Preşedintele jucăuş

În jocul politic, Crin Antonescu nu s-a impus ca un jucător, ci ca un jucăuş: s-a jucat cu principiile statului de drept, cu funcţiile pe care le-a deţinut şi cu revizuirea Constituţiei.

Când a plecat din USL, Crin Antonescu s-a îndreptat glonţ spre electoratul din zona lui Traian Băsescu, pe care deocamdată nimeni nu-l atrage în mod serios. După confruntarea cu Gîdea, menită să jaloneze lepădarea de necuratul propagandistic al antenelor, Crin Antonescu şi-a luat o binemeritată pauză de publicitate pentru a reveni recent cu două declaraţii prin care vrea să aducă aminte lumii că s-a întors bărbat.

Prima l-a vizat pe Premier. „Eu l-am adus la putere, eu îl dau jos”, a ameninţat liderul penelist, lăsându-şi barba în piept ca un armăsar deranjat de muşte şi aruncându-şi apoi capul pe spate ca un învingător. Probabil că declaraţia a stârnit râsete în tabăra uselistă care, după spusele Premierului, încă există. Cred că până şi Tăriceanu a râs. Chiar şi Voiculescu, care i-a putut sufla în ceafă: „acelaşşşi lucru pot să spun şşşşi eu despre tine”.

A doua declaraţie este mai tare: „...atâta vreme cât românii doresc să îşi aleagă preşedintele, nu doresc să îl aleagă ca să facă poze la ocazii, ci ca să aibă un rol major de jucat în fruntea statului român. Eu vreau să fiu preşedintele României, nu vreau să fiu un preşedinte momâie, care să asiste la modul în care diverşi domni îşi taie bucăţi din România...” Parcă acesta era discursul lui Traian Băsescu, preşedintele pe care Antonescu îl punea la colţ pentru faptul că joacă. Una dintre ţintele discursive ale lui Crin Antonescu a fost tocmai emblema de „preşedinte-jucător” a lui Traian Băsescu. Acum înţeleg: o vrea el.

Gurile rele spun că Antonescu ar fi un jucător pasionat, motiv pentru care pierde nopţi întregi şi pentru care nu reuşeşte să ajungă dimineaţa la slujba pe care contribuabilul român i-o plăteşte de ani buni. Nu ştiu dacă este aşa. Eu l-am putut vedea doar în jocul politic, unde nu s-a impus ca un mare jucător, ci mai degrabă ca un jucăuş.

În vara lui 2012, s-a jucat cu principiile statului de drept cum a vrut şi cât a putut, hlizindu-se alături de Premier de toată nebunia pe care au generat-o. Cât valorează nişte principii în mâna unui lider aşa de jucăuş? Cam cât valorează un doctorat în cv-ul Premierului. Ce nebunie au mai făcut ei! Mi-i amintesc cum râdeau cu gurile până la urechi când primeau câte o atenţionare de la partenerii politici ai României. Poate aţi uitat, dar Crin a fost şi Preşedinte interimar. Doamne, ce s-a mai jucat pe holurile de la Cotroceni! Doar în biroul Preşedintelui nu a avut acces; în rest, o nebunie! A fost apoi şi preşedinte al Senatului. Nici nu s-a dus la şedinţa de deschidere a lucrărilor. Ăsta e el: îi place să se joace. A plecat în vacanţă, bată-l politica să-l bată! Ce să-i faci? E jucăuş! A condus şi o comisie de revizuire a Constituţiei. Doamne, ce hârjoneală a mai fost şi acolo, cu prietenul Chiuariu! Şi ce, a ieşit ceva? A fost doar o joacă. Cine nu s-a prins de asta, nu are decât să moară trist. Nu mai spun de conferinţele de presă, câte două-trei pe zi, plus intervenţiile din orice loc şi din orice poziţie prinde un microfon. Cât îi mai place să se joace cu cuvintele, cu câtă relaxare şi veselie se contrazice, cum trece el fizionomic de la agonie la extaz cât ai clipi! Apoi îşi pune mâna la gură, se uită în jur ca un copil prins cu o prostioară, şi îşi prinde râsul în pumn pentru a-l folosi şi altă dată. Aşa e el, jucăuş. Ca Gigi de la Cultură care se juca la microfon în plină conferinţă de presă.

Şi acum, cu această ultimă ieşire, ne dovedeşte că se menţine. Se joacă cu declaraţiile de zici că joacă „fazan” sau „ţomanap”. Auzi, după ce ani de zile a acuzat justiţia de toate relele din ţară, acum vine să spună că e bună, că trebuie apărată şi că duşmanii ţării sunt „baronii PSD”, cei cu care s-a jucat cât a fost la guvernare! Câtă mobilitate! Pentru el, a-ţi schimba declaraţiile de la o zi la alta e o joacă. Ce, cuvinte nu sunt? Are la dispoziţie ditamai vocabularul, iar cuvintele pot fi folosite cum vrei, că sunt bun al întregului popor. De aceea, nu e mare lucru ca un jucăuş să se prezinte drept jucător. Cine nu se prinde... asta e! Cine se prinde îi va putea spune „stop joc!”