Jertfa nerecunoscută din Afganistan

Ar trebui să ridicăm monumente pentru martirii români în toate capitalele europene pentru ca cei care ne batjocoresc să afle că soldaţii noştri au murit şi pentru ei

Încă două jertfe româneşti în Afganistan îndoliază România. Eroi care au plătit cu viaţa pentru o lume mai sigură. Şi care lasă în urmă familii îndurerate pentru totdeauna. Iar jertfa lor nu e doar pentru România, ci pentru toate ţările care şi-au asumat construirea unei lumi mai bune. Aşa încât, măcar pentru soldaţii români sacrificaţi pe fronturi străine, cei care ne dispreţuiesc ar trebui să respecte mai mult această ţară.

Atunci când vor să oprească circulaţia românilor în Europa, politicienii europeni furaţi de entuziasmul populist se gândesc măcar o clipă la soldaţii români care şi-au jerfit viaţa şi pentru ei şi ţările lor? Când vine vorba de sacrificii, România este o ţară bună. Nimeni nu o scuteşte de eforturi, de cheltuieli şi nici măcar de jertfe umane. Când vine vorba de drepturi şi de respect, ei, atunci lucrurile se schimbă.

Soldaţii noştri sunt la fel de buni ca oricare alţii, dar pentru aceea România e ţinută la coadă cu vizele pentru SUA. Cât despre libera circulaţie în Europa sau despre Schengen, aici iarăşi avem de aşteptat. Unde este dreptatea? Oricum nimeni nu va reuşi să mângâie familiile care au rămas fără soţi, fii şi taţi. Dar măcar meritul acestor jertfe ar trebui recunoscut.

Ar trebui ca toţi cei care jignesc şi ponegresc acest neam să fie purtaţi pe la mormintele soldaţilor români căzuţi în lupte pentru binele altora. Să vedem dacă şi în faţa crucilor lor mai au acelaşi venin pe limbă. 

Pe timp de pace, România are victime de război. Cine îi recunoaşte acestei ţări meritele? Cine se închină la mormântul morţilor noştri în afară de familiile lovite de tragedie? Şi în timp ce neamul acesta plăteşte cu sânge prin colţuri uitate de lume, se găsesc unii dintre beneficiari care să transforme poporul român în bătaie de joc şi în ţintă electorală, în ţapul ispăşitor al neîmplinirilor şi nereuşitelor din ţările lor.

Ar trebui ca toţi cei care jignesc şi ponegresc acest neam să fie purtaţi pe la mormintele soldaţilor români căzuţi în lupte pentru binele altora. Să vedem dacă şi în faţa crucilor lor mai au acelaşi venin pe limbă. Să spună acolo unde se odihnesc martirii acestui neam că România nu merită nimic şi că trebuie ţinută la index. Sau, mai bine, să meargă ei să înfrunte moartea cum o fac soldaţii noştri şi apoi să ne judece.

Nu există curaj mai mare decât înfruntarea cotidiană a pericolului morţii, după cum nu există jertfă mai mare decât aceea a propriei vieţi. În faţa eroilor români care dansează cu moartea, iar unii dintre ei sunt luaţi dintre noi pentru totdeauna, politicienii europeni care ne atacă şi ne transformă în carne de tun electorală ar trebui să amuţească. Martirii români au murit şi pentru ei, pentru cei care nu mai ştiu cum să ne picteze în culori mai sumbre şi mai respingătoare.

Noi rămânem însă cu morţii noştri, cu jertfa nerecunoscută pentru binele altora, ca de atâtea ori în istorie. Nu de medalii au nevoie eroii noştri, ci de recunoaşterea reală a meritului lor. Şi nu doar din partea României, pentru că noi ştim că jertfa lor a fost absolută. Ci şi din partea tuturor celor care beneficiază de pace şi de siguranţă cu preţul vieţii unor oameni care au sacrificat totul, adică pe ei înşişi, şi care au lăsat în urmă durere nespusă. Dar cine, în Europa, pomeneşte despre ei atunci când vorbeşte despre România?