Iliescu, la aniversarea Revoluţiei: Nu tot ce am trăit în comunism a fost rău, nu tot ce trăim acum este bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Ion Iliescu a scris, pe blog, cu prilejul aniversării a declanşării la Bucureşti a Revoluţiei din 1989, că românii au acum libertatea de a schimba ceea ce este rău, în pofida limitărilor democraţiei şi a faptului că „nu tot ce am trăit în comunism a fost rău, nu tot ce trăim acum este bine“.

„Azi se împlinesc 27 de ani de la un moment definitoriu din istoria României, un moment de demnitate şi curaj, de solidaritate, al poporului român. Căderea regimului ceauşist, o dictatură personală, care a făcut imposibilă o schimbare paşnică la nivel politic şi economic, este simbolul căderii «comunismului» în Estul Europei”, a scris Ion Iliescu.

El susţine că realizările românilor de după Revoluţie ne dau ”tot dreptul să fim mândri”, chiar dacă schimbările au fost făcute prin muncă, sacrificii şi suferinţă. 

„Nu tot ce am trăit în comunism a fost rău, nu tot ce trăim acum este bine. Acum însă avem ceva în plus: libertatea de a schimba ceea ce este rău. Depinde de noi să folosim această libertate, şi, din nou solidari, ca în decembrie 1989, să schimbăm ceea ce trebuie schimbat, cu instrumentele politice pe care ni le pune la îndemână democraţia. Nu idealizăm democraţia, ca sistem politic, ştim ce limite are, dar ştim şi că, fără ea, sacrificiile celor care au luptat pentru libertate în decembrie 1989 ar fi inutile. Din respect pentru sacrificiul lor, şi în semn de omagiu, trebuie să facem astfel încât democraţia să rămână starea normală a sistemului politic românesc”, a afirmat primul preşedinte al României post-decembriste.

Acesta a arătat că, după integrarea euro-atlantică, România are o altă bătălie importantă de dus, anume dezvoltarea durabilă a ţării astfel încât populaţia să aibă o viaţă mai bună. ”Este prea multă sărăcie în ţară, avem probleme în sistemele de educaţie, sănătate, protecţie socială. Nu vom realiza nimic din ceea ce ne-am propus dacă nu vom fi uniţi, dacă nu vom folosi inteligent munca şi gândirea tuturor românilor. Revoluţia Română trebuie să ne unească, nu să ne dezbine”, avertizează Iliescu.

”Să ne înclinăm în faţa tuturor celor care, în agitatul secol XX, au purtat lupta cu regimurile totalitare care, din păcate, au marcat viaţa românilor atât de multă vreme. Fiecare, în felul său, şi-a iubit ţara, şi a făcut supremul sacrificiu pentru binele ei”, a conchis Ion Iliescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite