Penalii UDMR, apăraţi de Kelemen Hunor în faţa Congresului: „Nagy Zsolt este nevinovat şi a fost totuşi încarcerat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a arătat solidar cu Markó Attila, deputatul fugit în Ungaria pentru a scăpa de procurorii DNA, dar şi cu Nagy Zsolt, fostul ministru al Comunicaţiilor, aflat acum după gratii. Declaraţiile liderul maghiar au venit exact înainte de a fi reales în fruntea UDMR.

Kelemen Hunor, care a candidat singur pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR, a ţinut un discurs în faţa delegaţilor maghiari în care i-a luat în braţe pe Marko Attila şi pe Nagy Zsolt, foşti parlamentari UDMR certaţi cu legea.

„România s-a angajat să restituie în natură bunurile confiscate în timpul dictaturii comuniste, iar în cazurile în care acest lucru nu este posibil, să ofere compensaţii băneşti echitabile. Însă, momentan, constatăm că persoanele care au aplicat cu bună credinţă legea, sunt pedepsite, iar în cazul comisiilor de restituire se aplică principiul culpabilităţii colective. Să fie clar, credem în continuare în nevinovăţia lui Markó Attila şi suntem întru totul solidari cu el. Marko Attila şi-a desfăşurat activitatea ani la rândul în interesul comunităţii maghiare", a spus Kelemen la Congresul partidului desfăşurat la Cluj.

Marko Attila a fugit în Ungaria în decembrie 2014, după ce deputaţii au votat în favoarea arestării preventive în dosarul ANRP. Deşi nu a mai revenit în ţară, Marko Attila a beneficiat de toate drepturile de parlamentar, respectiv de indemnizaţiile de deputat, de bani de cazare în Bucureşti şi de banii pentru funcţionarea biroului său parlamentar. În urmă cu câteva zile, Marko Attila a demisionat din Parlament prin email, declarând că este victima unui abuz din partea procurorilor.

„Nagy Zsolt este nevinovat şi a fost totuşi încarcerat. Trebuie să fim solidari cu el şi să transformăm justiţia într-o instituţie care nu permite astfel de procese inechitabile. Te susţinem, Zsolt! Sperăm că vei fi liber în curând. Dacă nu vom fi capabili să explicăm acest lucru, nu vom fi capabili să luptăm pentru dreptatea noastră, iar această situaţie va conduce la o decepţie uriaşă în rândul alegătorilor căreia îl vom cădea victimă şi noi“, a susţinut Hunor. Fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare, în dosarul privatizărilor strategice,  pentru aderare la un grup infracţional.

Tăriceanu a dat tonul

Intervenţia lui Kelemn Hunor critică la adresa Justiţiei nu a fos nuna izolată la Congresul UDMR: Primul care s-a răfuit de la distanţă cu procuroii a fost Căliin Popescu Tăriceanu, invitat şi el la Cluj.  

"Astăzi, în România, asistăm la un asalt asupra valorilor fundamentale ale instituţiilor democratice. Libertatea individuală este, din nou, desconsiderată, vedem oameni care sunt bănuiţi că ar cădea sub incidenţa legii, dar libertatea lor pare, în ochii altora, să nu valoreze prea mult. Prezumţia de nevinovăţie a dispărut, sunt şocat când unii procurori vorbesc cu nonşalanţă de plan de arestări. Unde suntem? Este regretabil că nu numai fantomele comunismului mai bântuie prin România, dar şi fantomele regimului Băsescu. Privesc cu regret cum unii reprezentanţi tineri ai opoziţiei preiau discursul populist şi demagogic al lui Băsescu, discursul iresponsabil, care vizează distrugerea instituţiilor fundamentale”, a spus Tăriceanu, în maniera în care ne-a obişnuit deja.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite