PSD - cel mai democratic partid. Oare?

Dacă e să judecăm după aparenţe, PSD ar fi cel mai democratic partid din România. Toţi membrii săi, de la vlădică la opincă, sunt chemaţi să participe la o uriaşă consultarea electorală în urma căreia Congresul, programat pentru mijlocul lunii octombrie, va desemna preşedintele partidului.

Privită cu ceva mai multă atenţie, operaţiunea cu pricina nu diferă prea mult de aceea de pe urma căreia, până în urmă cu aproape 26 de ani, Nicolae Ceauşescu era ales şi reales în funcţia de secretar general al PCR. O comparaţie care i-a sărit în ochi până şi d-lui Ion Iliescu. Interesat, fireşte. 

E adevărat, în PCR nimeni nu îndrăznea să-i fie contracandidat celui mai iubit fiu al poporului. Orice încercare de disidenţă, de contestare era exclusă şi înăbuşită din faşă căci partidul şi cei însărcinaţi cu organizarea congresului trăseseră învăţămintele necesare din neplăcutul episod din toamna lui 1979. Atunci când venerabilul Constantin Pârvulescu i-a făcut opoziţie pe faţă lui Nicolae Ceauşescu. 

Acum, în PSD, feluriţi alţi activişti îşi anunţă, mai mult sau mai puţin curajos, intenţia de a candida, pentru ca la vreo 36 de ore după aceea să îşi retragă sfios intenţia, declarându-se de partea celui pe care tocmai îl criticaseră. Dacă dl. Robert Negoiţă, personaj controversat, om de afaceri cu serioase datorii în diverse locuri şi îndeosebi la bugetul de stat, a făcut acest lucru în cel mai lamentabil chip cu putinţă, d-na Ecaterina Andronescu, mai timidă şi impresionabilă din fire, recurge la verbe la condiţional şi la adverbe cu caracter relativizant spre a-şi anunţa o nu prea hotărâtă intenţie de a candida. Dl. Daniel Savu, un personaj de rang secund şi cu un anume trecut în serviciile secrete, a făcut un anunţ ceva mai ferm care însă nu a fost urmat de necesarele precizări suplimentare, în vreme ce senatorul Şerban Nicolae, cunoscut drept un apropiat al fostului preşedinte Ion Iliescu de pe vremea ultimei treceri a bătrânului edec la Palatul Cotroceni, a profitat de anunţul candidaturii pentru ca, la scurt timp după aceea, să revină cu dezvăluiri şi acuze viforoase ce relevă falsul caracter democratic al întregului proces electoral. 

Trebuie reamintit însă un detaliu trecut sub tăcere de dl. Şerban Nicolae, detaliu pe care s-a făcut că nu l-ar cunoaşte nici tătucul acestuia şi al partidului, dl. Ion Iliescu. Şi anume că modalitatea de alegere a preşedintelui PSD a fost stabilită cu mulţi ani în urmă şi că nu este defel una cu dedicaţie pentru dl. Dragnea. Ceea ce nu înseamnă însă că nu ar fi vorba despre un proces electoral doar aparent democratic care, de fapt, nu permite o competiţie reală, care nu asigură candidaţilor bugetul de timp necesar spre a merge în teritoriu şi a-şi face cunoscute intenţiile şi, eventual, programul politic, în cazul în care acesta există cu adevărat, şi care acum, în condiţiile date, îl favorizează în cel mai vizibil chip cu putinţă pe dl. Liviu Dragnea.

 Nicidecum fiindcă dl. Dragnea ar deţine la ora aceasta funcţia de preşedinte interimar pe care, de altminteri, încă de la preluarea mandatului, a exercitat-o ca şi cum ar fi un preşedinte en titre. Ci pentru că mai vechea lui funcţie de secretar general al partidului i-a permis să cunoască foarte bine toate organizaţiile din teritoriu şi pe liderii acestora. Lideri ce au rămas cam aceiaşi în urma alegerilor, nu-i aşa?, cum nu se poate mai democratice consumate în urmă cu puţine zile. Drept rezultat, penali, plagiatori, oameni cu condamnări cu suspendare au rămas, vorba Elenei Ceauşescu, „liniştiţi la locurile lor”. Şi care tocmai în numele acestei linişti ce trebuie păstrată cu orice preţ, au toate motivele să îşi îndemne „enoriaşii” să îl voteze ca preşedinte tot pe dl. Liviu Dragnea, cu atât mai mult cu cât acesta nu pare defel deranjat de faptul că mulţi dintre baronii locali au serioase probleme cu justiţia. Cum, de altfel, are chiar domnia-sa. 

Am mai spus-o şi am mai scris-o. La această oră, poziţia în partid a d-lui Liviu Dragnea seamănă izbitor cu cea deţinută în PMR-ul ( PCR), din anul de graţie 1965, de Nicolae Ceauşescu. Ea e cea care contează cu adevărat şi nu modalitatea de alegere a preşedintelui partidului. În competiţia pentru şefia PSD, dl. Dragnea are, asemenea lui  Ceauşescu, avantajul de „cadrist”.  Eşecul d-lui Şerban Nicolae care nu a primit sprijinul organizaţiei judeţene Mehedinţi din care face parte, fiind preferat Liviu Dragnea e mai mult decât grăitor.

Dl. Dragnea se arată a fi pus serios pe treabă. În plus, domnia-sa îşi doreşte ca din 18 octombrie încolo partidul să cânte pe o singură voce. Vocea domniei-sale. Judecând după felul dur, ameninţător chiar, în care Liviu Dragnea a comentat declaraţiile şi părerile unora dintre posibilii lui contra-candidaţii, cu începere din 18 octombrie simulacrului democratic din aceste zile i se va pune capăt. Până atunci mai avem de trecut doar peste spectacolul de prost gust programat azi în Teleorman, acolo unde dl. Dragnea va oficializa ceea ce cu toţii ştim demult. Candidatura. Ca şi succesul acesteia. Cu ce preţ vom vedea ceva mai încolo.