Pe cont propriu

Primul ministru îşi frecă cu un gest reflex rădăcina nasului. Mii de ace îi înţepau ochii, iar rama ochelarilor îl strângea ca o menghină. Nu dormise mai mult de trei ore în ultimele patru zeci şi opt, dacă dormit se putea numi moţăială din scaun între două apeluri pe firul direct cu Şova sau cu Antonescu, poreclit de secretară ceasornicul elveţian pentru că suna întotdeauna la 6:30 înainte de a pleca la Senat.

Privi în jur şi zâmbi protector privindu-şi secretara cu zece ani mai tănără, dar care adormise cu capul în piept răpusă de oboseală. Semnă pătruns memorandumul cu Rompetrol. Reciti a suta oară planul de măsuri de relansare a economiei, copilul lui de suflet, pe care Chiţoiu şi Voinea îl finisaseră pornind de la propria lui viziune inspirată de New Deal-ul lui Roosevelt. Nu era egolatru, dar nu-şi putu reprima fiorul pe care i-l crease stupoarea admirativă în priviri a specialiştilor FMI când lecturaseră prima oară materialul “Noua Învoială USL”. Până la urmă experienţa lui în macroeconomie câştigată în timpul celor “vreo două săptămâni cât dormise în gara din Paris” îşi spusese cuvântul şi se întrebă dacă revista “Nature” va mai îndrăzni vreodată să-l acuze de plagiat.

Când terminaseră prima variantă, îşi reaminti privirea descumpănită a lui Voinea că deficitul este încă prea mare, iar Chiţoiu era deja cu buzunarele întoarse pe dos a disperare. Îl lăsă câteva minute să fiarbă în deznădejde, era încă pre tânăr şi avea nevoie să se călească, după care silabisi mantra: Gra-pi-ni! Se gândi căt de nedrepţi sunt unii care judecă oamenii doar după cum scriu sau se exprimă, de parcă inteligenţa cognitivă ţine cont de câtă gramatică ştii. Oare câţi dintre cei care o calificaseră “tută” vor afla vreodată că tocmai se întorsese din Malaezia unde semnase acordul prin care tot deficitul bugetar va fi acoperit de cheltuielile turiştilor malaezieni care abia aşteptau să dea năvală. Rememoră cu plăcere promisiunea ei înainte de plecare: "Am vorbit la summitul miniştrilor cu ministrul din Malaezia. Malaezienii nu au nevoie de viză ca să vină în România şi mă duc să semnez un acord, pentru că sunt foarte mulţi malaezieni care doresc să vină în România şi au bani".

 Pentru o clipă se simţi bătrân. Purta pe umeri grija acordului cu FMI, iar acum primise de la Stroe un SMS scurt că un avion se prăbuşise în munţi. Conţinutul care pe alţi i-ar fi paralizat, pe el parcă îl supuse la electroşocuri: “Avion prabusit. Munti. Habar n-am unde :-)”. Acţionă automat. Ştia procedurile pe dinafară după ce le citise de zeci de ori. Aruncă dosarul FMI şi formă 666, numărul scurt al lui Duşa. Acesta răspunse după primul apel. Rosti telegrafic: Ia legătura cu Stroe şi cu Mănescu. STOP. Mănescu să afle coordonatele de la Frăncu şi să i le transmită lui Burlui urgent. STOP. Dacă pe radarul de la Câmpia Turzii ai date suplimentare, faceţi o interpolare GIS să reduceţi zona de căutare. STOP. Vezi că Burlui e prea încrezător în capacităţile pe care le are la dispoziţie. STOP. Sunt buni cei de la ISU, dar în caz extrem ridică elicopterele cu termoviziune. STOP. Nu dăm medalii, victimele trebuie salvate. STOP.

Roti butonul de teleconferinţă cu preşedinţii Consiliilor Judeţene. Erau toţi prezenţi, cu excepţia lui Nicuşor care plecase în America. Oricum nu conta că prăbuşirea era în Apuseni. Vocea îi răsună în birou ca o poruncă: “Pregătiţi-vă hărţile militare”, făcu o pauză de respiraţie şi adăugă pentru a evita vreo confuzie, “cele care semănă cu un pliant turistic”. Apăsă obosit, dar cu satisfacţia datoriei împlinite, butonul “Mute”. Simţi că dacă nu bea o cafea amară nu mai rezistă. Tocmai atunci sună Dragnea: domnule Prim ministru, ne-am strâns cu toţii la Trattoria. Haideţi că se răceşte ciorba de… Îl întrerupse răstit, Dragnea, avem “ground zero” în Apuseni. Dragnea, înlemni: şi eu nu ştiu nimic? Staţi liniştit, vin în cinci minute la dumneavoastră şi vă preiau cu avionul Spartan. Luaţi-vă doar izmene groase Paul&Shark că mergem la faţa locului.

Aţipisem în fotoliu cu mâna sub mine. Mii de ace mă treziră din somn. Cu greu m-am dezmeticit şi am realizat că visasem. Televizorul îmi face trecerea de la vis la realitate cu imagini de film mut cu un premier autoritar doar pentru că este îmbrăcat în bluză Paul&Shark. Văd o scenetă proastă care îmi aduce aminte de brigăzile artistice care se produceau la Casa Sindicatului. Microfonul trece de la Oprea la Plumb, de la Plumb la Mănescu şi înapoi la Arafat. Vor să pară stăpâni pe situaţie, iar mie îmi inspiră doar nerăbdare. Bănuiesc că după conferinţă aşteaptă să plece cu toţii la “Trattoria Il Calcio” că le-a spus Dragnea că au ciorbă bună. De burtă.

Ce se întâmplă pe ecran îmi dă o senzaţie acută că în ţara asta fiecare suntem pe cont propriu. Nu contează dacă îţi plăteşti sau nu taxele, dacă plăteşti mult sau puţin, statul nu este decât instrumentul prin care un grup îşi exersează puterea în propriul folos. Să nu fiu nedrept sau nerecunoscător, mă consolez cu "succesul organizatoric" obţinut de Primul ministru în Muntenegru.

Dacă va fi să mor într-o catastrofă, pot fi liniştit că sicriul îmi va ajunge acasă la timp cu o aeronavă Spartan şi sub supravegherea competentă a unui ministru cam prea supărat că m-am găsit să mor în mandatul lui. Sunt prea puţine trupuri neînsufleţite ale cadavrelor celor decedaţi pentru un guvern pe care nu îl merităm.