PSD îşi pune la punct planurile de campanie în Deltă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Liviu Dragnea sunt aşteptaţi la Tulcea
Victor Ponta şi Liviu Dragnea sunt aşteptaţi la Tulcea

Preşedinţii de organizaţii judeţene ale PSD se reunesc în această seară la Tulcea, la hotel Esplanada, pentru o discuţie informală pe tema campaniei electorale pentru prezidenţiale. Discuţiile au loc în prezenţa preşedintelui partidului, Victor Ponta, şi a preşedintelui executiv, Liviu Dragnea

Pentru ca planurile să nu le ajungă în spaţiul public, presa neavând acces la reuniune, vineri, discuţiile se vor purta în Deltă. Începând cu ora 10.00, toţi social-democraţii se vor îmbarca pe un vaporaş care îi va plimba prin Delta Dunării, unde telefoanele nu vor avea semnal.

 Un incident neplăcut a avut loc cu câteva ore înainte de debutul discuţiilor, scrie Mediafax. Primarul Radu Mazăre a venit la reuniune cu un autoturism Jaguar decapotabil, iar în momentul în care a încercat să închidă capota maşinii s-a lovit la cap, rana sângerând abundant.

  

Mazăre nu a observat iniţial că rana provocată de prelată sângerează, atenţia asupra acestui lucru fiindu-i atrasă de un jurnalist.

O tânără blondă care îl însoţea pe Radu Mazăre a încercat să îl ajute şi i-a dat mai multe şerveţele cu care să îşi şteargă sângele de pe frunte.

Ulterior, Mazăre s-a dus în hotel, unde şi-a curăţat rana, şi a revenit, el spunându-le jurnaliştilor că se simte bine.

Şova şi Firea, purtătorii de cuvânt ai campaniei

Purtătorii de cuvânt ai campaniei prezidentiale a PSD vor fi senatorii Dan Şova şi Gabriela Firea. „PSD va avea doi purtători de cuvânt în campania prezidenţială: eu şi doamna Firea“, ne-a declarat senatorul Dan Şova.

„În prezent se stabileşte strategia de campanie, dar în principiu se va lucra cu departamentele deja existente în PSD“, declara pentru „Adevărul“, Andrei Dolineaschi în urmă cu câteva zile.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite