PSD şi PNL ţin cu dinţii de politizarea şcolii. Cum îşi pasează responsabilitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu

Tentativa senatoarei PSD Ecaterina Andronescu de a amâna până în vara viitoare concursul pentru directorii de şcoli ascunde şi interesul liberalilor, care consideră că încercarea ministrului Educaţiei de a depolitiza, în sfârşit, sistemul de educaţie, s-a făcut „cam în pripă“. Aşadar, la nivel declarativ, PSD şi PNL primesc revizuirea, însă, în realitate, n-ar vrea să se schimbe nimic.

USL trăieşte. Aceasta este concluzia la care ajungem dacă punem cap la cap toate explicaţiile parlamentarilor implicaţi în tentativa de amânare a examenului pentru directorii de şcoli. Întruchiparea antireformei este, din nou, senatorul PSD Ecaterina Andronescu, cea care, în timpul celor trei mandate de ministru al Educaţiei, s-a remarcat doar prin faptul că a transformat Universităţile în fabrici de diplome inutile. Acum, din postura de preşedinte al Comisiei de Învăţământ din Senat, Andronescu torpilează şi depolitizarea sistemului preuniversitar.

„Dacă se mută, acest concurs nu va fi corect“

La începutul lunii septembrie, ministrul tehnocrat al Educaţiei, Mircea Dumitru, a anunţat că, în luna octombrie, va organiza un concurs naţional, transparent, în urma căruia să fie aleşi noi directori şi directori adjuncţi pentru toate şcolile din ţară. „După 10 ani de intruziune politică în şcoală, este momentul pentru reprofesionalizarea şcolii“, spunea ministrul. Numai că, după doar câteva zile, Comisia de Învăţământ din Senat, sub semnătura Ecaterinei Andronescu, a adoptat, pe ascuns, un amendament care blochează reforma. „Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se organizează numai după finalizarea semestrului II până la începutul noului an şcolar“, sună articolul votat de senatorii din Comisia de Învăţământ, acolo unde PSD are majoritate. Practic, depolitizarea instituţiilor de învăţământ din sistemul preuniversitar ar fi amânată, teoretic, până în vara anului viitor. Practic, însă, ar însemna o amânare la nesfârşit, din moment ce, din luna decembrie, va fi instalat un Guvern politic, care nu are niciun interes să nu-şi numească oameni în fruntea a nu mai puţin de 6.700 de şcoli.  „În principiu, dacă se mută anul viitor, se poate spune că acest concurs nu va fi foarte corect, foarte transparent şi acuzaţiile, şi uneori insinuările, care au fost vehiculate cu privire la faptul că aceste concursuri sau numirile sunt condiţionate politic vor fi repetate. Aşa cum l-am gândit noi acum este foarte greu să fie aranjat politic“, a comentat şi ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, cel care, din postura de ministru fără absolut nicio legătură cu vreun partid politic, reprezintă, în acest moment, garanţia pentru depolitizare.

PNL, alături de PSD
Cum s-a ajuns la amendamentul cu pricina? Pe oirdinea de zi a şedinţei Comisiei de Învăţământ ajunsese un proiect de lege, semnat de deputatul PSD Andrei Valentin Sava, ce viza modificarea Legii educaţiei, însă fără a avea legătură cu organizarea concursului pentru directorii de şcoli. În forma sa initiala, care, de altfel a fost adoptată de Camera Deputaţilor, proiectul viza reglementarea posibilităţii ca şcolile să poată încheia parteneriate cu organisme private, prin care sa le ofere elevilor posibilitatea de a-si testa opţiunile pentru o viitoarea carieră. La acest proiect de lege, Ecaterina Andronescu a agăţat  şi amendamentul referitor la amânarea concursului pentru directori, sub pretextul că „s-ar bulversa sistemul“.  „Nu vă supăraţi, în acest moment, când anul şcolar a început, acest lucru este grav. Nu cred că de ambiţia de a face concursul până în noiembrie trebuie să bulversăm sistemul“, a spus Ecaterina Andronescu într-un interviu pentru Digi 24. Deşi pledează cu ardoare pentru amânarea concursului, fostul ministru al Educaţiei nu vrea să-şi asume amendamentul depus în Comisie. „Cine a venit cu ideea acestui amendament, care amână concursul până în 2017?“, a mai fost întrebată Ecaterina Andronescu de reporterul Digi 24. „Dar ce, asta e important sau fondul este important?“, s-a eschivat senatorul PSD.  „Aţi fost la curent cu discuţiile despre introducerea unui asemenea amendament?“, a insistat reporterul. „Iertaţi-mă, vă purtaţi cu mine în această discuţie precum Inchiziţia“, s-a victimizat Ecaterina Andronescu.

Amendamentul a fost votat de majoritatea PSD din Comisie, însă cu acordul tacit al PNL, deşi liberalii fac tot posibilul să se disocieze de scandal. Raportul Comisiei este contrasemnat şi de senatorul PNL Dumitru Oprea, în calitate de chestor, care însă n-a fost prezent la şedinţă. „Am vorbit cu doamna Andronescu chiar în ziua cu pricina. Nici gând să fie pe ordinea de zi un asemenea amendament“, a declarat Dumitru Oprea pentru „Adevărul“. Potrivit unor surse politice, cel care a semnat în locul lui Dumitru Oprea a fost colegul său de partid, Cristian Dănuţ Mihai, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei.  Contactat de „Adevărul“, Cristian Dănuţ Mihai a refuzat mai întâi să comenteze. „Dragule, e duminică după-amiază, mă odihnesc“, a spus senatorul PNL, ajuns în Parlament în urmă cu patru ani pe filiera PPDD. Până la urmă, Cristian Dănuţ Mihai a explicat pe îndelete cum a decurs şedinţa şi susţine că n-a semnat el. „Am stat două ore jumate, aproape trei, la şedinţă. Au venit la Comisie secretar de stat din Ministerul Educaţiei, directori de şcoli, reprezentanţi ai sindicatelor şi am stabilit să facem o adresă către Ministerul Educaţiei pentru a clarifica câteva lucruri tehnice. Cu câteva minute înainte să se termine, mi-am cerut scuze şi am ieşit. Acesta a fost norocul meu, că n-am stat până la final. Deci n-am semnat nimic. Nu aveam cum să semnez“, a spus Cristian Dănuţ Mihai. Ecaterina Andronescu adaugă un detaliu. „Doamna consilieră de la comisie a luat semnătura de la domnul Dănuţ (Cristian Dănuţ Mihai – n.r.), vicepreşedinţe al comisiei, care tot de la PNL este“, a spus senatorul PSD. „Haideţi, domnule. Unde să vină consiliera? Nu există aşa ceva. Într-adevăr, după şedinţă m-a sunat consiliera de la comisie şi mi-a spus că trebuie să-mi dea nişte acte. I-am spus: „sunt la masă acum, trimite-mi pe mail!“. Seara, când am ajuns acasă, m-am uitat, dar nu mi s-a părut ceva deosebit“, a mai spus Cristian Dănuţ Mihai pentru „Adevărul“. 

Nu cred că de ambiţia de a face concursul până în noiembrie trebuie să bulversăm sistemul. Ecaterina Andronescu, senator PSD
A fost o decizie luată cam în pripă. Concursul trebuia lăsat pe mai încolo, pentru că un examen trebuie pregătit serios. Cristian Dănuţ Mihai, senator PNL

Nici nu avea cum să i se pară ceva deosebit, din moment ce concluzia discuţiilor din comisie a fost că nu e oportun ca examenul pentru directorii de şcoli să se organizeze în luna octombrie. „Ca să fiu sincer, consider că e cam din scurt. Pentru profesori, e foarte greu să pregătească un bagaj atât de mare de bibliografie într-o perioadă atât de scurtă. Bibliografia trebuie simplificată. A fost o decizie luată cam în pripă. Concursul trebuia lăsat pe mai încolo, pentru că un examen trebuie pregătit serios. În plus, trebuie să facem nişte diferenţieri. Una e să fii director la Bucureşti, alta e să fii într-o comună la zeci de kilometri de oraş. Deci sunt nişte elemente de natură tehnică, pe care noi le-am analizat în cadrul Comisiei şi am asumat că trebuie să le semnalăm la minister“, a comentat senatorul PNL. Altfel spus, senatorul liberal este de acord cu poziţia Ecaterinei Andronescu. „Să ştiţi că noi, în Comisia de Învăţământ, nu ţinem cont de culorile politice. Învăţământul este al nostru, al tuturor, la fel ca medicina. Iar doamna Andronescu, pe care eu o stimez foarte mult, e foarte atentă la detalii. Nu ştiu cum s-a ajuns la un asemenea scandal, dar, oricum, cred că s-a exagerat. A fost o lipsă de comunicare totală“, crede senatorul PNL. Întrebat, în concluzie, cine este vinovat pentru semnătura falsă, Dănuţ Mihai a spus: „Cred că stafful“. 

Înapoi la Comisie
Potrivit unor surse politice, liberalii vor să îngroape scandalul şi le vor propune azi social-democraţilor să întoarcă raportul în Comisia de Învăţământ, astfel încât amendamentul să fie îndepărtat din textul legii. Problema urmează să fie tranşată de PSD, care are majoritate atât în Comisie, cât şi în Senat. Dacă vor refuza oferta liberalilor, social-democraţii vor adopta legea, apoi o vor trimite la Preşedinţie spre promulgare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite