Vila Dante a fost trecută în domeniul privat al statului, statut care permite închirierea sau vânzarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vila Dante, invocată anul trecut în campania electorală pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu ca posibilă locuinţă pentru acesta, a fost trecută recent în domeniul privat al statului, acţiune care permite închirierea sau vânzarea ei, anunţă Mediafax.

Schimbarea statutului juridic a fost realizată de către Guvern prin ordonanţă de urgenţă, din domeniul public, în cel prival al statului, ceea ce oferă posibilitatea Executivului să o închirieze sau să o vândă.

Motivaţia acestei decizii, potrivit Regiei Patrimoniului de Stat (RA-APPS) a fost că prin schimbarea statutului vila Dante poate elimina pierderile şi chiar creşte veniturile Regiei.

Cu aproximativ o lună în urmă, prim-ministrul Victor Ponta a declarat că Guvernul poartă negocieri cu o ambasadă pentru închirierea vilei, la o chirie lunară de peste 20.000 euro.

Vila Dante a devenit un subiect politic în vara anului trecut, în cadrul campaniei pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, Victor Ponta anunţând atunci că posedă mai multe informaţii potrivit cărora şeful statului, după ce îşi va finaliza mandatul, va locui în vila Dante. De asemenea, premierul spunea atunci că Traian Băsescu a făcut reparaţii la Vila Dante de peste un milion de euro din bugetul public.

Preşedintele a negat informaţia.

Vila Dante are o suprafata desfăşurată de 2.670 de metri pătraţi, zona constuită totalizând 936 de metri pătraţi.


Citeşte şi:

Ce păstrează RA-APPS de protocol: 14 complexuri şi vile ca Lac 1-Lac 2, crame, umbrar, barbeque şi popicărie

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) va păstra în baza de reprezentare şi protocol 14 vile şi complexe rezidenţiale, dintre care în centrul Capitalei vor fi Palatul Primăverii şi doar vilele Lac 1, Lac 2 şi vila Dante, la care se adaugă bungalow-uri în satul Uzlina şi un elicopter.

RAAPPS scoate la vânzare 694 de vile de protocol

Guvernul va scoate la vânzare, prin licitaţie, vilele deţinute de RAAPPS, potrivit unei ordonanţe de urgenţă emise recent de Executiv.

Şase mii de oameni au vizitat o piscină

Pe o căldură infernală, bucureştenii s-au călcat în picioare să viziteze vila despre care Victor Ponta a spus săptămâna trecută că este a lui Traian Băsescu.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite