Mihai Tudose contrariază tot mai mult

Intenţia vădită de a fi ”popular”, de a da satisfacţie, de a juca rolul unui Trump balcanic care le spune pe şleau, sugerează că prim-ministrul Tudose e preocupat mai mult să ascundă decât să dezvăluie.

Prim-ministrul Mihai Tudose a devenit un personaj greu de citit şi care dă impresia că se complace în contradicţii şi improvizaţii. De fapt aproape că nu e deloc limpede ce intenţii nutreşte. Deunăzi făcuse comentarii sarcastice despre bănci, anunţase verificări, dar, atunci când zvonul că va introduce o taxa specială pentru bănci şi companii de asigurări luase amploare, el a dezminţit totul, dând asigurări concise şi ferme agenţiei Bloomberg că acest lucru nu se va întâmpla.(v. România liberă). La fel se întâmplă cu pilonul a II-lea de pensii care de la investirea lui Tudose şi până astăzi este pus periodic sub semnul întrebării. Există desigur o explicaţie simplă: Guvernul riscă să depăşească deficitul bugetar şi caută diferite surse de bani, testând public, în prealabil, o variantă sau alta. Dar explicaţia aceasta nu acoperă totul.

Cu siguranţă că unele dintre replicile sale sunt pe gustul publicului, ca să nu mai spunem că diatriba sa la adresa băncilor i-a uns pe inimă pe mulţi dintre cei care au avut de-a face cu comisioanele bancare, dar tocmai intenţia vădită de a fi ”popular”, de a da satisfacţie, de a juca rolul unui Trump balcanic care le spune pe şleau, sugerează că avem de-a face cu o punere în scenă. Premierul are cu siguranţă aceste înclinaţii naturale şi îi plac, pesemne, replicile hâtre, dar asumarea publică a acestui stil pare mai curând o mască, una care să-i asigure un spaţiu mai larg de manevră.

Să facem un mic ocol. Într-o carte apărută anul acesta, fostul ministru de finanţe al Greciei, Yannis Varoufakis, relatează întâlnirea la barul unui hotel din Washington DC cu Larry Summers, unul dintre iniţiaţii sistemului financiar internaţional, care îl întreabă la un moment dat ce fel de politician este: un insider sau un outsider ? Un outsider - îl pune în temă Summers, - este acela care aşează pe primul plan libertatea de a afirma propria sa versiune asupra adevărului, iar preţul pentru această libertate este că nu e băgat în seamă de politicienii inside, care iau decizii importante. Un insider, în schimb, este acela care urmează regula sacrosanctă de a nu acţiona niciodată împotriva altui insider şi de a nu comunica unui outsider nimic despre ceea ce fac şi ceea ce ştiu. Recompensa este că vor avea poate şansa de a influenţa cursul evenimentelor. (”Adults in the Room, My battle with Europe's deep Establishment”).

Nu este clar cât joc este în scena relatată şi câtă precizie documentară, dar testul la care îl supune Summers pe Varoufakis se aplică, într-o formă sau alta, peste tot, în orice organizaţie, oricât ar fi ea de mică. Chiar şi într-o mică redacţie de ziar există insider-i, care cunosc bucătăria publicaţiei, care ştiu de unde vin banii, cum a ajuns cutare comandă publicitară, de ce nu se publică o anchetă sau alta etc., după cum există ziarişti care nu află niciodată aceste lucruri chiar dacă sunt printre cei mai buni. Din clipa în care a ridicat o problemă de principiu, formulând o exigenţă etică, din clipa în care a vorbit despre adevăr, outsider-ul şi-a parafat destinul.

Cu atât mai mult putem presupune că într-un guvern există insider-i şi outsider-i, iar conduita premierului Tudose ne sugerează că el, ca tipologie psihologică, se găseşte printre primii. Iar din această perspectivă devine mult mai limpede şi ce s-a petrecut, de fapt, cu fostul premier Grindeanu. Acela rămăsese un outsider şi nu înţelesese ce se petrece nici măcar când i s-a spus explicit să plece. El a crezut până în ultima clipă că se găseşte într-un joc de putere şi că îşi apără şansele, când de fapt nici măcar nu întrezărise puterea.

Potrivit tipologiei descrise mai sus, înclinaţia caracteristică a unui outsider este să spună ceea ce crede, să facă declaraţii de principii, cu presupoziţia că a exista deplin în societate presupune a-ţi declama valorile. Un outsider este ”sincer”, în timp ce un insider nu afirmă niciodată un adevăr personal pentru că ştie, din instinct sau din experienţă, că acest adevăr va veni în coliziune cu circumstanţele.

Concluzia este că un politician ca Mihai Tudose, chiar dacă a ajuns să contrarieze atât de mult, are mult mai multe şanse ca Grindeanu să rămână în funcţie, în ciuda tuturor furtunilor de la orizont, pentru că, odată iniţiat în mecanismele intime ale statului şi în raporturile externe relevante, el va fi preocupat să ia acele decizii care să ţină Guvernul la linia de plutire, abandonând pe parcurs toate opţiunile anterioare care se vor fi dovedit neconvenabile. În termenii radicali utilizaţi de cei lipsiţi de experienţă politică, un insider este de regulă un om fără principii, dar el ar putea fi numit prea bine şi un om pragmatic.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle