Ponta şi Iohannis se invită reciproc la dezbateri. Premierul vrea discuţii pe economie şi politică externă, Iohannis- Justiţie şi stat de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Klaus Iohannis, principalii contracandidaţi la alegerile prezidenţiale FOTO Adevărul
Victor Ponta şi Klaus Iohannis, principalii contracandidaţi la alegerile prezidenţiale FOTO Adevărul

Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, răspunde afirmativ invitaţiei contracandidatului său, Victor Ponta, de a organiza dezbateri pe teme de politică externă, sistem constituţional şi de economie, dar aminteşte că i-a propus premierului de o lună să ia parte la o dezbatere electorală, precizând că doreşte să includă pe agenda dezbaterii şi Justiţia şi respectarea statului de drept.

„Am făcut o invitaţie pentru o dezbatere sau pentru mai multe dezbateri cred că de acum o lună de zile şi iată că după o lună de zile şi primul ministru s-a gândit să se ocupe de această chestiune. Eu sunt dispus să discut, discutăm proiectele noastre, să discutăm despre economie, despre statul de drept, despre independenţa justiţiei, doar că aceste două noţiuni nu prea le-am auzit de la tânărul prim-ministru. Dar sigur, sunt dispus să discutăm orice temă relevantă pentru România şi pentru români“, a declarat Iohannis la RFI.

Întrebat în legătură cu faptul că Ponta a vorbit de necesitatea prezenţei prim-ministrului cu care face tandem la dezbaterea pe teme economice, Iohannis a spus: „Da, la noi este simplu. Ar fi foarte interesant de urmărit cu cine vine domnia sa pentru postul de prim-ministru“.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, la emisiunea „Sinteza Zilei“, că în turul doi al alegerilor prezidenţiale este nevoie de trei dezbateri electorale în care să se discute politică externă, constituţie şi economie.

„Accept o dezbatere cu Klaus Iohannis. Probabil chiar mâine vom adresa un apel către toţi ceilalţi 13 candidaţi: până la turul I, dacă există o posibilitate de a avea orice format de dezbateri, eu o să merg. Obligatoriu candidaţii din turul II trebuie să aibă o emisiune de dezbatere legată de politică externă şi securitate naţională, pentru că asta face preşedintele în special, trebuie să avem o dezbatere legată de sistemul constituţional şi politic românesc şi o a treia discuţie legată de o viziune economică, la care trebuie să participe şi cel pe care îl propui prim-ministru“, a spus Ponta.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a anunţat că va propune, pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale, să fie organizate cel puţin trei dezbateri publice punctuale, privind politica externă, sistemul constituţional şi, respectiv, viziunea economică, în media diferite, nu la o singură televiziune

La dezbaterea privind economia va trebui să participe, în opinia lui Ponta, şi persoana propusă pentru postul de prim-ministru de către candidatul la Preşedinţie. ACL l-a desemnat pe Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte PDL, pentru postul de premier în cazul în care alianţa formată din PNL şi PDL vor reuşi să răstoarne Guvernul Ponta după alegerile prezidenţiale.

Victor Ponta ţine ascuns deocamdată numele prim-ministrului pe care îl va propune în situaţia în care va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie. Actualul şef al Guvernului a spus că va dezvălui identitatea propunerii sale de prim-ministru între cele două tururi de alegeri şi că acesta nu va fi din rândurile PSD.

Citeşte şi:

Alegeri prezidenţiale 2014. Victor Ponta: Este nevoie în turul al doilea de trei dezbateri, pe politică externă, constituţie şi economie

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, la emisiunea „Sinteza Zilei“, că în turul doi al alegerilor prezidenţiale este nevoie de trei dezbateri electorale în care să se discute politică externă, constituţie şi economie.

PDL, radiat din Registrul partidelor politice. PNL, omorât şi reînviat

Tribunalul Bucureşti a aprobat astăzi cererea privind fuziunea prin comasare a PNL şi PDL şi a dispus radierea celor două partide din Registrul special. Astfel, PDL dispare din registrul partidelor politice, iar PNL îşi pierde istoria de 139 de ani prin înfiinţarea unui partid nou, numit PNL, care va lua naştere din fuziunea PNL şi PDL.

Alegeri prezidenţiale 2014. Start anost de campanie electorală

Adevărul“ vă prezintă o radiografie a primelor zile de campanie pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, care au trecut aproape nebăgate în seamă de electorat. Candidaţii au început să ia ţara la pas, în căutarea voturilor

Alegeri prezidenţiale 2014. Prima zi de campanie, pe stradă: „Nu primim şi noi ceva? În alţi ani ne dădeau şepci şi tricouri“

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a debutat oficial vineri, 3 octombrie, la miezul nopţii, însă primele semne au devenit vizibile la lumina zilei. Reporterii "Adevărul" au luat la pas oraşul, pentru a afla cum privesc cetăţenii noul decor al Capitalei.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite