Noua ideologie maghiară: integrarea europeană prin dezintegrare

Ţările vecine Ungariei care trebuie să-şi bată capul cu pretenţiile Budapestei asupra minorităţii maghiare din afara graniţelor: România, Ucraina, Slovacia, Serbia

Jobbik a cerut ca Ucraina să accepte autonomie maghiară pe teritoriul său, precum şi o formă specială de recunoaştere a limbii maghiare ca o condiţie a sprijinului Ungariei pentru Acordul de Asociere al Kievului cu UE. Apare sumbră la orizont o viziune cu totul aparte asupra integrării europene. În esenţă, integrarea este, potrivit extremiştilor unguri, o dezintegrare efectivă a ţărilor care au comunităţi maghiare.

Aşadar, nu doar România se confruntă cu valenţele dezintegratoare ale viziunii maghiare asupra Europei, ci şi alte ţări din zonă. Cu siguranţă, dacă România nu ar fi fost deja membru al UE, politicienii maghiari ar fi condiţionat aderarea noastră de destrămarea statului naţional, asemănător cu ceea ce încearcă acum să obţină de la Ucraina. O politică perversă, izvorâtă dintr-un mental învechit, tributar nostalgiilor pre-moderne după rasă şi imperii.

Ideologii maghiari au devenit astfel sprijinitorii unui nucleu de acţiune pentru care viitorul nu constă în colaborarea dintre etnii, ci în separarea lor, în tribalizarea Europei şi în divizarea ei în bucăţele etnice contrapuse şi conflictuale. Eşti maghiar dacă eşti anti-român a devenit lozinca de acţiune în Transilvania. Aceeaşi măsură li se aplică însă şi celorlalte ţări care au etnici maghiari.

Tendinţele centrifuge la nivel european sunt însă exact contrariul promisiunii europene de comunitate, de solidaritate şi de împăcare a naţiunilor bătrânului continent. Primele semnale unei uniuni la nivel european au fost justificate tocmai ca un răspuns la ororile celui de-al doilea război mondial, când naţiunile de pe acest continent s-au măcelărit reciproc cu mult entuziasm şi au aruncat lumea în pragul pierzaniei. Atunci a apărut necesitatea vindecării nu doar a rănilor războiului, ci şi a cauzelor care au dus la apariţia unei conflagraţii universale, pentru a preîntâmpina repetarea tragediei.

Condiţia de bază a construcţiei europene a fost definită ca fiind cooperarea în locul rivalităţii şi al pretenţiilor teritoriale. Exact ceea ce nu respectă politicienii maghiari care agită sabia autonomiei, a secesionismului şi a protectoratelor asupra unor teritorii care nu le aparţin.

Situaţia e cu atât mai şocantă când există tendinţa de a aplica pretenţiile expansioniste ale Ungariei ca şi condiţii ale venirii în clubul european al unei noi ţări. Ştiu că se spune că nimeni nu-i ia în serios pe extremiştii maghiari care clamează asemenea principii de tip colonial, dar, prin politica paşilor mărunţi, politicienii unguri doresc să impună la nivelul Europei problema etniei lor ca una prioritară. Se investesc bani şi resurse în acest sens, iar fiecare politician maghiar, din orice ţară ar fi, pare a nu avea altă menire decât deplângerea etniei, pe de o parte, şi glorificare ei pe de alta. Nu e nimic rău în a-ţi lăuda neamul, dar atunci când această mitizare se extinde şi asupra criminalilor de război pentru a învia şi pretenţiile lor asupra statelor vecine, lucrurile iau o întorsătură periculoasă.

Ca dovadă, separatiştii din Republica Moldova au fost mereu invitaţi la taberele de vară ale maghiarilor din România, dar şi la Budapesta, fiind încurajaţi în promovarea unui „moldovenism” care are tot atâta legătură cu realitatea cât are şi pretenţia secuilor la autonomie în Transilvania. Ideologii maghiari au devenit astfel sprijinitorii unui nucleu de acţiune pentru care viitorul nu constă în colaborarea dintre etnii, ci în separarea lor, în tribalizarea Europei şi în divizarea ei în bucăţele etnice contrapuse şi conflictuale. Eşti maghiar dacă eşti anti-român a devenit lozinca de acţiune în Transilvania. Aceeaşi măsură li se aplică însă şi celorlalte ţări care au etnici maghiari.

Ungaria a devenit astfel un fel de butoi cu pulbere al Balcanilor similar cu cel de la începutul secolului XX, având aceleaşi aspiraţii ca atunci, practicând acelaşi gen de discurs agresiv şi făcând tot posibilul să reducă buna convieţuire cu statele vecine la neant. Dar cine seamănă vânt, culege furtună. Ce se va întâmpla în momentul în care, sătule să tot suporte agitaţia unei ţări-ţânţar care se crede elefant, toate statele care au probleme cu extremismul maghiar îşi vor da mâna pentru a potoli focarul nazist de la Budapesta?