Oprescu şi Ponta – amici politici şi tovarăşi de matrapazlâcuri universitare

De duminică dimineaţa încoace, privesc şi eu uluit, mai uluit chiar decât s-a declarat a fi premierul Victor Ponta, desfăşurările incredibile ale cazului de megacorupţie al cărui personaj principal e primarul general al Capitalei, dl. Sorin Oprescu.

Numai şi numai dimensiunile halucinante, de-a dreptul „porceşti” ale şpăgilor primite de edilul-şef al Capitalei m-au făcut să tac atâtea zile. Doar minuţia maladiv-caraghioasă a ceremonialului şi protocolului de predare-primire a acestora, protocol graţie căruia mita cu multe zerouri intra mai întâi sub canapeaua  şi apoi în buzunarele şi investiţiile personale deocheate ale fostului profesor şi chirurg, m-au făcut să nu mă alătur de la început „corului de şacali şi hiene rârăite”, cum a crezut de cuviinţă să îi califice dl. Ponta pe cei ce au spus ceea ce toate indiciile arată a fi adevărul adevărat despre domnul Oprescu şi nesfârşita, sfidătoarea lui mizerie morală.

Câteva zile în şir am avut impresia că ceea ce aflu de la televizor nu poate fi aievea, că pe toate posturile româneşti se difuzează un film prost, un thriller cu buget redus. Mi-era imposibil să admit că cineva care, mulţi ani la rând a salvat vieţi şi s-a aflat la o catedră universitară, pregătindu-şi studenţii pentru momentul în care vor depune jurământul lui Hipocrat, jurământ ce pune cinstea şi etica profesională mai presus de toate, ar putea fura atât. Că poate înşela la asemenea dimensiuni. Că poate minţi aşa de vârtos şi cu atâta lipsă de ruşine cu cât se zice şi vedem pe zi ce trece tot mai limpede că a făcut-o cetăţeanul român pe nume Oprescu Sorin Mircea.

Zisele de luni ale premierului, aparent rezervate şi decente, altminteri mascând ticălos şi pervers frăţietatea întru necinste dintre cei doi, au funcţionat pentru mine asemenea unui duş rece. Au îndeplinit rolul unui ceas deşteptător al cărui sunet prelung a fost amplificat de modul temător-interesat în care a sărit în apărarea aceluiaşi megacorupt preşedintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Personaj care mai-mai că lasă impresia a se da de ceasul morţii spre a-şi marca nedemnul, lamentabilul, caraghiosul sfârşit de carieră politică prin ticluirea unei legi de pe urma căreia „aleşii poporului” înşelat şi prădat ar avea pe viaţă asigurat dreptul de a fura şi a minţi. Numai şi numai pentru că prin minciuna, sperjur şi fals şi-au asigurat un jilţ în Parlamentul cu pensii majorate, la vreo primărie sau la vreun consiliu judeţean.

Nu doar condiţia de amici politici, de pesedişti marcanţi, cu carnet sau mascaţi sunt şi unul şi celălalt, nu numai condiţia de preacinstiţi clienţi ai DNA îi leagă şi îi solidarizează pe numiţii Ponta Victor Viorel şi Oprescu Sorin Mircea. Ci şi matrapazlâcurile, falsurile, abuzurile comise de amândoi în decursul mai lungii sau mai scurtei lor cariere universitare.

Despre plagiatul  ce i-a permis d-lui Victor Ponta să obţină un nemeritat titlu de doctor, să intre fără examen, pe uşa din dos, în Baroul Bucureşti, să promoveze vremelnic în ierarhia universitară a unei facultăţi particulare s-a spus aproape totul. Se pare însă că nu s-a spus îndeajuns astfel încât să se ruşineze de modul nedemn în care au încercat să muşamalizeze hoţia cu pricina funcţionarii, eticienii şi miniştrii mult prea degradatului şi pe nedrept călcatului în picioare învăţământ românesc.

Stilul de băiat de viaţă şi de comitet, de om care are vorbele la ele, promisiunile ştiinţifico-fantastice legate de autostrada suspendată ale domnului Oprescu au făcut să i se uite uşor arestatului de lux de azi  lacuna şi matrapazlâcul aferent din dosarul ce i-a permis cu ani în urmă conferenţiarului Sorin Oprescu să dobândească titlul de profesor universitar. Lacuna şi matrapazlâcul au fost apoi acoperite conştiincios şi cu râvnă de Comisia de etică a UMF Bucureşti prin abureala în conformitate cu care dl. Oprescu şi-ar fi întocmit „neglijent” dosarul cu pricina. La fel de neglijent precum a uitat să pună semnele citării apărătorul său de azi, dl. Victor Viorel Ponta.

Situaţia în care se află azi dl. Sorin Mircea Oprescu e oricum tare dificilă. Iar dacă numai jumătate din ceea ce se spune că a făcut şi a dres necinstit primarul general al Capitalei va fi confirmat de procurori şi mai apoi de judecători, pe chirurgul de odinioară  îl aşteaptă ani lungi de puşcărie. Ani pe care nu încape îndoială că fostul profesor va încerca să îi scurteze scriind tratate şi opere ştiinţifice de nepreţuită valoare teoretică şi practică ce vor revoluţiona chirurgia românească. Mult mai puţin însă decât gradul în care acţiunea practică a edilului a revoluţionat contribuţia românească la stilistica universală a şpăgii

Tocmai de aceea, adică spre a-l feri de tentaţii pe dl. Oprescu, mă gândesc că nu ar fi tocmai rău ca cineva să lămurească acum şi natura „neglijenţelor” din dosarul de concurs de acum mulţi ani al d-lui Sorin Oprescu.

Poate că dacă lucrul acesta s-ar fi petrecut la timpul potrivit, azi, şi eu, şi premierul Victor Ponta, am fi avut alte motive de uluială decât şpăgile încasate de dl. Oprescu.