Mihai Răzvan Ungureanu, la Adevărul Live: Eu l-am sunat pe Crin Antonescu. Pot renunţa la prezidenţiale
0Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, a vorbit, la Adevărul Live, despre proiectul de unificare a dreptei, despre dialogul cu Crin Antonescu, dar şi despre relaţia cu Traian Băsescu. Pentru MRU, lucrurile stau astfel: „unirea face puterea“. De aceea, este dispus să renunţe la statutul de prezidenţiabil, dacă asta va fi varianta optimă pentru România.
În ziua în care PNL şi PDL au prima rundă de negocieri cu privire la unificarea dreptei, Mihai Răzvan Ungureanu explică la Adevărul Live care va fi rolul partidelor mici în coagularea unei mari alianţe împotriva PSD şi a lui Victor Ponta. După eşecul partidului pe care îl conduce (Forţa Civică) la alegerile Europarlamentare, fostul prim-ministru a avut o discuţie cu Crin Antonescu, preşedintele interimar al PNL, despre renunţarea la orgolii şi unitatea partidelor de dreapta.
Despre întâlnirea cu Antonescu:
Discuţia cu dl Antonescu nu a venit din aer. Luni, după masă, am avut o discuţie şi cu dl Blaga. Pe toţi trei ne procupă cum poate fi oferită şansa unei schimbări a României, ţinând cont de cum a decurs votul. Împreună ne apropiem de totalul pe care l-a făcut PSD cu sateliţii săi: 37,6%.
Eu l-am sunat pe dl Antonescu. Mă bucur că a găsit timpul să vorbim, gândul fiind cum depăşim etapa de azi, cum reparăm trecutul, ce ar trebui să construim şi ce intră în această construcţie. Nu putem trece cu privirea peste ce s-a petrecut în 2012, peste episoadele guvernării comune cu PSD. Dar lăsăm trecutul şi ne uităm spre viitor. Nu e simplu.
Aici nu considerentele de ordin personal contează, ci cum ne putem întoarce către ţară. S-a făcut multă politică pe mize mici, politicianism de cea mai nefericită speţă. Şansa este de a încerca să reconstruim un program pentru România şi să punem pe picioare o perspectivă clară de dezvoltare durabilă.
Am convenit cu dl. Antonescu că vorbim despre principii, pentru că viitorul nu se face în jurul unor nume de persoane. Putem vorbi de dorinţa de a avea nevoie de un partid mare pe partea dreaptă. Salutăm faptul că dl. Antonescu a făcut pasul către PPE. Este un pas mare şi cred că este garanţia că PNL se desparte definitiv şi irevocabil de PSD. Dar nu e singurul lucru care trebuie făcut.
Competiţia pentru prezidenţiale nu este un concurs de frumuseţe, ci se bazează pe programele candidaţilor. Acestora li se adaugă faţa, compunerea fizică a candidatului. Nu va fi simplu. Acum se aruncă multe cuvinte mari: fuziune, partid mare. Cred că trebuie să privim lucrurile foarte calm şi cu o doză bună de smerenie. Electoratul ne-a sancţionat duminică.
Toate partidele au subperformat. Trebuie să pornim de la recunoaşterea acestui fapt, înainte de a merge mai departe. În politică vorbim şi de oamenii noi şi de oameni vechi. Vrem o nouă generaţie, dar se naşte greu. În această intenţie de a construi un lucru durabil sunt implicaţi oameni care până mai ieri îşi aruncau lucruri grele. Nu fac excepţie. E un fel de amnistie pe care trebuie să o generăm între noi.
Noi vorbim de alianţe. Tehnic, nu pot fi făcute nici alianţe, nici fuziuni. Alianţe electorale pot fi făcute, dar în fundal se poate imagina un program de principii pe seama căruia după prezidenţiale să putem construi ceva solid.
Despre candidatul la prezidenţiale:
Atmosfera dintre noi predispune la gândirea acestui tipar fără să fie aşezat în dreptul unui partid. Există tentaţia calculului politic. Nu e puţin lucru să fii partidul care dă preşedintele. Preşedintele va trebui să fie deasupra partidelor şi nu între partide. În Româmia, preşedintele este dat de o asociere de partide. USL a luat acum puţin peste 2 milioane de voturi. Foarte puţin! Încredrea în PSD a scăzut, dar a scăzut şi încrederea în partidele de centru-dreapta. Până să ajungi la 5 milioane de voturi trebuie să lucrezi enorm: să reabilitezi ideea de om politic. Discuţia pentru prezidenţiale trebuie să pornească şi de la următorul lucru: întâi discutăm de partid şi apoi căutăm nume, dar nu prin sondaje de partid. Pot renunţa pentru că există cineva mai bun. Să alegem dintre bine şi mai bine.
Puteţi renunţa la candidatura la prezidenţiale?
MRU: Bineînţeles. La capătul acestei alegeri trebuie să se afle interesul general. Vorbim de o alianţă şi cu PNL şi cu PDL. Succesul nu este asigurat de tripleta PDL, PNL, FC. Succesul înseamnă tot. De vreme ce nu există graniţe ce nu pot fi trecute, depăşindu-le putem merge în direcţia bună. Ar trebui să ne simţim responsabili de atmosfera din România. Mediul politic e dominat de agresivitate verbală, de teme false. Pe seama circului ieşi în public. Cât mai multă decenţă în raport cu alegătorul. A sancţionat lipsa de viziune şi de seriozitate a oamenilor politici.
A existat o logică precisă care ne-a condus în campanie. Chiar dacă a fost un eşec şi mi-l asum, la capăt se află o experienţă politică care ne îmbogăţeşte. Îmi pun problema solidităţii unei alianţe sau unei fuziuni.
Îl veţi susţine pe Iohannis la prezidenaţiale?
Este prematur să spun.E greu să gândeşti victoria în condiţiile în care mai există piese răzleţe. Unirea dreptei trebuie făcută cu bărbătare şi trebuie gândit la interesul general.
Dărmarea guvernului Ungureanu a fost o imensă greşeală şi ne-a aruncat în nebunia verii din 2012. Şi eu am avut cuvinte foarte severe la adresa domnului Antonescu, dar mult mai mult contează viitorul. Nu e vorba că ne iertăm între noi, că nu vorbim de o pace generală în care bobocii de raţă nu mai sunt mâncaţi de vulpe. Trecem dincolo de noi şi vedem cum putem pune la olaltă zestrea fiecăruia dintre noi. Cu toţii trebuie să renunţăm la ceva: la orgolii, la vanitate.
Despre implicarea lui Traian Băsescu în coagularea dreptei:
Contează atitudinea responsbilă pentru un lucru care se naşte greu. Responsabilităţile sunt foarte mari.Un ajutor e bine venit.
Despre mobilizarea tinerilor la vot:
Rădăcina răului e tot la omul politic care nu ştie să vorbească despre responsabilitatea votului. Dacă oamenii politici vorbesc despre lucrui abstracte, fuziuni, alianţe..Omul politic când apare la TV trebuie să fie clar, vizionar şi să vină înarmat cu soluţii. Soluţiile pot fi bune sau rele. E normal ca omul tânăr, confruntat cu spectacolul de proastă calitate, să fie degustat. Oamenilor tineri nici şcoala nu le iese în ajutor. Discuţia despre politică nu există.
Despre Mircea Diaconu:
Candidatura lui Diaconu a fost construită pe mitul independentului. Sistemul legal din România, legea alegerilor, văduveşte independenţii de orice sprijin. Independenţii nu trăiesc în sistemul politic din România. Cazul Mircea Diaconu este un caz fals de independenţă. În spate, un spectacol mediatic bine pus la punct şi un partid politic. Ţinta este PNL. Mircea Diaconu e un fel de Robin Hood al politici care nu ia voturile corect. Nu sunt voturi antisistem. Ar fi fost voturi antisistem dacă Mircea Diaconu ar fi fost un hipster. Domnul Diaconu este un burghez cumsecade care se joacă de-a politică. Este metafora sistemului politic actual. Este dureros: ajunge în PE fără să aibă o afiliere ideologică. Va fi pierdut în băncile din spate ale PE. Acolo există voci mari.
Despre alianţe:
Este vorba de un compromis, dar dacă câştigă o ţară înteagă este cel mai mic preţ pe care îl avem de făcut. Nu înseamnă că ne luăm în braţe, dar ne putem aşeza la o masă şi să spunem fără aroganţă că vom putea discuta soluţiile optime. Există oînţelegere ca dialogul să plece între PDL şi PNL. Nu-mi pun problema ca PNL şi PDL să se izoleze în acest binom.
Despre Klaus Iohannis: Este un plus pentru alianţă?
Este prematur să spun aşa ceva. Sondajele sunt poze de moment. E un lucru bun pentru PNL, dar e o surpriză pentru mine. Ne ştim destul de bine. Cred că e un lucru bun: e un om ponderat, ardeleanul prin excelenţă. Sper să înţeleagă şi are capacitatea cât de tulburi sunt apele politicii la sud de Carpaţi. Sper să nu fie repede dezamăgit. Este foarte ataşat României.
Despre Unirea cu Republica Moldova:
Ar fi banal dacă aş da răspunsul pe loc. Nu poţi face unirea dacă acest lucru nu e dorit de ambele părţi ale Prutului. Nu e vorba de oamenii politici, ci de o naţiune împărţită în două. Trebuie să existe un consens al referendumului. Ca să poţi ajunge la aşa ceva trebuie să înţelegem că există Republica Moldova stat suvern şi independent. În momentul de faţă, interesul strategic este să uşurăm drumul Moldovei către UE. Apoi, desfiinţarea graniţei de pe Prut.
Am vorbit atât de mult despre unire încât am uitat ce trebui să facem. În ultimii 20 de ani trebuia să câştigăm inimile locuitorilor Rep Moldova. Gazoductul, alimentarea cu energie electrică. Aceste lucruri ar fi conferit Moldovei confortul unui stat care nu doreşte să mai depindă de Federaţia Rusă. Cum transmiţi mesajul european către aceşti cetăţeni? Ei vor avea de ales între oferta Partidului Comunist şi Uniunea Europeană. La Bălţi, dacă întrebi un localnic ce este UE, credeţi că va da un răspuns mulţumitor? Şi la noi avem aceeaşi problemă. Viitorul preşedinte al României trebuie să se califice la locul de muncă.
Mai sunteţi prieten cu Traian Băsescu?
În politică nu există relaţii personale.În al doilea rând, cu Traian Băsescu am avut întotdeauna o relaţie instituţională. Doi oameni care se respectă şi care se cunosc totuşi destul de bine. A făcut alegeri foarte bune. Mandatul de la SIE a fost foarte interesant. Am plecat de acolo înzestrat cu o mare experienţă. În plus, ai experienţa unei instituţii strategice pentru România ca stat. Ca prim-ministru, nu-mi dau note, dar a fost începutul unui drum bun. Au fost 78 zile în care s-au făcut lucruri foarte bune.
Despre vizita lui Joe Biden:
A fost simpatic un lucru. Noi uităm că trebuie să vedem calităţile persoanei, nu persoana. A spus dl. Biden la Cotroceni: „sper să salut în această sală pe viitorul preşedinte“. I-am văzut pe unii care s-au simţit măguliţi. Era o figură de stil la adresa acelei domnişoare care vorbise înainte. E o figură de stil. Unii au transpirat de plăcere.
Credeţi că e bătută în cuie candidatura lui Ponta?
La nivel speculativ vă răspund. Cred că Ponta nu vrea să fie candidat la preşedinţie şi are în minte un calcul simplu: puterea se află la premier. Premierul e foarte puternic în România. Plecarea la Cotroceni i-ar fura partidul. Lecţiile suspendărilor din ultimii ani îţi arată că şi din cer senin pot porni furtunile. Dacă o va face, îmi va crea un mare confort. Se învinge singur. Cel mai mare duşman al domnului Ponta este el singur.
Citeşte şi:
Mai puţin Papă sau preşedintele SUA“
Liderii PNL şi PDL se întâlnesc astăzi, de la ora 17.00, pentru a purta primele discuţii privind proiectul de unificare a dreptei. În cadrul Delegaţiei Permanente a PNL, Klaus Iohannis a anunţat că va candida la şefia partidului. În cursă, alături de primarul Sibiului, va intra şi senatorul PNL Ioan Ghişe.