Mesajul lui Dragnea către poporul PSD: Victor Ponta este de vină pentru pierderea guvernării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apropiaţii lui Liviu Dragnea pregătesc terenul pentru momentul în care liderul PSD va da ochii cu baronii PSD, supăraţi pentru pierderea guvernării. Codrin Ştefănescu, secretarul general-adjunct al PSD, a explicat că PSD a pierdut guvernarea din cauza lui Victor Ponta, care şi-a dat demisia fără să se consulte cu partidul, şi a lui Gabriel Oprea, care a trădat PSD şi a mers pe mâna preşeidntelui Klaus Iohannis.

„Cu o noapte înainte de a demisiona Victor Ponta, ne-a spus că a stat de vorbă cu domnul Gabriel Oprea, şi au stabilit să-şi dea demisia. Nu s-au înţeles. Dimineaţă, când şi-a dat demisia, l-a informat pe Liviu Dragnea că şi-a dat demisia, lăsându-ne mască pe toţi. Nu se procedează aşa. Dându-ţi demisia, împingi PSD în Opoziţie. Dacă sunt alţi miniştrii vinovaţi, dai de pământ cu ei. Îi ceri demisia lui Piedone. Nu-ţi dai demisia tu, luând tot Cabinetul cu tine şi punându-ne pe noi într-o situaţie delicată în faţa lui Iohannis. Să înţeleagă toţi pesediştii. L-a anunţat pe Liviu Dragnea cu o oră înainte de a-şi da demisia. Nu pe noi.. După mine şi după colegii noştri, de vină a fost colegul nostru Victor Ponta“, a spus Codrin Ştefănescu, un apropiat a lui Liviu Dragnea, la Antena 3.

Codrin Ştefănescu, care a spus că transmite un mesaj poporului PSD, fidel postului Antena 3, a mai arătat că Gabriel Oprea a întors spatele PSD şi a ales să meargă pe mâna preşedintelui Klaus Iohannis, decizie care a lăsat PSD în minoritate.

„Sarcina lui Liviu Dragnea a fost aceea de a mai scăpa ce se poate scăpa din beneficiile guvernării şi situaţia partidului per ansamblu. Asta face acum. Noi am fost lăsaţi în offsaid. PSD a venit la Cotroceni cu o propunere: Liviu Voinea, dar Liviu Dragnea a fost lăsat în ofsaid a doua oară.  Liviu Dragnea a avut o întâlnire în coaliţie înainte cu domnul Tăriceanu şi domnul Oprea, au discutat încă o dată propunerea Liviu Voinea, susţinut de către coaliţie şi de către PSD. La consultări, UNPR s-a dus şi a spus că susţine ce „vreţi dvs., domnule preşedinte Iohannis“. S-au predat. Norocul lui a fost că a fost votat de 500.000 de membri în urmă cu două luni. Altfel, îl rupeau“, a mai Ştefănescu, care a spus că Victor Ponta este sunat de către colegii din PSD, dar nu răspunde.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a spus, miercuri seară, după întâlnirea cu premierul desemnat, Dacian Cioloş, că PSD a pierdut guvernarea. „Doar nu ne-am dat singuri jos“, a spus Dragnea.

Baronii sar la gâtul lui Dragnea

Nominalizarea lui Dacian Cioloş a picat ca un trăsnet în rândurile social-democraţilor, care au simţit cum le scapă puterea din mâini. Baronii locali, dependenţi de robinetul cu bani bugetari, au sărit imediat la gâtul lui Liviu Dragnea, pe care îl consideră principalul vinovat pentru surpriza venită de la Cotroceni.

„Ai grupuri majoritare în Parlament şi nu poţi să rămâi la Putere? Este aberant!“, a reacţionat un membru de la vârful PSD. Cei mai mulţi cred că Liviu Dragnea nu a ştiut să negocieze cu preşedintele Klaus Iohannis pentru rămânerea PSD la guvernare. 

„În urmă cu o lună aveam tot. Astăzi nu mai avem nimic“, i-a reproşat un lider din teritoriu lui Liviu Dragnea, la scurt timp după anunţul preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit unor surse din PSD. Alţi social-democraţi îl găsesc vinovat pe Liviu Dragnea şi pentru faptul că nu a căutat să obţină sprijinul coaliţiei de guvernare pentru Liviu Voinea sau pentru oricare alt nume înainte de a merge la consultări la Cotroceni. „ Dragnea a vrut să fie jupân, dar nu are stofă. A sfidat pe toată lumea din coalţie şi iată rezultatul“, au mai declarat surse din interiorul PSD. 

A doua zi după anunţul preşedintelui Klaus Iohannis, parlamentarii PSD l-au aşteptat toată ziua pe Liviu Dragnea să vină în Parlament pentru a le explica care este planul de bătaie pe mai departe, însă liderul PSD a fost de negăsit. Dragnea s-a întâlnit cu premierul desemnat, Dacian Cioloş, fără să discute în prealabil cu partidul. Duminică are loc Comitetul Executiv al PSD (CExN), for care îi cuprinde şi pe liderii din teritoriu, unde se va decide votul pe care îl va acorda PSD la învestirea Guvernului Cioloş şi Dragnea va trebui să explice partidului trecerea PSD în Opoziţie.

Năstase prevesteşte Opoziţia

Fostul premier şi preşedinte PSD, Adrian Năstase, sugerează că Liviu Dragnea a urmărit, de fapt, trecerea în Opoziţie a PSD. „PSD avea posibilitatea să se prezinte cu un candidat susţinut de toate partidele din Coaliţie. Într-o astfel de situaţie, preşedintele era obligat să desemneze primul candidat de premier din partea majorităţii parlamentare (vă aduc aminte că într-o situaţie asemănătoare, Băsescu a fost obligat să-l desemneze pe Ponta). La consultări (runda a doua), PSD a venit însă cu un candidat doar din partea partidului, nu a Coaliţiei, ceea ce evident i-a permis lui Iohannis să se manifeste ca «preşedinte jucător». Posibil ca PSD să participe la votul de învestitură şi să dea «un vot util», iar apoi să se retragă în Opoziţie“, a comentat Năstase. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite