Proiectul prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară, adoptat de Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de lege prin care Guvernul este abilitat să emită, în perioada vacanţei parlamentare, ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice a fost adoptat marţi, cu 166 voturi „pentru“, 76 „împotrivă“ şi 16 „abţineri“, de Camera Deputaţilor, care este for decizional în această speţă.

Conform proiectului, Guvernul este abilitat să emită ordonanţe simple, în perioada vacanţei parlamentare, pentru domenii precum cel al finanţelor publice şi economiei, dezvoltare regională, administraţie publică şi fonduri europene, sănătate, cercetare, afaceri interne, turism, transporturi, agricultură şi dezvoltare rurală, administrarea patrimoniului de stat, dar şi prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Un amendament adoptat de deputaţii din Comisia juridică vizează faptul că Guvernul poate emite ordonanţe în patru domenii ale Ministerului Apărării Naţionale şi anume: ratificarea unor acorduri privind cooperarea în domeniul apărării, amendarea legislaţiei privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României şi amendarea OUG 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare.

Alte două amendamente adoptate de deputaţii jurişti prevăd posibilitatea Guvernului de a modifica OUG 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România şi a Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Camera Deputaţilor este for decizional în această speţă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite