Dacian Cioloş pleacă de la premisa că etichetele doctrinare există doar în raport cu partidele româneşti actuale, care pe drept cuvânt au produs mai degrabă distanţare şi confuzie. Dar viziunile de „stânga“ şi de „dreapta“ există dincolo de aceste partide şi probabil în ciuda lor. Ideile de „stânga“ şi de „dreapta“ au reprezentat răspunsuri diferite la problemele modernizării şi au animat politica timp de sute de ani în Europa şi în afara ei. România nu se poate extrage din acest context. Rolul partidelor este să îşi asume istoria şi tensiunile ei şi să formuleze direcţii de acţiune.

Reluând în răspuns temele manifestului, Dacian Cioloş întreabă retoric dacă propunerile noului partid sunt de „stânga“ sau de „dreapta“, sugerând că nu. O analiză sumară arată că sunt de dreapta.

Sa dăm câteva exemple:

Educaţia este singura cheie şi pentru creativitate, inovare şi spirit antreprenorial. Educarea pentru calificarea forţei de muncă, pentru economia viitorului, este esenţială, prioritară, critică pentru naţiune. Ne pune un astfel de obiectiv o etichetă de dreapta?“

Da, este un obiectiv de dreapta. Educaţia de „dreapta“ este construită ca o anticameră şi unealtă a economiei, un loc de transmitere a spiritului antreprenorial. Educaţia de „dreapta“ produce antreprenori, investitori, manageri, angajaţi, cea de stânga cetăţeni şi membri deplini ai societăţii. Pentru stânga, educaţia este calea spre cetăţenie şi democraţie, spre emancipare, egalitate şi demnitate. De aceea pune accentul pe accesul universal şi pe construcţia raţional-umanistă e curriculei.

„Un program prin care să conciliem stimularea antreprenoriatului (cum altfel să creăm locuri de muncă şi dezvoltare?) cu nevoia de politici sociale care să încurajeze munca şi să poată susţine cu demnitate categoriile sociale cu nevoi speciale? Este de stânga sau de dreapta un astfel de program?“

Accentul pus pe antreprenoriat, un demers cvasi-individual, văzut ca principal motor al dezvoltării economice, şi nu pe alţi factori structurali, este de dreapta. Stânga pune accentul pe investiţii publice majore în infrastructură, cadre macroeconomice solide, inclusiv taxarea extinsă ce permite redistribuţia, reglementarea strictă a activităţii economice, orientare strategică către un tip de economie, de exemplu cea ecologică-non-extractivă. Politica socială care „încurajează“ munca este din nou de dreapta, una chiar dură. Deciziile legate de muncă (muncesc într-o ramură sau alta, în ţară sau străinătate etc.) nu ţin doar de persoana individuală, acestea derivă din alegerile sistemice ale guvernelor şi mediului de afaceri, ca în cazul stabilirii salariului minim. Ca principiu general, nivelul de responsabilitate este proporţional cu puterea deţinută. Un individ are mult mai puţină putere comparativ cu guvernele şi mediul de afaceri, iar soluţiile trebuie gândite în primul rând la acel nivel. În plus, politicile sociale nu pot avea drept scop „încurajarea“ muncii. Ele sunt măsuri structurale care permit cetăţenilor participarea la societate, în toate dimensiunile - economică, socială, culturală şi politică. Dar asta ar spune cineva de stânga.

„Dar un program care să arate cum putem construi o administraţie publică mai eficientă, care să respecte timpul şi demnitatea cetăţeanului şi să nu-i încurce pe cei care produc valoare adăugată?“

Da, este o gândire de dreapta. O administraţie publică definită în acest fel este ancorată în viziunea că piaţa liberă trebuie „apărată“ în faţa statului, o idee esenţial de dreapta. Administraţia nu este pentru cei care produc sau nu produc valoare adăugată, este pentru toţi cetăţenii, indiferent de statutul lor. Şi este mai mult de atât, o frână sau un impuls pentru activitatea economică. Aceasta oferă o gamă largă de tipuri de servicii publice şi este indispensabilă dezvoltării socio-economice, nu prin absenţă, ci printr-o prezenţă activă şi constructivă.

Un program care să redea credibilitate şi umanitate sistemului de Sănătate, un alt program care să spună cum putem finanţa şi construi pe termen lung infrastructură...“

Este de dreapta, dacă finanţarea şi construcţia infrastructurii se fac prin parteneriat public-privat...

În concluzie, viziunea lui Dacian Cioloş neagă etichetele ideologice şi contradicţiile aparente, dar le reproduce. Această tendinţă depolitizantă face mai mult rău decât bine dezbaterii publice.

Este regretabil că un partid nou începe prin a nega existenţa unor curente de gândire cvasi-universale care au fost ghid şi inspiraţie timp de secole, inclusiv în România. Critica partidelor mari şi deja vechi în politica românească trebuie să fie şi la adresa incoerenţei şi neasumării doctrinare. Când spune că „Nu lipsa poziţionării ideologice corecte este cauza dezastrului actual“, Dacian Cioloş face o confuzie regretabilă. Nu există poziţionări ideologice corecte sau incorecte, ci doar poziţionări sincere sau duplicitare, asumate sau evitate. Politica nouă la care aspiră mulţi dintre concetăţenii noştri, ca alternativă la politica partidelor vechi, trebuie să fie şi asumată doctrinar. Fără acest lucru, riscăm să ratăm oportunităţi importante de revitalizare a pluralismului politic şi democraţiei.

*Cioloş se vrea Macron. Greşeşte
**Corupţia, Minciuna şi Nepotismul nu au culoare politică! Împreună le putem învinge