Margaret Thatcher - model de politiciană?

Margaret Thatcher a murit la vârsta de 87 de ani

În anii ’60-’70, cu greu se putea gândi cineva că o femeie va conduce un partid politic şi un Guvern. Citind mai multe în aceste zile despre contexul socio-politic am aflat că Margaret Thatcher a fost secretar de stat într-o perioadă în care femeile nu aveau dreptul să semneze pentru un împrumut ori nu puteau recurge la o ipotecă.

Adică între 1970 şi 1974. Începând cu anii ’60, câteva femei au intrat în „politica de top” în mai multe state din lume, Golda Meir în Israel (1969-74), Indira Gandhi în India (1966-77, 1980-84), Margaret Thatcher în Marea Britanie (1979-90), Benazir Bhutto în Pakistan (1988-90, 1993-96), Kim Campbell în Canada (1992-93), Vigdis Finnbogadottir în Islanda (1980-96), Gro Harlem Brundtland în Norvegia (1990-96) şi altele aş putea continua, dar numărul lor nu este chiar atât de mare. Oricum, nici peste ani mulţi imaginaţia ori practica politică nu sunt tocmai sprinţare.

Margaret Thatcher -pentru că de aici a venit imboldul de a scrie aceste rânduri- este greu de încadrat într-o formulă unitară pentru că a făcut istorie (oricât ar fi de ‚banală’ expresia) şi a rămas în istorie. Ca femeie în politică a provocat intersecţia dintre femei şi această zonă dominată de bărbaţi, adică a devenit parte a politicii, a sistemului aşa cum era el şi a arătat că se poate ca o femeie să ia decizii. Nu l-a provocat potrivit aşteptărilor feministe ori ale femeilor nefeministe care aveau nevoie şi de politici sociale. Nu a sprijinit participarea femeilor în politică, nu a încurajat prezenţa femeilor în rândul membrilor Guvernului, adică ceea ce se cheamă solidaritate ori suroritate, un cuvânt drag feministelor din acea perioadă şi după. Nu a sprijinit nici „politica prezenţei”, nici politici pentru femei. Poate a deschis drumul unor femei care pot să adopte alte tipuri politici. Am rezerve că îmi place această istorie construită de Margaret Thatcher, ele sunt însă rezervele mele. Sunt precaută şi faţă de acest tip de deschidere a drumului pentru femei.      

Este interesantă relaţia lui Thatcher cu feminismul şi femeile. În anii ’60- ’70, mişcarea feministă a valului 2 era în plin avânt. Agenda cu revendicări conţinea prevederi privind pornografia, prostituţia, hărţuirea sexuală, violenţa în familie. În acea perioadă femeile începeau să înţeleagă că au experienţe comune, mesajul „ceea ce este personal este politic” face furori. Chiar în Anglia, British Women’s Liberation Movement, avea printre altele pe agendă - plată egală pentru muncă egală, liber acces la mijloace contraceptive şi avort. Aceste revendicări gravitează în altă parte decât în politica lui Margaret Thatcher. Mă fascinează într-un mod negativ maniera în care a ignorat multe din revendicările legitime ale acelor femei din anii ’60-’70 şi după. La fel de fascinante sunt detaşarea şi dispreţul faţă de o mişcare socio-politică printre ale cărei obiective găsim, încă din secolul al 19-lea, drepturi politice pentru femei. 

În lumina celor de mai sus şi multor altora cărora li se adaugă promovarea austerităţii, afectarea structurală a industriei ţării, simpatii şi detaşări neinspirate în politica internaţională (condamnarea lui Mandela ca ”terorist”), mă întreb cât este de avantajos să fii comparată cu Margaret Thatcher în politica actuală. Deloc e răspunsul meu. M-au măcinat aceste gânduri şi când o politiciană de la noi şi-a asociat propriul nume cu cel al „doamnei de fier”. Pentru a înţelege lipsa unor avantaje ar trebui cunoscută politica promovată de Thatcher. La fel ar trebui înţeles şi parcursul participării şi reprezentării politice înspre o mai mare includere a intereselor politice ale femeilor, ale minorităţilor. Discursurile şi deciziile politice susţinute de Margaret Thacher ar trebui ulterior corelate cu propriile acţiuni şi mesaje. Este contradictoriu şi la un moment dat devine hilar când o politiciană afirmă că susţine creşterea reprezentării femeilor în politică, dar consimte să fie comparată cu „doamna de fier”. Este nelalocul ei o astfel de asociere. Doar dacă reprezentarea femeilor nu este altceva decât o formă de oportunism politic, doar dacă egalitatea şanselor nu este instrumentalizată politic.

Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu ştiu ceva despre mine. Nu voi suţine o politiciană care se revendică din politica lui Margaret Thatcher. Este o decizie personală în baza celor de mai sus. Nu am de ce să dedic din timpul meu unei astfel de candidate. Sau unui astfel de candidat. Nu le voi da votul meu. Ca să susţin o femeie sau un bărbat într-o competiţie electorală am nevoie de ceva mai mult. Am nevoie să ştiu că femeile din electorat contează, că oricine candidează, femeie sau bărbat, le înţelege statutul de cetăţene, că interesele lor sunt prioritare pe agenda sa. Prefer politiciene şi politicieni care susţin politici de sănătate pentru depistarea cancerului de col uterin sau a celui mamar, care înţeleg rolul creşelor şi al grădinţelor în creşterea ratei de ocupare a femeilor pe piaţa muncii, care înţeleg ce înseamnă prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care fac o analiză a efectelor unui  pachet anticriză asupra femeilor.

Când voi găsi o politiciană sau un politician care să aibă aceste preferinţe pe agenda sa, voi petrece, cum spun poveştile, trei zile şi trei nopţi...