INTERVIU Damian Drăghici, candidat la europarlamentare: „Vreau să le arăt tuturor că şi romii pot!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Damian Drăghici a vorbit, pentru „Adevărul“, despre traseul său de la muzică la politică, dar şi despre ce înseamnă, astăzi, în Europa, să fii cetăţean român de etnie romă. Dornic să lupte împotriva prejudecăţilor, Drăghici susţine că ar dori să fie un „ambasador“ al comunităţii rome în Parlamentul European şi are o serie de proiecte pentru cei pe care îi numeşte, fără ocolişuri, „fraţi“.

Până acum trei ani, Damian Drăghici era cunoscut în România drept un muzician de etnie romă care, ca într-un film de Hollywood, şi-a îndeplinit visul american şi a găsit reţeta succesului în Statele Unite. Drăghici a renunţat, însă, la viaţa boemă, iar azi face parte din Parlament şi ocupă funcţia de consilier al premierului. Recent, artistul şi-a anunţat candidatura la alegerile europarlamentare, primind un onorabil loc cinci pe lista PSD.

Adevărul: Domnule Drăghici, de ce aţi lăsat scena pentru politică şi cum aţi ajuns să candidaţi pe listele UNPR în 2012?

Damian Drăghici: Am renunţat la cariera muzicală cu mult înainte de a intra în politică, a fost o decizie asumată, mi-am dat seama că nu mai e ce îmi doream să fac. M-am retras din cariera artistică şi m-am dedicat unei cauze de suflet , am simţit că aş putea să reprezint etnia mea, romii. Iniţial, în 2012, am fost numit consilierul de stat al premierului Victor Ponta. Acesta a fost primul pas către politică şi apoi a urmat candidatura la alegerile parlamentare.

Sunteţi mulţumit de activitatea din Parlament, din acest mandat?

Primul an în Parlament pentru mine a fost o experienţă nouă, o provocare. Am vrut să fiu acolo unde se iau deciziile pentru cetăţeni. Am făcut parte din Comisia pentru drepturile omului, am făcut parte şi din Comisia de cultură, sunt cele două domenii în care am expertiză, ca fost om de cultură, fiindcă am cultura în sânge, dar şi ca rom asumat. Fiind născut rom, cred că sunt un om avizat să pot să mă ocup de problema asta. În Parlament, e locul unde poţi lua decizii, ai oameni care să te susţină, dar trebuie să ai încredere, pasiune, devotament. Mi-am dat seama că atunci când vrei, poţi să faci lucruri, nu doar datorită faptului că am avut o majoritate covârşitoare, dar dacă eşti pasionat şi ai un proiect bun, ştii cum să abordezi oamenii şi le prezinţi punctele importante, mai mult ca sigur vei avea susţinerea lor.

Întreţineţi un dialog cu electoratul din Bacău, pe care îl reprezentaţi în Senat?

Nu doar în Bacău, fiind consilier al premierului, am întrevederi cu diferiţi oameni din comunitate aproape în fiecare zi. De fapt nu prea trec pe acasă, dar nu o spun cu părere de rău. Cred că o să vă placă ce vă spun: mi-am mutat obsesia artistică spre problema incluziunii, combaterea sărăciei. Mi-am mutat devotamentul  spre pasiunea reprezentării categoriilor defavorizate. A devenit o obsesie, noaptea citesc ştirile, e exact cum era obsesia aceea artistică.

Aceeaşi obsesie v-a împins şi să candidaţi pentru un post în Parlamentul European? Salariul nu vă atrage?

În ultimii doi ani, am fost membru al Adunării Parlamentare  a Consiliului Europei şi subiectul meu major a fost incluziunea romilor. Ţelul meu politic ar fi exact acesta: să lucrez la incluziunea socială a celor care sunt defavorizaţi. În ultimii ani, au existat partide de dreapta cu declaraţii populiste, eurosceptici. Misiunea mea este de  ambasador al cetăţenilor români, să îi reprezint în PE. Fiecare român trebuie să beneficieze de apartenenţa noastră la UE.  Asta ni s-a oferit în 2007, dar, la şapte ani de la aderarea noastră, românii încă nu se simt egali cu ceilalţi cetăţeni europeni. Eu, Damian Drăghici, sunt un bun român şi vreau să lupt pentru drepturile noastre, să dovedim că avem şi o elită: doctori, ingineri, arhitecţi, care nu ne fac de râs.

Spuneaţi că problema romilor trebuie rezolvată local, „cu cizmele în picioare“. Ce s-a întâmplat între timp, v-aţi schimbat părerea?

Problema stă aşa: avem nevoie de demersuri care să rezolve problemele cu care se confruntă comunitatea romă. În ultimii 23 de ani, abordarea a fost greşită, s-a lucrat de la nivel central. De sus, nu ai cum să cunoşti problemele locale. Abordarea mea este una diferită şi sper să lucrăm la nivel local. Pe şleau, Gică ştie că Vasile are şase copii, trei sunt bolnavi, ştie ce să facă să îl ajute. Ei pot fi aceia care pot aplica la fonduri europene, care pot spune într-un proiect: „Domnule, avem nevoie de şcoli!“. Abordarea a fost greşită, ei trebuie să ne spună ce probleme au.

În ce măsură v-aţi implicat până acum în problemele romilor şi care au fost rezultatele?

Sunt punct unic naţional de contact pentru România, pentru Strategia Naţională a Romilor, în cadrul UE. Unul din proiectele importante a fost reintegrarea cetăţenilor romi care s-au întors din Franţa . Proiectul de suflet al meu, dar şi al premierului a fost Proiectul Fundaţia Ferentari.

Care deocamdată nu s-a concretizat.

A fost avizat de Senat, a fost trimis la preşedinte, preşedintele şi-a exercitat dreptul de a-l retrimite pentru revizuire la Parlament. L-am revizuit în Senat, e la Cameră, după care îl trimitem la preşedinte şi, mai mult ca sigur, îl va promulga. E un proiect de incluziune socială care vizează un fenomen puţin mai rar întâlnit, implementarea proiectului la nivel local, într-un cartier în care 50% din cetăţeni sunt romi.

Care sunt nevoile imediate ale romilor?

Romii au nevoie de patru lucruri: acces la sistem sanitar, educaţie, locuri de muncă şi locuinţe. Pentru mine, Damian Drăghici, cel mai important punct din toate aceste patru este educaţia. Nu cred că există altul mai important şi nu aş vrea să fiu judecat pentru asta, dar educaţia este singurul lucru care poate schimba percepţia oamenilor despre romi, dar poate schimba şi deschide orizonturile fiecărui om, aşa cum mi s-a întâmplat şi mie.

Avem nevoie  să schimbăm mentalitatea părinţilor faţă de educaţie. Am văzut oameni şi i-am întrebat, la firul ierbii. Îmi spuneau: „Domnul Damian, vrem şi noi să fim ca mata!“. Când stai de vorbă cu ei, cu oamenii mei, cu fraţii mei, dar ai şi urechi deschise să accepţi ce spun, îţi vor spune adevărul şi care sunt cerinţele lor. Eu le-am spus părinţilor: „Singura modalitate prin care copiii voştri pot avea o viaţă mai bună este să-i trimiteţi la şcoală!“.Văd că şi ei vor asta: „Bine domnule, daca asta vreţi să facem, asta facem!“. E nevoie de un program pentru părinţi, unul care să nu fie în fiecare zi, dar măcar să avem un fel de seminare şi să le explice care sunt celelalte modalităţi prin care toţi cetăţenii îşi trimit copiii la şcoală. Vreau să le arăt tuturor că şi romii pot!

Citeşte şi:

Cum a decurs primul antrenament de campanie pentru partide: de la imnul Champions League la „Jos Guvernul!”

PSD, PNL, PDL şi PMP au organizat, la sfârşitul săptămânii, ample manifestaţii, în care au testat primele mesaje electorale, cu o lună înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

Poate sau nu poate candida Mircea Diaconu la europarlamentare?

Legea care îi interzice lui Mircea Diaconu să ocupe o funcţie publică timp de trei ani este interpretată favorabil de actor şi total diferit de ANI. Adevărul va fi stabilit, probabil, de Curtea de Apel.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite