Mircea Geoană, la Adevărul Live: Nu m-am gândit niciodată că PSD va avea de ales între un inculpat şi un condamnat
0
Mircea Geoană a vorbit, la Adevărul Live, despre jocurile de culise din fostul său partid, pe care îl cunoaşte foarte bine, în condiţiile în care Victor Ponta a făcut, aparent, pasul în spate. De asemenea, Mircea Geoană, care conduce acum PSRO, şi a comentat strategia Opoziţiei de a prelua guvernarea.
Rămâi pe adevarul.ro pentru a urmări principalele declaraţii ale lui Mircea Geoană:
Despre retrimiterea în Parlament Codului Fiscal
Parlamentarii PSRO s-au abţinut la votul din Camera Deputaţilor, dintr-un motiv diferit de către cel indicat de preşedinte. Codul Fiscal este un proiect ultra de dreapta. Preşedintele are dreptate când spune că este un sentiment de improvizaţie. De ce ai fugit de discuţia cu Comisia Europeană, cu FMI? România nu-şi permite să fie în situaţia din 2007-2008, cu o Grecia aproape. Preşedintele a acţionat punând liberalii într-o situaţie delicată. Victor Ponta lasă nişze bombe cu ceas. Ponta este la finalul carierei, iar electoral pregăteşte nişte situaţii delicate pentru Guvernul care se va instala în curând.
Despre cât va rezista Ponta la guvernare
Eu cred că în condiţiile în care Victor Ponta nu va continua ca prim-ministru există mai multe variante. Un Guvern minoritar. Cred că vom avea un Guvern nou, în care liberalii, noi, cei de la PSRO, ne putem ralia, iar preşeidntele va decide ce formulă este mai bună. El a renunţat la partid. A aruncat prosopul. Victor Ponta este ractic incapacitat politic. PSD se află într-o situaţie ingrată. Are de ales într-un inculpat şi un condamnat. PSD nu mai are resursă umană competentă, atractivă, care să ofere un nou proiect politic. Este un moment de răpscruce. Oamenii oneşti din PSD au în PSRO o variantă mult mai atractivă şi de termen lung.
Sunt stupefiat de lipsa de refex democratic la nivelele intermediare şi de vârf în PSD. Este anormal ca cineva să propună o conducere interimară. Faptul că nimeni nu mai are îndrăzneală să vorbească despre o analiză este de neînţeles pentru mine. Vremea mea în stânga românească abia începe. Liderii consacraţi pe zona de stânga sunt foarte puţin. Eu am rămas cosecvent partidului meu.
Un simplu rebranding în partid nu mai este suficient. Uitaţivâ câtţi au dificultăţi în Justiţie. Sunt dispus să dau mâna cu oamenii oneşti, dar o formulă nouă este o cale mai plină de viitor. Foarte multă lume din PSD se întreabă dacă este o cale credibilă, de viitor, în PSD. Nu poţi să vopseşti gardul de cinci ori. Întotdeauna, când iei un partid, iei şi active şi pasive. S-au adunat multe pasive acum.
Despre social-democraţii care se luptă pentru şefia PSD
Este un om cu o condamnare penală. Nu are cum. Nu vorbesc despre caracterul său, abilitatea lui politică. Putea fi oricine altcineva. Cu Rovana am lucrat bine. Am încurajat-o să meargă europarlamentar. A făcut câteva lucruri bune la Ministerul Muncii. Va urma o perioadă lungă de Opoziţie. Preşedintele îşi va face majoritatea. Întrebarea este cine are capacitatea şi anvergura să ţină împreună un partid extrem de fragmentat ş care va trebui săm reziste mulţi ani în Opoziţie.
Valeriu Zgonea are dreptate că trebuie Congres. Vrei să laşi o conducere interimară pentru doi ani de zile. Cum este posibil aşa ceva Nu cred că în era mea sau a cea a predecesorilor mei s-au gândit să evite organizarea unui Congres. Nu poţi să negi unui partid de a-şi alege viitorul. Va exista un Congres imediat ce Ponta va pleca de la Guvern. Se leagă că încă sunt la Palatul Victoria. Evident că Rovana Plumb este un surogat. Nu este niciun fel de veste bună că acceptă un preşedinte interimar într-un mod ilegitim.
Despre prezenţa lui Iliescu la ultima şedinţă a PSD
Este preşedintele de onoare al partidului. Nu ştiu de ce s-ar feri cineva de prezenţa dumnealui la şedinţă. Susţinerea neprecupeţită a lui Ponta nu este un lucru bun nici măcar pentru blazonul preşedintelui Ion Iliescu.