PSD a depus la Senat un proiect de lege pentru introducerea criteriului „verde” în legile achiziţiilor publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Radu Oprea FOTO Ştefan Radu Oprea / Facebook
Ştefan Radu Oprea FOTO Ştefan Radu Oprea / Facebook

Liderul senatorilor PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii au depus marţi la Senat un proiect de lege care vizează introducerea criteriului „verde” în legile achiziţiilor publice, astfel încât să fie respectate criteriile de mediu.

„Astăzi, am depus la Senat, în regim de urgenţă, iniţiativa legislativă semnată de grupurile PSD din Senat şi din Camera Deputaţilor referitoare la criteriul «verde». Înseamnă modificarea legilor achiziţiilor publice, a Legii 98 privind achiziţiile publice şi a Legii 99 privind achiziţiile sectoriale, astfel încât să fie imperativ ca acest criteriu verde să aducă factori, elemente, care să facă diferenţierea pentru respectarea criteriilor de mediu, cum ar fi influenţa capacităţii de producţie pentru respectarea mediului sau lanţul scurt de aprovizionare sau distanţa dintre punctul de producţie şi punctul de desfacere”, a declarat Ştefan Radu Oprea marţi, la Parlament. 

El a mai spus că prin această iniţiativă legislativă vor putea fi susţinuţi antreprenorii români şi fabricile româneşti, astfel încât Pactul ecologic să fie respectat şi în ţara noastră.

„Mai mult decât atât, mulţumesc mediului de afaceri cu care am colaborat şi am reuşit să identificăm această necesitate şi să o transpunem într-o iniţiativă legislativă. Sper ca ea să fie votată de către toate grupurile politice din Parlament, pentru că poate fi un sprijin real în argumentaţia cu care ar trebui să meargă la Bruxelles pentru sprijinirea PNRR. Poate fi acel element de care are nevoie Guvernul ca să-şi poată argumenta PNRR, atunci când vorbeşte despre sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din România”, a conchis Oprea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite