Miniştri şi/sau patrupezi

Oare cum se vor simţi ceilalţi membri ai Guvernului după ce în rândul lor va veni o colegă ce declară că nu face parte din genul bipedelor: miniştri, puşi să păstrorească semeni bipezi, sau patrupezi?

De fiecare dată când ne confruntăm cu situaţii dificile în politică, este bine să revenim la clasici. Uneori şi glumele lor ne pot edifica asupra situaţiilor create de prostia/incompetenţa/nepăsarea/inconştienţa politicienilor actuali.  

În dialogul său Omul politic, Platon ne propune un exerciţiu dialectic cu scopul de a defini arta guvernării după diviziunea genurilor, păstrând, de regulă, termenul din partea dreaptă, motiv pentru care metoda a mai şi fost denumită „regula mâinii drepte”. De exemplu, pentru a găsi calea spre ştiinţa politică, interlocutorii din dialog au divizat iniţial genul „ştiinţă” în „practică” şi „teoretică”, încadrând ştiinţa politică (pe care o mai numea şi „regală”) în rândul ştiinţelor teoretice. Din diviziune în diviziunea, ei ajung să definească ştiinţa politică drept cea a „cârmuirii celor animate”, dar nu a oricăror, ci a celor „cu creştere în turmă”. Şi diviziunea genului animalier care trăieşte în turmă continuă cu perechile sălbatic/domestic, acvatic/terestru, zburător/mergător, cu copita despicată/cu copita întreagă, cornute/fără coarne, de rasă încrucişată/de rasă pură, patrupede/bipede, cu pene/fără pene. În finalul acestui exerciţiu dialectic, interlocutorii ajung la concluzia că ştiinţa politică este arta păstoririi animalelor ce trăiesc în turmă, domestice, terestre, mergătoare, fără coarne, de rasă pură, bipede, fără pene, adică „a păstoririi oamenilor” (cf. 258c – 267b).

Oricâte zâmbete ar putea stârni definiţia de mai sus, nu am auzit voci care să o contrazică în mod temneinic, cu argumente, ea fiind suspendată doar la nervi, atunci când semenii noştri se gratulează tocmai cu atributele de pe „mâna stângă”.   

Totuşi, zilele trecute am aflat că această definiţie a fost aruncată în aer de către persoana ce urmează să ocupe chiar fotoliul de ministru al culturii, într-o intervenţie mai veche la radio ea afirmând că nu are în familie bipezi. În modelul raţionamentului platonician, deducem că domnia sa face parte din genul patrupedelor. Nu putem şti, până la probe certe, dacă din rândul celor cu copita despicată sau dacă are sau nu pene. Părţile vizibile ne-o prezintă fără.

Faptul că o doamnă se autoîncadrează într-un asemenea gen nu trebuie să deranjeze pe nimeni, fiecare având aswigurat dreptul la autopercepţie; dar când e vorba de viitorul ministru al culturii, lucrurile se schimbă şi este de neînţeles faptul că Premierul continuă să o susţină în carieră. O fi fost declararea apartenenţei la alt gen decât cel al bipedelor condiţia numirii în funcţie? Oare cum se vor simţi ceilalţi membri ai Guvernului: miniştri, puşi să păstrorească semeni bipezi, sau patrupezi?

În întregul raţionament platonician, o verigă a fost spulberată. De aici, totul e posibil. O conştiinţă adeptă a regulii mâinii stângi poate gândi că Guvernul este un grup de fiinţe sălbatice, acvatice, zburătorare, cu copita despicată, cornute, de rasă încrucişată, patrupede şi cu pene.

În fond, fiecare poate fi adeptul oricărei reguli de gândire. Ceea ce este trist în toată această glumă proastă pe care Premierul o face în Guvern este faptul că în spatele ei poate fi recunoscut dispreţul pe care îl are faţă de „vieţuitoarele ce cresc în turmă”, pe care le defineşte după regula mâinii stângi, le apelează cu „fă!” şi le cheamă să-l voteze. Iar o bună parte dintre acestea, dezvoltând pentru el „un cult al personalităţii” (după cum semeţ declară), se vor încolona spre a-l susţine mai departe domesticite, mergătoare, cornute, cu privirile aţintite spre propriile copite despicate. Şi, paradoxal, cu pene.