Oportunitate istorică pentru leadershipul României în UE – recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Statului Evreu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a statului evreu ridică România din rândurile celei de 3-a Europa şi o plasează într-o sferă de influenţă şi de mediere atât între interesele americane şi Uniune, cât şi între Europa de Vest şi cea de Est.

România are şansa unică de a media cel mai spinos subiect de dialog, la ora actuală, dintre Uniunea Europeană si Statele Unite ale Americii printr-o înţelegere adecvată a provocărilor de securitate din Orientul Mijlociu, începând cu valul de proteste violente conduse de gruparea teroristă Hamas la graniţa cu Israel, şi dinamica generată de expansiunea agresivă a Rusiei în Siria, alianţa sa cu regimul de la Teheran, şi posibila retragere a trupelor americane din Siria.

Potrivit politicii externe a Uniunii, Ierusalimul, cel mai dificil subiect de negociat dintre cele 4, în urma unui acord final între cele două state, va deveni capitală atât a unui stat evreu, cât şi a unui stat palestinian.

Principiul de aur al procesului de pace de la Oslo, respectat şi mai târziu în celelalte runde de negocieri, „nimic nu este finalizat până când totul este finalizat“, respectiv cele 4 chestiuni (statutul Ierusalimului, graniţe - delimitarea unui teritoriu palestinian, refugiaţi şi securitatea statului Israel) au fost mereu luate la pachet. Această tehnică a fost utilizată cu precădere pentru a se încuraja negocierile directe, pentru a se evita unilateralismul şi internaţionalizarea conflictului prin acţiuni izolate ale celor două părţi beligerante.

Un sfert de secol mai târziu de la Oslo, cu precădere în ultimii ani, se manifestă una dintre consecinţele imediate ale eşecului comunităţii internaţionale de a facilita negocieri directe, unilateralismul palestinian, sub forma recunoaşterii statalităţii sale în forumurile internaţionale.

România are şansa unică de a media cel mai spinos subiect de dialog, la ora actuală, dintre Uniunea Europeană si Statele Unite.

Recunoaşterea unui stat palestinian, potrivit cu rezoluţiile ONU 242 (1967), rezoluţia 338 (1973) si Acordurile de la Madrid şi Oslo, urma să fie rezultatul unor negocieri finale directe între cele două părţi. Cu toate acestea, în noiembrie 2012, Palestina obţine, în mod simbolic, recunoaştere prin acordarea statutului de stat observator non-membru al Naţiunilor Unite.

La rândul său, Parlamentul European în 2014 a votat o rezoluţie prin care recunoaşterea statului palestinian nu avea sa fie un rezultat al negocierilor directe cu Israel, ci în paralel cu acestea.

La fel de surprinzător, în anul 2016, iniţiativa Ministrului de Afaceri Externe francez, Laurent Fabius pentru procesul de pace include o clauză potrivit căreia, în urma celor trei ani de negocieri directe, comunitatea internaţională avea sa recunoască un stat palestinian independent de rezultatul negocierilor.

E important a se nota, prin adoptarea acestor poziţii cu privire la recunoaşterea statalităţii palestiniene în afara unui acord final cu statul evreu, parlamentele europene, şi state precum Suedia şi Slovenia în curând, sfidează în mod direct nu doar realitatea de facto dar şi politicile Înaltului Reprezentant Mogherini.

Deşi unii experţi au exprimat un grad ridicat de optimism potrivit căruia aceste „victorii“ ale Autorităţii Palestiniene pe plan intenţional vor conferi legitimitate domestică grupării din West Bank, aceasta continuă să eşueze în asumarea responsabilităţilor sale în Fâşia Gaza, unde Hamas a început vinerea aceasta a patra săptămână de atacuri şi infiltrări în Israel. Falimentul real al Autorităţii Palestiniene este cu precădere acela de a nu crea instituţii de stat care să sprijine şi educe o societate palestiniană pregătită pentru pace.

Urmărind să revigoreze procesul de pace israeliano-palestinian, Preşedintele Trump a optat pentru o strategie diferită de tradiţia negocierilor,  şi anume pentru a oferi subiectului cel mai controversat, respectiv statutul Ierusalimului, o abordare treptată şi independentă de celelalte subiecte.

Urmărind modelul american, decizia de a muta ambasada romană la Ierusalim nu aduce nici un prejudiciu statului palestinian, nici o violare a principiului soluţiei celor două state, potrivit căreia Ierusalimul de Est poate fi în continuare, în urma unui acord final cu Israel, capitala unui stat palestinian. Aceasta este o recunoaştere a unei realităţi de facto, Ierusalimul a funcţionat drept capitală a statului evreu din anul 1949, centru al  Knesset-ului, al Reşedinţei Prim Ministrului şi al tuturor ministerelor. Decizia nu aduce nici o modificare liniilor de armistiţiu de la 1967, deci nu stabileşte linii de demarcaţii între cele două parţi ale Ierusalimului.

României i s-a oferit încă odată oportunitatea de a lua o decizie care iese din tiparul prescripţiilor blocului comunitar şi de a-şi exprima suveranitatea prin mult aşteptata şi mult meritata recunoaştere a capitalei aliatului său Israel.

În procesul de recunoaştere al Ierusalimului drept capitală a statului evreu, Preşedintele Klaus Iohannis trebuie sa coordoneze împreună cu liderul socialist Liviu Dragnea, şi diferiţi alţi decidenţi,  într-o manieră care să nu aducă prejudiciu relaţiilor bilaterale cu Israel, dialogului transatlantic şi care să preconizeze un liderat eficient al Preşedinţiei Consiliului. 

De altfel, „consensul european“ vine de multe ori pe coridoarele de la Justus Lipsius cu costuri mari pentru cea de-a treia Europa, în timp ce angrenajul decizional prezintă toate caracteristicile unui mamut greoi lipsit de agilitatea necesară în epoca revoluţilor digitale.

În urmă cu aproape jumătate de secol, România a luat decizia curajoasă de a sfida ordinele blocului soviet şi de a menţine relaţiile bilaterale cu statul evreu asaltat în acel moment de armatele a  cinci state arabe vecine. Astăzi, României i s-a oferit încă odată oportunitatea de a lua o decizie care iese din tiparul prescripţiilor blocului comunitar şi de a-şi exprima suveranitatea prin mult aşteptata şi mult meritata recunoaştere a capitalei aliatului său Israel.

Opinii

Mai multe de la Teodora Coptil


Ultimele știri
Cele mai citite