Ovidiu Raeţchi (PNL): E ciudat că Ponta nu le răspunde jurnaliştilor, el a elaborat Codul Fiscal cu un ministru care spală bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a reacţionat azi la ieşirea premierului Victor Ponta, care a declarat că „răspunde doar celor care achită taxe” la întrebarea unui jurnalist care îl viza pe Dan Şova. Mai târziu

„Victor Ponta e inegal în comportament. Cu Darius Vâlcov, Dan Şova sau Constantin Boşcodeală vorbeşte cu sârg. Lor le răspunde. Presupun că sunt în relaţii bune, în condiţiile în care Vâlcov mai era puţin şi era scos din cătuşe din şedinţa de Guvern pentru că premierul refuza să-l înlocuiască din funcţie, Şova a fost reprimit în partid deşi era urmărit penal, în timp ce Boşcodeală, condamnat în primă instanţă, nu a fost lăsat să-şi dea demisia din funcţiile din PSD de acelaşi Victor Ponta. Sunt curios să aflu dacă Victor Ponta vorbeşte cu Iulian Herţanu, cumnatul său, aflat în arest preventiv pentru fraudarea fondurilor europene şi pentru evaziune fiscală. Aceste persoane fac obiectul unor condamnări sau cercetari penale, în timp ce reporterii de televiziune – nu. Şi, totuşi, premierul vorbeşte, preferenţial, cu cei cu probleme penale”, explică Raeţchi.

În opinia sa, lupta cu evaziunea „e o dezlănţuire caragielească împotriva vânzătorilor de urzici şi leuştean“.

“Marea luptă cu evaziunea a domnului Ponta e o dezlănţuire caragielească împotriva vânzătorilor de urzici şi leuştean, în timp ce marile datorii sunt trecute cu vederea. Lupta cu evaziunea trebuie salutată, dar nu dacă ea reprezintă doar un show mediatic gândit de un ministru care ascundea bani negri în pereţi dubli”.

Citeşte şi:

Ultima aroganţă a lui Victor Ponta: Răspund doar jurnaliştilor care achită taxe

Premierul Victor Ponta a postat un mesaj pe facebook în care a încercat să explice de ce a refuzat să răspundă la întrebarea unui jurnalist privind votul senatorilor PSD în cazul Şova. Însă, în loc de un motiv credibil, Ponta a venit cu un argument pueril: jurnalistul care i-a adresat întrebarea reprezenta o companie ce nu şi-a achitat taxele.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite