Liderii PSD din Transilvania îi cer lui Liviu Dragnea să convoace CEx-ul în cel mai scurt timp
0
Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, a declarat sâmbătă că liderii social-democraţi din Transilvania i-au cerut lui Liviu Dragnea convocarea cât mai rapidă a unui Comitet Executiv pentru a pune capăt tensiunilor din partid. Potrivit acestuia, şeful PSD le-a răspuns solicitării, însă „ar fi o chestiune de zile” până ce decizia finală va fi comunicată publicului.
Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a anunţat, sâmbătă, la finalul unei şedinţe cu liderii organizaţiilor PSD din Transilvania, că filialele din Ardeal îi solicită preşedintelui formaţiunii, Liviu Dragnea, convocarea unei şedinţe a CExN pentru „a clarifica eventualele nemulţumiri” din partid, relatează Mediafax.
„Am avut în această după amiază o întâlnire cu colegii din PSD din Transilvania. Am discutat câteva ore, fiecare cu argumentele sale, despre direcţia în care trebuie să se îndrepte pe termen scurt şi mediu Partidul Social Democrat. M-am bucurat enorm să văd că părerile coincid în cele mai multe privinţe şi am stabilit că începând de astăzi vom vorbi între noi, membrii PSD din Transilvania, mult mai des şi vom avea poziţii unitare atunci când se va vorbi despre viitorul nostru", a scris sâmbătă, pe Facebook, Gabriel Zetea, vicepreşedinte PSD şi preşedinte PSD Maramureş.
Potrivit acestuia, liderii social-democraţi din Transilvania susţin în continuare guvernul PSD-ALDE, însă cer ca atacurile şi confictele din interiorul partidului să dispară, soluţia fiind convocarea unui nou Comitet Executiv Naţional.
„Susţinem fără rezerve Guvernul PSD-ALDE şi aplicarea în continuare a Programului de Guvernare. Toate atacurile şi disensiunile publice între membrii PSD cu funcţii de conducere de la Bucureşti trebuie să înceteze rapid pentru a ne concentra pe rezultatele guvernării şi pentru a ne putea ţine de cuvântul dat românilor în 2016. Cerem preşedintelui Liviu Dragnea convocarea în cel mai scurt timp posibil a unei şedinţe (sau a câte şedinţe este nevoie) a Comitetului Executiv Naţional pentru a clarifica eventualele nemulţumiri a unor colegi. PSD este un partid democratic unde fiecare are dreptul să îşi exprime liber punctul de vedere dar ne dorim să auzim nemulţumirile în cadrul şedinţelor statutare ale partidului şi nu în mass media", a precizat Zetea.