Guvernul a închiriat Vila Dante Ambasadei SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vila Dante, închiriată de Guvern Ambasadei SUA FOTO Mediafax
Vila Dante, închiriată de Guvern Ambasadei SUA FOTO Mediafax

Departamentul de Stat a semnat un contract cu Guvernul român pentru închirierea Vilei Dante, iar proprietatea va fi noua reşedinţă a şefului misiunii diplomatice a SUA din Bucureşti.

Vila Dante din Bucureşti, aflată în baza de protocol, a fost trecută de Guvern din domeniul public în cel privat al statului,  ceea ce oferă posibilitatea Executivului să o închirieze sau să o vândă. Schimbarea statutului juridic a fost realizată prin ordonanţă de urgenţă.

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că Regia Patrimoniului şi Protocolului de Stat va semna contractual de închiriere a Vilei Dante cu o “ambasadă extrem de importantă”.

“Vila Dante o va închiria RAPPS unei ambasade extrem de importante, cu care vom semna contractul mâine sau poimâine (n.r.: miercuri sau joi). Nu vă pot confirma numele ambasadei până nu semnăm contractul, pot să vă confirm că este vorba despre o ambasadă a unei ţări foarte prietene României şi care-şi permite să plătească o sumă importantă”, a declarat Ponta.

În urmă cu o lună, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul a iniţiat negocieri cu o ambasadă pentru închirierea Vilei Dante din Bucureşti, pentru o chirie lunară calculată la peste 20.000 euro.

În vara anului trecut, în contextul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, premierul Victor Ponta a susţinut că are date că Vila Dante a fost pregătită, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finele mandatului, informaţie negată ulterior de preşedinte.

Vila Dante are o suprafaţă construită de 936 metri pătraţi, o suprafaţă desfăşurată de 2.670 metri pătraţi şi un teren aferent de 4.240 metri pătraţi, fiind dotată cu piscină şi sală de fitness şi având ieşire spre lacul Herăstrău.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite