Iohannis s-a întâlnit cu judecătorii CCR. Despre ce au discutat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magistraţii CCR, la Cotroceni
Magistraţii CCR, la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe judecătorii Curţii Constituţionale. Întâlnirea a avut loc la solicitarea fostului preşedinte CCR, Augustin Zegrean, şi a fost prilejuită de încheierea mandatelor a trei judecători ai Curţii. Magistraţii aflaţi la final de mandat sunt: Augustin Zegrean, Tudorel Toader şi Valentin Puskas. De la întâlnire a lipsit judecătorul CCR Daniel Morar.

„Întâlnirea a avut loc la solicitarea domnului Augustin Zegrean şi a fost prilejuită de încheierea mandatelor a trei judecători ai Curţii. În cadrul discuţiilor, s-a subliniat importanţa asigurării independenţei justiţiei constituţionale, ca una dintre principalele garanţii ale statului de drept. Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat rolul CCR în promovarea cooperării loiale dintre instituţiile statului“, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. 

Cu sprijinul PSD-UNPR-ALDE, plenul Senatului l-a votat, marţi, pe deputatul Marian Enache în funcţia de judecător al CCR. În cariera sa politică, Marian Enache a trecut prin prin patru partide politice, a fost unul dintre consilierii lui Ion Iliescu şi diplomat în Republica Moldova.

Cu 80 de voturi „pentru“ şi doar 37 „împotrivă“, majoritatea PSD-UNPR-ALDE l-au susţinut pe deputatul Marian Enache în funcţia de judecător al CCR. Deşi Comisia Juridică i-a invalidat, iniţial candidatura, pentru că nu avea în dosar scrisoarea de recomandare a unui grup parlamentar, aşa cum cere legea, PSD a trecut peste decizia senatorilor jurişti, iar procedura a fost reluată. În urma noii audieri, Enache a primit aviz favorabil, cu 6 voturi pentru şi 5 împotrivă, şi candidatura sa va fi supusă votului din plen.

PSD a renunţat la  a mai face o propunere proprie pentru CCR şi a decis să-l susţină pe deputatul Marian Enache, al căruit trecut politic se intersectează cu cel al lui Ion Iliescu şi Gabriel Oprea. Marian Enache se află la al treilea mandat de deputat, însă cariera sa parlamentară a avut mai multe pauze.

FSN, ApR, PC, UNPR

Enache a devenit membru al Parlamentului în primul Legislativ după Revoluţia din 1989, ales pe listele FSN, unde ocupa funcţia de vicepreşedinte. „Am avut şansa să fac parte din comisia constituantă care a adoptat legea fundamentală şi am văzut modul în care s-a născut Constituţia“, a povestit din acea perioadă Marian Enache, precizând că a fost dintre cei care au propus înfiinţarea Curţii Constituţionale.

După cei doi ani petrecuţi în Parlament, viitorul judecător al CCR a fost cules consilier prezidenţial pentru probleme juridice de către Ion Iliescu. Enache a fost şi ambassador al României în Republica Moldova. În 1996 se întoarce în Parlament, iar un an mai târziu, odată cu înfiinţarea Alianţei pentru România (ApR), este ales vicepreşedintele formaţiunii conduse de Teodor Meleşcanu.

În septembrie 2008 se înscrie în Partidul Conservator, fondat de Dan Voiculescu. În 2012, a candidat la alegerile parlamentare în judeţul Neamţ, pe listele UNPR, partid condus la acea vreme de fostul vicepremier Gabriel Oprea. A demisionat din UNPR în urmă cu două luni, iar astăzi este votat judecător la CCR pentru un mandatd e nouă ani.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite