PNL a adoptat sancţiunile pentru penalii din partid. Ce riscă din punct de vedere politic un liberal cu probleme penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Permanent Naţional al PNL a adoptat astăzi, cu unanimitate de voturi, modificările la statutul partidului, care se referă la sancţiuni politice aplicate membrilor cu probleme penale, în funcţie de faza procesuală în care se află.

Nu s-a înregistrat niciun vot împotriva rezoluţiei care cuprinde modificările la statutul partidului, în sensul în care membrii PNL cu probleme penale vor fi sancţionaţi în funcţie de fazele procesuale. 

Potrivit proiectului adoptat astăzi în BPN, odată cu trimiterea în judecată membrii PNL vor fi suspendaţi din funcţiile politice de conducere pe care le deţin. În cazul condamnării în primă instanţă, membrii PNL vor fi suspendaţi de drept şi din calitatea de membru, urmând ca în cazul în care sunt condamnaţi definitiv să-şi piardă, de drept, calitatea de membru. De asemenea, în cazul în care se dispune arest preventiv împotriva unui membru al PNL, acesta va fi suspendat şi din funcţia de conducere politică şi din calitatea de membru, până la încetarea măsurii preventive.

Modificările statutului vor fi prezentate Consiliului Naţional, care se va reuni, cel mai probabil, după sărbătorile pascale. Imediat după ce rezoluţia este adoptată la nivelul Consiliului Naţional, modificările aduse statutului vor lua calea Tribunalului, pentru a fi înregistrate. 

"Sunt câteva lucruri care lămuresc situaţia persoanelor aflate în diverse etape procesuale. Dacă o persoană este supusă unei măsuri de prevenţie, este arestată preventiv sau la domiciliu, persoana respectivă este suspendată din calitatea de membru. Pentru că nu putem să punem noi parafa vinovat, condamnat. Doar Justiţia poate să o facă. Dacă o persoană este trimisă în judecată, condamnată în primă instanţă, fie îşi va pierde funcţia  politică, fie este suspendată calitatea de membru. Trebuie separate lucrurile. Partidul are o imagine de protejat, respectă anumite principii. Este condamnat, persoana este radiată din PNL. Omul este achitat, îşi reia activitatea în cadrul partidului. Nu putem să fim credibili fără o limpezime", spunea, săptămâna trecut, Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, la Adevărul Live.

Biroul Permanent Naţional al PNL a mai decis, luni, ca fiecare organizaţie judeţeană a partidului să cotizeze, lunar, cu 9.000 de lei, la centru, pentru ”susţinerea eforturilor şi funcţionării partidului”, a anunţat co-preşedintele PNL Vasile Blaga.

”Am stabilit prin vot unanim, am impresia că a fost o singură abţinere, că organizaţiile judeţene ale PNL vor contribui, financiar, pentru susţinerea eforturilor şi funcţionării partidului, lunar, cu 9.000 de lei”, a spus Blaga, la finalul şedinţei BPN.

Blaga a mai declarat că cercetările pe luna martie arată că partidul este aproape de 50%, spre deosebire de alianţa aflată la guvernare, care este în jur de 30%.

Tot astăzi, liberalii vor prezenta proiectul votului prin corespondenţă iniţiat de PNL, după ce a avut loc o consultare cu asociaţiile din Diaspora. 

"Statutul prevede foarte clar ca în baza unor criterii cuantificabile, pe care l-am fixat la eruoparlamentare, şi numărul de aleşi, să stabilim ponderile. Luaţi Aradul. Filiala fostului PDL este foarte puternică. Am stabilti ponderi pe baza criteriilor care să răspundă unor rezultate pe care le-au avut. Nu au putut să comenteze nimeni de corectitudinea criteriilor.  Încă sunt lucruri de fineţe care trebuie ajustate, dar când aud cât de mare este scandalul, vă spun că este o temă folosită exlusiv de oamenii care nu ştiu ce se întâmplă în PNL. Suntem la mai puţin de un an de la fuziune şi funcţionăm în parametrii foarte buni. În Timişoara au deja un singur preşedinte", a mai spus Alina Gorghiu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite