Predoiu: „Trebuia să verificăm mai cu atenţie declaraţiile lui Marian Munteanu; unele îmi erau necunoscute”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Predoiu FOTO David Muntean
Cătălin Predoiu FOTO David Muntean

Cătălin Predoiu, candidat a PNL la Primăria Generală, a declarat, marţi, la B1, că liberalii ar fi trebuit să verifice mai atent declaraţiile făcute de către Marian Munteanu în anii 90, adăugând însă că acesta a tratat în mod ”rezonabil” candidatura sa din partea PNL.

Cătălin Predoiu a admis că unele dintre informaţiile legate de ideile lui Marian Munteanu din anii 90 îi erau străine. ”Trebuia să verificăm mai cu atenţie declaraţiile lui din anii 90. Mărturisesc că unele dintre ele îmi erau necunoscute”, a declarat Predoiu.

Liderul PNL Bucureşti a apreciat, în schimb, modul în care Marian Munteanu a tratat chestiunea candidaturii sale şi controversele ce au urmat după nominalizarea sa. 

”Domnul Munteanu a spus că «domnule, poate o să vă fac un rău». El a fost foarte rezonabil, foarte precaut. Venind din afara partidului, a fost poate mai precaut decât un membru de partid”, a spus Predoiu.

Liberalul a precizat că un rol important în renunţarea la candidatură l-au avut poziţiile critice faţă de Munteanu ale candidaţilor PNL la sectoarele 5 şi 6, Ovidiu Raeţchi, respectiv Răzvan Mironescu. ”Dânsul (Marian Munteanu - n. red.) a recepţionat negativ declaraţiile făcute de către cei doi candidaţi care nu au spus ceva greşit, dar au reacţionat mai impulsiv”, a explicat Cătălin Predoiu.

Marian Munteanu a anunţat, pe 20 aprilie, că renunţă la intenţia de a candida pentru Primăria Generală din partea PNL invocând lipsa unei echipe de candidaţi la primăriile de sector care să-l susţină fără rezerve şi acuzaţiile la adresa sa, pe care le consideră fără temei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite