Noii apostoli ai ortodoxiei politice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sfârşit, avem şi noi misionarii noştri! Sunt noii apostoli ai unui creştinism de tip fundamentalist care construiesc pas cu pas societatea Omului Nou. Dumnealor sunt baptişti şi penticostali, cel mai adesea. Cu ani în urmă, au format Alianţa Familiilor, rebotezată ortodox sub denumirea Coaliţia pentru Familie.

Organizaţiile membre au încercat repetat modificarea legislativă a accesului la avort în condiţii medicale de siguranţă pentru femeile vulnerabile. Nu le-a ieşit, încă este vie memoria miilor de femei ucise şi a familiilor nenorocite de politicile ceauşismului natalist. Le-a ieşit însă negarea prin lege a parteneriatului civil şi infiltrarea partidelor politice. S-au aliat cu Biserica Ortodoxă, în România, cât şi în Rusia, Serbia ori Republica Moldova, atât pentru a-şi lărgi baza de susţinere, cât şi pentru a le influenţa. Au făcut-o atât de bine încât au reuşit să le confişte agenda de teologie politică şi firava doctrină socială.

Au multe în comun. Drepturile omului pot şi trebuie să fie sacrificate în numele colectivităţii, ofensarea convingerilor religioase ar trebui sancţionată pe mâna statului, nostalgia pentru statul totalitar şi controlul vieţii private şi de familie este vădită. Două dintre starurile mondiale ale acestei agende globale misionare a Omului Nou vor veni curând la Bucureşti  pentru a-şi exporta agenda şi pentru a susţine referendumul constituţional pentru redefinirea căsătoriei.

Prima care ne onorează ţara este Kim Davis. Nu o ştiţi?! Promotoare a familiei tradiţionale prin căsnicii în serie (patru la număr), dumneaei este o funcţionară oarecare a unei primării obscure din Statele Unite le Americii care a decis cu de la sine putere, pentru ea şi proprii amploaiaţi, să nu mai elibereze documente legale de căsătorie pentru a fi în acord cu propria-i conştiinţă. Nefiind dumneaei de acord cu căsătoria între persoane de acelaşi sex, a hotărât în spiritul iubirii penticostale a aproapelui să nu mai acorde nimănui documentele legal-maritale. Justiţia americană nu s-a lăsat tocmai prostită şi a decis că bigotismul acestei doamne nu este echivalent cu libertatea religioasă, trimiţând-o la arest pentru câteva zile. Este, care va să zică, o martiră a creştinismului!

Celălalt star, Patriarhul Chiril al Moscovei, este unul cu totul special. Adevărat ambasador al Ţarului Putin, este un diplomat itinerant al ideologiei Noii Rome în tot spaţiul de influenţă ortodoxă şi straşnic apărător al Valorilor Tradiţionale. Pentru ilustrul reprezentant al ortodoxiei aflată sub stricta influenţă a Kremlinului, comunismul fu binefăcător prin efortul de prezervare al moralităţii tradiţionale (asta într-o ţară în care peste două sute de mii de călugări şi preoţi au fost asasinaţi), iar unele dintre drepturile omului sunt de-a binelea tratate drept „eretice“ (drepturile reproductive ale femeilor, drepturile LGBT, libertatea religioasă, printre altele). Instituţia divino-umană pe care o conduce s-a împotrivit cu furie sancţionării prin lege a violenţei din familie ori repudierii bătăilor parentale, a binecuvântat anexarea Crimeei de către Rusia şi se află în permanent conflict de autoritate cu Mitropolia Basarabiei din Republica Moldova. Simţiţi ceva divin aici sau multă ideologie (in)umană?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite