Oprescu şi Mazăre, beneficiarii descentralizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Oprescu şi Radu Mazăre, printre cei mai avantajaţi de proiectul descentralizării FOTO Adevărul
Sorin Oprescu şi Radu Mazăre, printre cei mai avantajaţi de proiectul descentralizării FOTO Adevărul

USL a bătut palma pe noul proiect de regionalizare, stabilind ce competenţe vor fi transferate către administraţia locală. Cei mai câştigaţi de pe urma noului proiect sunt edilii Sorin Oprescu şi Radu Mazăre.

Liviu Dragnea, reprezentantul PSD, şi prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, au împărţit puterea în teritoriu. După o discuţie lungă, liderii partidelor de guvernare au anunţat că girează un proiect de descentralizare, care ar urma să fie implementat la începutul lui 2014.

„Unul din principiile esenţiale ale descentralizării este că va fi la acelaşi nivel pe tot teritoriul României. Nivelul descentralizării din Teleorman va fi egal cu cel din Harghita. Nu luăm în calcul ca anumite unităţi teritoriale din România să aibă competenţe mai mari“, a anunţat Dragnea, coordonatorul acestui proiect.

Relocarea atribuţiilor de la ministere către autorităţile locale antrenează o serie de modificări legislative şi va fi realizată din banii contribuabililor.

„Transferul competenţelor şi instituţiilor către autorităţile locale se va face cu asigurarea integrală a resurselor financiare de la bugetul de stat. Banii vor fi transferaţi către autorităţile locale prin anexă în Legea bugetului de stat“, a anunţat Liviu Dragnea, la finalul şedinţei USL.

Metroul, sub bagheta lui Oprescu

Una dintre cele mai importante mutări s-a petrecut la Ministerul Transporturilor, care a fost deposedat de Metrorex, compania care înghite sume importante de la bugetul de stat pentru administrarea metroului bucureştean.

Din 2014, Metrorex va intra în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

„Săptămâna viitoare vom avea o discuţie cu ministrul Radu Stroe pe această temă şi vom lucra la îmbunătăţirea legilor aferente“, a spus Dragnea, arătând că liderii USL nu au discutat toate detaliile mutării.Tot la CGMB va trece şi Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti. „Investiţiile pentru realizarea proiectelor de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii şi materialului rulant se finanţează de la bugetul local al municipiului Bucureşti, bugetul de stat, precum şi  din credite interne şi externe. Aceleaşi prevederi se aplică şi pentru obiectivele de protecţie civilă, sumele alocate fiind nominalizate distinct în bugetul de venituri şi cheltuieli al Metrorex”, se arată în documentul propus spre consultare.

Tot de la Ministerul Transporturilor au fost transferate către Consiliile Judeţene administrarea porturilor fluviale, împreună cu resursele financiare necesare. De pe urma acestei decizii va câştiga, cu vârf şi îndesat, tandemul Nicuşor Constantinscu- Radu Mazăre, preşedintele CJ Constanţa şi primarul oraşului de la malul mării. Administraţia judeţului Constanţa va mai fi „forţată“ să administreze şi domenii venite de la Ministerul Mediului: plajele turistice, maritime şi fluviale.

Educaţia, cea mai puţin afectată

Şi Ministerul Tineretului şi Sportului a rămas cu mai puţin patrimoniu. „Trec sub autoritatea şi în coordonarea autorităţilor locale Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, bazele sportive şi de tineret, taberele şcolare şi centrele de agreement, cluburile sportive şi casele de cultură ale studenţilor.

"Bazele sportive, taberele şi casele de cultură ca şi patrimoniu vor trece în domeniul public al judeţului sau al localităţii după caz“, a precizat vicepremierul Liviu Dragnea. În schimb, Ministerul Educaţiei  va fi cel mai puţin implicat în procesul de descentralizare, existând o singură prevedere, cea privind învăţământul tehnic şi profesional.

De la Ministerul Sănătăţii urmează să treacă, în subordinea Consiliului Judeţean, Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică, centrele de tratament, centrele medicale şi ambulatorii de specialitate. În schimb, funcţiile de inspecţie şi control, precum şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor fi excluse din procesul descentralizării.

Stroe şi Câmpeanu, ultimele redute

Liviu Dragnea i-a invitat la discuţii pe ministrul de Interne, Radu Stroe şi pe ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, care s-au arătat împotriva unor propuneri ce vizau ministerele pe care le conduc. În ce îl priveşte pe Stroe, acesta a refuzat categoric trecerea Poliţiei în subordinea autorităţilor locale. Drept urmare, Dragnea are o variantă de rezervă: modificarea Legii Poliţiei Locale, care să permită angajări în sistem şi mai multe competenţe.

La rândul ei, Mariana Câmpeanu a fost invitată la discuţii, după ce şi-a exprimat dezacordul faţă de propunerea lui Dragnea de a trece sub autoritatea Consiliilor Judeţene Agenţiile Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

„Am convenit să ne vedem marţea viitoare cu doamna Câmpeanu, domnul Bănicioiu (n.r.: ministrul Tineretului şi Sportului), cu domnul Arafat – să discutăm despre descentralizarea serviciilor de ambulanţă- şi cu domnul Stroe“, a anunţat Dragnea. Graba vicepremierului de a-i chema la discuţii pe cei reticenţi este explicabilă. „Vrem să prindem în Legea bugetului pe 2014 acest proces de descentralizare“, a conchis el.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite