Domnul Nicolicea are o inteligenţă juridică de un specific cu totul aparte. Stilul său îmi aminteşte de un excelent scheci TV, în care Dem Rădulescu intră într-un birt şi-i cere o sticlă de băutură vânzătorului, jucat de Jean Constantin. Iniţial ia o sticlă de fernet, apoi se răzgândeşte, dă fernetul înapoi, ia o sticlă de şliboviţă şi dă să plece fără să plătească. ”Şi banii?” – întreabă Jean Constantin. ”Bani pentru ce?”, se miră Dem. ”Păi pentru şiboviţă”, răspunde Jean. ”Păi de ce să dau bani pe şliboviţă, dacă ţi-am dat în schimbul ei fernetul?”, spune Dem. ”Dar nici fernetul nu l-aţi plătit”, plusează Jean. ”Şi de ce să plătesc fernetul dacă ţi l-am dat înapoi?”, ripostează Dem. Şi o ţin tot aşa, halucinant şi amuzant, până când Dem îl aiureşte în aşa hal pe vânzător, încât pleacă acasă şi cu şliboviţa, şi cu contravaloarea ei, pe care i-o plăteşte însuşi Jean. Logica lui Dem pare imbatabilă şi e greu, la prima vedere, să desluşeşti unde e frauda.

De câţiva ani buni, Eugen Nicolicea duce, de unul singur, o aprigă luptă pentru a demonstra că parlamentarii nu sunt funcţionari publici în sensul legii penale, consecinţa fiind aceea că nu pot fi acuzaţi de unele infracţiuni de serviciu sau de corupţie. Vechiul Cod Penal spunea că este funcţionar public o persoană care, printre altele, este în serviciul unei unităţi publice. Iar domnul Nicolicea a observat că în Constituţie scrie aşa: ”În exercitarea mandatului, deputaţii şi seantorii sunt în serviciul poporului”. Prin urmare, fiind în serviciul poporului, senatorii şi deputaţii nu sunt în serviciul unităţilor publice numite Senat sau al Camera Deputaţilor, deci nu sunt funcţionari publici.

Aici, frauda logică e mai uşor de depistat. Pare destul de evident că sintagma ”în serviciul poporului” din Constituţie nu se referă la un loc de muncă, pentru că Poporul ca atare nu plăteşte lefuri, nu face pontaj, nu întocmeşte state de plată, ci este expresia faptului că parlamentarii ar trebui să lucreze în beneficiul poporului. În schimb, sintagma din vechiul Cod Penal se referă expres la locul de muncă. Domnul Nicolicea nu observă însă diferenţa şi a exploatat ani în şir similitudinea fonetică, dar nu şi de înţeles, a celor două sintagme.

Pe 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod Penal, care defineşte mult mai exact noţiunea de ”funcţionar public”, în aşa fel încât să fie incluşi şi parlamenarii. Ai zice că lupta domnului Nicolicea ar fi trebuit să ia sfârşit. Nici pomeneală! Prin luna martie a acestui an, a depus o iniţiativă legislativă de interpretare a articolului care defineşte funcţionarul public.

În preambului legii, domnia sa recunoaşte că, potrivit noii reglementări, atât parlamentarii, cât şi preşedintele ţării sunt funcţionari publici. Apoi, folosind trucul cu ”în serviciul poporului”, argumentează că aceşti demnitari nu erau funcţionari publici pe veciul Cod, aşa că e nevoie de o lege de interpretare. Iar articolul unic al legii sale, în rezumat, spune aşa: ”De la intrarea în vigoare a noului Cod Penal, se înţelege că în categoria funcţionarilor publici se încadrează şi Preşedintele României, deputaţii şi senatorii”.

La prima vedere, ai putea crede că e o prevedere inutilă şi redundantă, câtă vreme noul Cod chiar asta prevede. Însă: dacă legea lui Nicolicea e adoptată, deci dacă legiuitorul găseşte de cuviinţă să precizeze că parlamentarii şi preşedintele sunt funcţionari publici doar de la intrarea în vigoare a noului Cod Penal, interpretarea ”per a contrario” este că aceşti demnitari NU erau funcţionari publici pe vechiul Cod. Asta este de fapt o clauză de impunitate: infracţiunile de corupţie şi de serviciu comise de parlamentari până pe 1 februarie 2014 şi care implică sintagma de ”funcţionar public” nu mai pot fi anchetate şi judecate.

Atenţie, aceasta nu este doar speculaţia mea. A observat anomalia şi Consiliul Legislativ, organismul care veghează la acurateţea legilor. În plus, Consiliul trage atenţia că o tentativă explicită de a-i scoate pe parlamentari din rândul funcţionarilor publici, comisă în ”marţea neagră”, a fost invalidată de Curtea Constituţională, deci şi aceasta, implicită, ar putea avea aceeaşi soartă. Acum, iniţiativa domnului Nicolicea este inclusă în pachetul de 22 de proiecte de legi care îşi propun mutilarea legislaţiei penale şi care urmează să fie discutate marţi, în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.

L-am sunat pe domnul Nicolicea să-i supun atenţiei această dezincriminare retroactivă, o veritabilă amnistie pe care legea sa o operează asupra faptelor comise de parlamentari pe vechiul Cod. Mi-a răspuns că legea sa nu se referă la vechiul Cod, ci la cel nou. Omul e formidabil: am discutat în contradictoriu vreo jumătate de oră, iar la final am avut acut sentimentul că mi-a luat şi banii, şi şliboviţa.

Dacă va fi numit ministru al Justiţiei, va avea, negreşit, un mandat extrem de interesant.