Ponta, către Stroe: „Am auzit prostia că nu trebuie să protejăm proprietăţi private. Dacă se dărâmă gardul ziarului care a scris asta...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a prezentat, în debutul şedinţei de Guvern, priorităţile Executivului pentru perioada următoare. În acest context, i s-a adresat ministrului de Interne, Radu Stroe, şi l-a avertizat să se pregătească „pentru problemele puse de vreme“, dar şi să le comunice jandarmilor că se bucură de susţinere pentru a aplica legea.

„Până la finalul anului, sper să avem buget. Două priorităţi, la Interne: să fim pregătiţi pentru problemele puse de vreme. Deocamdată, am fost bine organizaţi, dar am avut şi noroc. De asemenea, pentru orice situaţii care privesc încălcarea legii vă rog să comunicaţi jandarmilor că au susţinerea mea pentru aplicarea legii şi nimeni care distruge proprietăţi publice sau private nu poate face asta“, i s-a adresat premierul lui Stroe.

„ Am auzit prostia că nu trebuie să protejăm proprietăţi private – deci dacă intră şi dărâmă gardul la ziarul care a zis chestia asta... nu intervenim“, a continuat Ponta, ironic.

Discuţia intervine în contextul în care, sâmbătă, aproximativ 500 de protestatari au devastat gardul care împresura perimetrul concesionat de Chevron, în localitatea Siliştea, din comuna Pungeşti.

Materiale pe aceeaşi temă:

Patrule mixte, formate din jandarmi şi poliţişti, pe străzile Pungeştiului. 40 de persoane s-au ales cu dosare penale

Chiar dacă situaţia s-a liniştit în zonă, jandarmii încă mai patrulează în echipe mixte cu organe de poliţie pe DJ 159, cel care face legătura dintre Vaslui şi comuna Pungeşti.

Percepţie publică, realitate şi manipulare. Cazul Pungeşti

Incidentele din week-end, din localitatea Pungeşti, reprezintă un turnesol social foarte util pentru identificarea unora dintre bolile vechi care macină societatea şi sistemul politic românesc.

VIDEO Cartianu, despre motivele din spatele „Răscoalei de la Pungeşti“: „Gazele de şist au fost date pe şest“

Jurnaliştii Liviu Iolu şi Grigore Cartianu au discutat, la Adevărul Live, despre „Răscoala de la Pungeşti”, protest legitim în opinia lui Cartianu, în condiţiile în care autorităţile practică dezinformarea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite