Iohannis: Brigada multinaţională NATO ar putea deveni operaţională în martie-aprilie 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în şedinţa CSAT s-a hotărât instituirea unui grup de lucru interinstituţional, condus de către consilierul prezidenţial pe Securitate Naţională, Ion Oprişor, care va implementa decizia de la Summit-ul NATO de la Varşovia privind înfiinţarea Brigadei Multinaţionale, precizând că brigada ar putea fi operaţională în primăvara anului viitor.

”Am hotărât instituirea unui grup de lucru care se va apuca începând de mâine, sub conducerea consilierului pe securitate naţională din Administraţia Prezidenţială, să pregătească toate demersurile, unele sunt multiple, unele chiar foarte complicate. Începând de la clarificări legislative, care sunt necesare, până la elaborarea unui calendar care arată foarte clar când, ce pas se face practic pentru constituirea acestor inviţiative. E nevoie de un grup de lucru interinstituţional care se va concentra în această perioadă pe elaborarea în primul rând a unei agende de lucru şi a unui calendar. Suntem destul de ambiţioşi şi militarii noştri au propus martie sau aprilie ca şi perioadă de constituire a acestei gărzi multinaţionale”, a spus Iohannis, după şedinţa CSAT.

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că principala temă a CSAT s-a axat pe implementarea deciziilor de la Summit-ul NATO.

”Vorbim aici despre asigurarea condiţiilor pentru sprijinul statului gazdă conform standardelor NATO, precum şi demersuri active în plan militar şi diplomatic în dezbaterile aliate şi în discuţiile cu autorităţile militare ale NATO, astea însemnând: noi suntem statul gazdă pentru brigada multinaţională şi trebuie să ne pregătim aşa cum se cuvine pentru a primi militarii care vin din altă parte, pentru a-i integra în structura de brigadă multinaţională”, a spus Iohannis.

Şeful statului a subliniat că, pe de altă parte, vor continua demersurile de negocieri cu aliaţii pentru ca aceştia să-şi trimită militari în brigada multinaţională de pe teritoriul ţării noastre.

”În această chestiune, pot să vă spun că avem deja răspunsuri favorabile, fără să se fi concretizat decât la unele, în ceea ce priveşte participarea la brigada multinaţională de la cel puţin şase aliaţi. Doi dintre ei au declarat deja foarte clar cum participă, este vorba despre Polonia, care a spus că trimite o companie, şi despre Bulgaria, care a spus că trimite în jur de 400 de militari în această brigadă. Dar sunt şi alţii care sunt interesaţi şi avem negocieri pe care pot să le clasific drept foarte bune. Vom avea, în concluzie, suficienţi militari de la mai mulţi aliaţi pentru această brigadă. Deciziile pe care le-am adoptat în Polonia impun o aplicare deplină, eficientă şi rapidă. În acest sens, toate instituţiile statului cu atribuţii în domeniu au fost lămurite în privinţa sarcinilor ce le revin”, a mai spus preşedintele.

Iohannis a subliniat că, ţinând cont de discuţiile din această perioadă din cadrul NATO, aşteaptă propunerile structurilor de planificare ale Alianţei în ceea ce priveşte Marea Neagră.

”Suntem în contact cu toţi aliaţii interesaţi în vederea punerii în practică a deciziilor, pe care putem să le numim istorice, de la Varşovia. Toate aceste măsuri şi toate demersurile României vin practic în sensul aplicării Strategiei Naţionale de Apărare şi a consolidării poziţiei ţării noastre”, a mai spus Klaus Iohannis.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite