Propunerea legislativă pentru anularea amenzilor şi returnarea banilor celor care le-au plătit a trecut de Senat
0Senatul a adoptat marţi o propunere legislativă iniţiată de Pro România, ALDE şi UDMR prin care se anulează amenzile date românilor în perioada stării de urgenţă. Aceasta mai prevede totodată şi returnarea banilor celor care au plătit deja amenzile.
Iniţiativa a primit 90 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 39 de abţineri.
Potrivit proiectului de act normativ, se declară nule toate procesele-verbale de contravenţie emise în baza articolului 28 din ordonanţa de urgenţă 1 din 1999. Mai exact, proiectul se referă la amenzile din timpul stării de urgenţă, cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei, declarate neconstituţionale de către CCR în luna mai.
Proiectul mai vizează şi returnarea integrală, la cerere, a sumelor achitate de contravenineţi, iar cei care nu au plătit încă amenzile primite nu vor mai fi obligaţi să o facă.
Totuşi, iniţiativa legislativă prevede că rămân valabile amenzile date pentru încălcarea măsurilor de izolare la domiciliu şi carantină, precum şi cele aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Potrivit iniţiatorilor, prin această lege „vor fi evitate blocajele în sistemul de justiţie şi se va limita pericolul de răspândire a virusului”.
„Am decis să înaintam prezenta propunere legislativă care să anuleze în mod automat aceste amenzi fără a mai fi nevoie de a merge în instanţă cu excepţia sancţiunilor contravenţionale aplicate pentru încălcarea măsurii de izolare la domiciliu şi carantină, dar şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se arată în expunerea de motive.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a calificat propunerea legislativă drept „o monstruozitate juridică”.
„Parlamentul nu poate anula nişte procese-verbale de amendă, poate face alte lucruri. Nu mă îndoiesc că ingeniozitatea juriştilor din partidele ai căror reprezentanţi au semnat această iniţiativă poate găsi soluţii şi să atingă scopul, dar această iniţiativă este monstruoasă, repet, şi nu poate fi votată. Vă avertizez că, dacă o votăm şi ajunge la promulgare, ne facem de râs că Parlamentul anulează procese-verbale”, a afirmat Fenechiu, citat de G4Media.
Senatorul PSD Şerban Nicolae a explicat diferenţa dintre „nulitatea ex-lege” şi „anulare”.
„Este vorba de scutirea, de umilinţa, de stresul de a merge în instanţă şi a obţine individual anularea, pe cale judecătorească, a proceselor-verbale emise cu încălcarea unor valori şi drepturi constituţionale. Ceea ce propun iniţiatorii este să se evite supraaglomerarea instanţelor. (…) Aceste amenzi erau nule de la bun început. Temeiul pentru stabilit pentru aceste amenzi era neconstituţional. (…) Este o soluţie corectă, (…) este o obligaţie de a repara o nedreptate”, a spus Nicolae.
Senatorul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a menţionat că, în starea de urgenţă, „România a ieşit pe locul I în Europa la numărul amenzilor aplicate şi la mărimea amenzilor”.
Iniţiativa urmează să fie transmisă Camerei Deputaţilor, care este forul decizional.