CCR a decis: Deputatul Marian Enache va fi judecător al CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională (CCR) a respins, miercuri, sesizarea PNL privind numirea în funcţia de judecător al CCR a deputatului Marian Enache.

„În ceea ce priveşte numirea la Curtea Constituţională de către Camera Deputaţilor şi Senat, legiuitorul a apreciat că se impune un filtru şi anume susţinerea unei/unor candidaturi de către grupuri parlamentare, senatori şi deputaţi. Prin interpretarea istorico-teleologică, apreciem că legiuitorul ordinar  a avut în vedere ca parlamentarii să respecte, în sensul de a nu încălca, drepturile Camerei din care fac parte'“, explică PNL, în contestaţia făcută la CCR.
 

PNL contestă faptu că Marian Enache nu a fost propus de către un grup parlamentar în funcţia de judecător al CCR, aspect ce încalcă legea. „Mai mult, de pe buletinele de vot care au fost înmânate fiecărui senator prezent, se poate observa, fără tăgadă, că, în dreptul grupului care îl propune, era trasă o linie orizontală, încă o dovadă că nu exista o cerere a unui grup pentru numirea sa ca judecător la Curtea Constituţională. 'În consecinţă, lipsa unei cereri scrise, înaintată de un grup parlamentar, de senatori si deputaţi, refuzul oricărui grup, atât la Comisia juridică, cât şi în plen, de a susţine, conform art.5 alin.5 din Legea nr.47/1992, candidatura domnului Enache Marian, arată, fără echivoc, că domnul Enache Marian a fost numit judecător la Curtea Constituţionala cu încălcarea prevederilor constituţionale, statuate de art.16 alin.1,2 si 3, şi a prevederilor legale impuse de art.5 alin.5 din Legea nr.47/1992'“, mai arată liberalii.

Articolul 5 din Legea invocată de PNL precizează: „Candidaturile se pot depune la Comisia juridică de grupurile parlamentare, de deputaţi şi de senatori. Fiecare candidat va depune “curriculum vitae” şi actele doveditoare că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie. Candidaţii vor fi audiaţi de comisie şi de plenul Camerei. Raportul Comisiei juridice se va referi, motivat, la toţi candidaţii“.

Cu 80 de voturi „pentru“ şi doar 37 „împotrivă“, majoritatea PSD-UNPR-ALDE l-au susţinut pe deputatul Marian Enache în funcţia de judecător al CCR. Deşi Comisia Juridică i-a invalidat, iniţial candidatura, pentru că nu avea în dosar scrisoarea de recomandare a unui grup parlamentar, aşa cum cere legea, PSD a trecut peste decizia senatorilor jurişti, iar procedura a fost reluată. În urma noii audieri, Enache a primit aviz favorabil, cu 6 voturi pentru şi 5 împotrivă, şi candidatura sa va fi supusă votului din plen.

PSD a renunţat la  a mai face o propunere proprie pentru CCR şi a decis să-l susţină pe deputatul Marian Enache, al căruit trecut politic se intersectează cu cel al lui Ion Iliescu şi Gabriel Oprea. Marian Enache se află la al treilea mandat de deputat, însă cariera sa parlamentară a avut mai multe pauze.

FSN, ApR, PC, UNPR

Enache a devenit membru al Parlamentului în primul Legislativ după Revoluţia din 1989, ales pe listele FSN, unde ocupa funcţia de vicepreşedinte. „Am avut şansa să fac parte din comisia constituantă care a adoptat legea fundamentală şi am văzut modul în care s-a născut Constituţia“, a povestit din acea perioadă Marian Enache, precizând că a fost dintre cei care au propus înfiinţarea Curţii Constituţionale.

După cei doi ani petrecuţi în Parlament, viitorul judecător al CCR a fost cules consilier prezidenţial pentru probleme juridice de către Ion Iliescu. Enache a fost şi ambassador al României în Republica Moldova. În 1996 se întoarce în Parlament, iar un an mai târziu, odată cu înfiinţarea Alianţei pentru România (ApR), este ales vicepreşedintele formaţiunii conduse de Teodor Meleşcanu.

În septembrie 2008 se înscrie în Partidul Conservator, fondat de Dan Voiculescu. În 2012, a candidat la alegerile parlamentare în judeţul Neamţ, pe listele UNPR, partid condus la acea vreme de fostul vicepremier Gabriel Oprea. A demisionat din UNPR în urmă cu două luni, iar astăzi este votat judecător la CCR pentru un mandatd e nouă ani.

Mona-Lisa Neagoe, propunerea PNL, a obţinut doar 34 de voturi „pentru“ şi 83 „Împotrivă“. Cel de-al treilea candidat, Ruxandra Jipa, a primit 83 de voturi „împotrivă“ şi doar trei „pentru“.

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite