Gorghiu: USL a fost o greşeală, doar un cadou frumos împachetat. Cine e de acord şi cine o contrazice pe şefa liberalilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Gorghiu şi VIctor Ponta, în perioada în care erau colegi de alianţă, iar USL era un proiect bun, nu „o greşeală“. FOTO Arhivă Adevărul
Alina Gorghiu şi VIctor Ponta, în perioada în care erau colegi de alianţă, iar USL era un proiect bun, nu „o greşeală“. FOTO Arhivă Adevărul

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni că USL a fost „o greşeală“ şi a exclus o alianţpă cu PSD după alegeri. Liderul liberalilor a fost contrazis de mai mulţi colegi de partid, printre care şi Crin Antonescu, fiindu-i reamintit faptul că numărul mare de parlamentari ai PNL e datorat tocmai construcţiei USL.

„Sunt momente în destinul recent al PNL pe care ar fi trebuit să le recunoaştem ca greşeli, mai repede decât acum, USL-ul este unul dintre momentele acelea. Au fost şi altele. (...) Categoric, ideea de USL a fost o greşeală, nu poţi să te aliezi cu PSD-ul şi să crezi că vei rămâne neviciat, nevătămat şi neatins de tarele PSD, dar este istorie", a spus Alina Gorghiu, într-un interviu acordat Antenei 3, uitând că şi ea a fost aleasă deputat într-un colegiu al Capitalei, „Garantat Vanghelie“. Mai mult, a subliniat că USL a fost „doar un cadou frumos împachetat, dar înăuntru a fost găunos totul“.

Întrebată dacă un proiec similar USL s-ar putea repeta, Alina Gorghiu a precizat că s-ar uita „foarte tare ca PNL să rămână PNL, să nu fie o roată la căruţa PSD, partid care a vrut toată puterea şi a scos PNL de la guvernare". 

„PNL a obţinut scoruri record“

Prima replică a venit de la unul dintre „părinţii USL“, fostul preşedinte liberal Crin Antonescu. Fostul lider liberal i-a amintit Alinei Gorghiu că în perioada alianţei PNL-ului cu PSD-ul, PNL a obţinut cel mai mare număr de aleşi locali din istorie. „Eu, sigur am o altă părere, eu nu mi-am schimbat nici motivele şi nici intenţiile pentru care am participat la construirea USL, nici intenţiile cu care am participat la construcţia acestui proiect politic. Ce pot să spun, însă, foarte clar, pentru că aici nu mai e vorba de evaluări, ci este vorba despre fapte concrete şi aici mă despart categoric de doamna preşedinte în evaluarea conform căreia PNL ar fi fost în USL ultima roată la căruţă. PNL a avut foarte clar un principiu al parităţii, deci nu cred că în toată această perioadă din punct de vedere al imaginii, al modului în care s-au făcut discursurile politice, al modului în care s-au desfăşurat acţiunile USL, putem vorbi despre ultima roată la căruţă. Este o expresie nefericită pentru rolul jucat de PNL în USL. Să nu uităm, totuşi, că în urma acestei construcţii politice, PNL-ul de atunci a obţinut în alegerile locale scoruri record, un număr de poziţii record, cu mult mai multe decât în actuala formulă PNL-PDL. Să nu uităm de Guvernele USL, în care PNL a deţinut paritate şi ministere foarte importante“, a declarat Antonescu pentru stiripesurse.ro, sugerându-i că PNL nu e în prezent într-o situaţie prea bună.  

Pe de altă parte, fostul lider al PNL a punctat faptul că liberalii au fost trădaţi în acest, acesta fiind şi motivul apropierii de PDL în prima jumătate anului 2014. Sigur, eşecul USL este unul indiscutabil. Împărtăşesc părerea că PNL a fost trădat în acest proiect de partenerul de alianţă, dar dincolo de asta argumentele pentru care am construit USL rămân valabile”, a mai spus Antonescu. 

Ironiile lui Zlati: „liberalismul bine ponderat cu băsism“

Mult mai critic faţă de cele spuse de Gorghiu a fost deputatul Radu Zlati, politician care nu e de acord cu ceea ce a spus actualul preşedinte al PNL. „Mai rămâne, nu-i aşa, să admitem (noi, liberalii «vechi») că măsurile din 2010 ale guvernului Boc au fost singurele adecvate (iar PNL în 2010 greşea că le combătea), şi că Referendumul din 2012 a fost o încercare de lovitură de stat împotriva celui mai iubit dintre preşedinţi. Ar fi, desigur, un triumf al liberalismului bine ponderat cu băsism şi sunt sigur că, după aceste două recunoaşteri ale unor mari greşeli politice, noul, marele PNL, va avea victorii multe“, a scris Radu Zlati pe blogul personal

De altfel, acesta le-a reamintit vechilor liberali care astăzi pun sub semnul întrebării proiectul USL că singurii care nu au fost de acord au fost Ludovic Orban şi tabăra Tăriceanu-Chiliman-Moisescu, Tăriceanu ajungând însă să fie fidel PSD nu doar în periada USL, dar şi după. 

Foştii PDL-işti, de acord cu Gorghiu

De partea cealaltă, a foştilor PDL-işti, părerile sunt unanime în ceea ce priveşte fostul USL sau un proiect asemănător cu social-democraţii. Aceştia sunt de acord cu Alina Gorghiu. Coordonatorul campaniei PNL pentru parlamentare, Gheorghe Falcă, a punctat, la Adevărul Live,  faptul că în România nu au ce căută în aceeaşi alianţă social-democraţii şi liberalii. Acesta a punctat că în cadrul PNL trebuie să fie doar curente precum cel liberal, creştin-democrat sau conservator. „Trebuie să ne vedem diferenţele“, a declarat primarul Aradului, vechi membru PDL. 

De asemenea, senatorul Viorel Badea, candidat PNL pentru diaspora şi vechi membru al PDL, consideră că declaraţia preşedintelui său este una sinceră. „Eu cred că opinia doamnei Gorghiu este siceră. Cred că ar trebui să fie învăţătură de minte pentru toţi. Orice alianţă făcută cu socialiştii din România duce către dezastru. Trebuie să învăţăm din guvernarea USL, dar şi din scurta guvernare PDL-PSD. În România nu e ca în Germania unde se poate lucra pe o alianţă cu un partid socialist. La noi, cu PSD nu poţi face nicio construcţie politică, fără daune colaterale“, a declarat Viorel Badea. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite