Un munte de cenuşă sub care zac 30 de ani ofiliţi. Ce sărbătoreau, în definitv, oamenii care tropăiau servil, cu detectorul de scame, în jurul lui Junker? Oficial, primii 10 ani ai României în UE. Să privim mai bine şi să ne crucim mai în silă.

În unul şi acelaşi tablou se văd, încălecate şi prietene, nunta de pe hîrtie şi înmormîntarea din realitate. O armonie scelerată ţîşnete din rînjetele şi pupăturile de cauciuc al grupului adunat cu România pe masă, rece şi biruită. Tehnic vorbind, cînd vrea să lovească, realitatea se aliniază în asemenea tablouri şi bate la două uşi: la Antipa şi în Covaci nr. 6, unde s-a deschis, la timp, de o săptămînă, Muzeul Kitschului. Loc destul pentru membrii acestei fraternităţi îmbătrînte în rele. Oamenii care au nenorocit, împreună, veacul au, evident, dreptul la pensie, la mii de bancuri pe cap de conducător dar şi la o parcare cu vitrină. Ce ne vom face fără ei şi fără experienţa lor de meşteşugari ai prafului şi pulberii? Nu vine nimeni din urmă? Nu mai contează. Tocmai pentru că răul a fost prea bine făcut.

Ca orice capodoperă răsturnată, tabloul din Parlament presupune erori  grosolane. Prima e Junker, poliglotul sosit la Bucureşti atît cît să vorbească bla-bla în franceză şi să tacă, plin de tîlc, în engleză. Asta  poate cel mai de soi european al Europei! S-a supărat pe Anglia şi vrea să dezveţe lumea de engleză. Really? Ce mic e cel ce ajunge să-şi închipuie că poate desfiinţa singura lingua franca de după latină şi înainte de net!

A doua eroare e absenţa lui Ion Iliescu - staroste de drept al mizeriei care le-a mîncat, unora, tinereţea şi, celorlalţi, bărtîneţea. Dar ctitorul veghează de deasupra, nevăzut, ca duhul în bolta unei biserici mînjite cu păcură.

Noi v-am dus, acum 10 ani, în UE! - zice, în căutare de recunoştinţă,  acest cel mai trist tablou din cîte a trebuit să înghiţim după: Timişoara, mineriade, alegeri înecate în ulei şi făină, referendumuri nevrotice, Colectiv la cerea publicului, copii morţi în spitale, părinţi morţi în spitale la alt etaj, şosele oprite cu pieptul gol şi buzunarele pline la intrarea în România,  ordonanţe de borfaşi cu gusturi de jurişti, şcoli de scos creierul din copii, medici exportaţi cu basculanta şi doctori făcuţi la xerox, ţărani beţi, tîrgoveţi în şomaj, un numeros public buimac. Am intrat în Europa de 10 ani? Aha! Şi cîte miliarde furate stau în tabloul din care pozează, laolaltă,  şefii de reţele politice adunaţi să se pipăie omagial cu Junker? Şi cîte milioane de oameni plecaţi şi pierduţi pentru România?

Da, Traian Băsescu are tot dreptul să se declare bucuros că, după atîta timp şi atîtea încercări, el şi coautorii admiterii noastre în Europa sînt în viaţă. Dar cine nu se bucură că e în viaţă? Toată lumea. Cu o excepţie: morţii scutiţi de viitor, la Revoluţie.

În numele lor şi al tuturor celor ce se simt europeni, fără franceza lui Junker şi fără feţele voastre ridate de minciuni, un meritat: duceţi-vă naibii!

Adică, înapoi, acolo de unde aţi apărut. Cum zice la dicţionar. Naiba: preluat din ţigănescul naibah - ghinion. Preluat din turcescul naibe - nenorocire.