Geoană: 4 motive pentru care PSD ar trebui să aibă propriul candidat la prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PSD Mircea Geoană a enumerat pe pagina sa de Facebook patru motive pentru care PSD nu-şi permite să nu aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie, astfel încât stânga să aibă şi preşedintele, şi Guvernul, în condiţiile în care cealaltă variantă e dată de coagularea dreptei în jurul lui Traian Băsescu.

Primul motiv invocat de fostul lider al PSD face referire la răspunderea care le revine social-democraţilor de a propune României un „altfel“  de preşedinte, mai exact, un preşedinte de centru-stânga echilibrat. „După 10 ani de regim prezidenţial de dreapta care mai mult a distrus, care a înteţinut scandaluri şi crize politice permanente, România are nevoie de un preşedinte de centru-stânga echilibrat. De un preşedinte cu viziune economică, un om capabil de construcţie, cu abilităţi demonstrate de negociator. Un preşedinte care poate combina soluţiile cele mai bune ale stângii şi ale dreptei pentru reconstrucţia din temelii a ţării“, a scris Geoană pe Facebook. 

„Electoratul PSD nu va vota un alt candidat susţinut de partid“

Un al doilea motiv, crede Geoană, pentru care PSD ar trebui să intre în cursa pentru Cotroceni cu propriul candidat este acela că electoratul PSD nu va vota un candidat susţinut de partid, dar cu o altă coloratură politică. Ba, mai mult, fără votul masiv al electoratului PSD, orice candidat „susţinut“ nu are nicio şansă să ajungă în turul doi.

„La alegerile prezidentiale din 2009, în turul întâi, la o prezenţă de 53.52% din total alegători, candidatul PSD a obţinut 3.027.838 de voturi, adică 99% din voturile alegătorilor PSD. Fără aceste voturi sau doar cu o parte din ele este aproape imposibil pentru orice alt candidat care nu face parte din PSD să fie sigur de turul doi“, argumentează geoană, întrebându-se ce diferenţă este între PNL care merge în PPE, abandonând o istorie lungă de Naţional-liberalism fără nici o dezbatere, trecând la PPE ca şi PD în 2005, din pur opportunism.

„Legăturile afective dintre simpatizanţi şi PSD“

În cel de-al treilea motiv invocat, senatorul susţine că absenţa PSD din cursa prezidenţială ar determina pierderea conexiunii dintre simpatizanţi şi partid.

„Nu poţi să laşi un electorat de peste 35% din populaţie fără un candidat, într-un moment de maximă participare electorală când se refac reţelele organizaţionale şi se regenerează legăturile afective“, mai susţine Mircea Geoană.

În cel de-al patrulea şi ultimul motiv invocat, Mircea Geoană afirmă răspicat că, după experienţa cu Antonescu, nu vede cum un Congres PSD ar putea decide susţinerea unui alt candidat care să nu fie membru PSD. 

„Trebuie păstrat ce a fost bun în proiectul USL. USL a fost votat în 2012 şi el ar fi trebuit să guverneze până în 2016, însă liberalii au decis altceva. Aşa cum ne arată istoria ultimilor 20 de ani, atunci când un candidat accede la funcţia supremă în stat, el îşi formează propria majoritate, cu atât mai mult cu cât avem aceeaşi Constituţie (din păcate, singurul mare proiect al domnului Antonescu s-a finalizat printr-o ratare totală)“, a mai spus senatorul. 

Trebuie să fie capabil să atragă voturile nehotărâţilor

În altă ordine de idei, Geoană a mai afirmat că viitorul preşedinte trebuie să fie capabil să atragă şi voturile nehotărâţilor, subliind că dreapta, cu siguranţă, se va coaliza pentru a da un vot anti-PSD. Senatorul aminteşte că în turul doi, în 2009, în calitatea de candidat al PSD a obţinut 5.206.747 de voturi, cu aproape 2 milioane de voturi mai mult decât în turul întâi. 

De asemenea, Geoană a schiţat şi portretul viitorului preşedinte: „Trebuie să fie capabil să realizeze coaliţii în societate pentru binele general, să se ridice deasupra intereselor înguste de partid şi să restabilească dialogul şi armonia în societate, să devină garantul securităţii şi dezvoltării României, dincolo de viaţa unui guvern. Un Preşedinte care să spună că aşa nu se mai poate. Că sistemul este bolnav până în măduvă şi trebuie vindecat“.

Senatorul mai atrage atenţia că „apologeţii dreptei vorbesc despre «riscul» ca PSD să dea şi guvernarea şi Preşedintele“, însă el crede că tocmai aceasta este marea oportunitate pentru România. „A avea cel puţin doi ani de pace, de stabilitate, de dialog între Guvern şi Preşedinţie este ceea ce are nevoie România astăzi. Pentru că astăzi sunt două variante: un Preşedinte şi un Guvern de stânga care reconstruiec România sau o coagulare a forţelor de dreapta în jurul lui Traian Băsescu şi continuarea regimului bolnav pe care acesta l-a ridicat în 10 ani“, a mai precizat senatorul, subliniind că, după alegerile europene „vom asista la îmbrăţişarea neputinţei dintre Crin şi Blaga, încercând să-şi salveze situaţia şi să aibă o poziţie mai puternică în inevitabila negociere cu Băsescu“. 

„Alegerea în 2014 va fi între ruperea de regimul Băsescu şi un nou început după un sfert de veac. Ce e mai bine şi ce e mai periculos pentru România?“, a conchis senatorul PSD Mircea Geoană.

Buna guvernare şi lupta împotriva corupţiei, elemente esenţiale ale şi securităţii naţionale

Mircea Geoană: O justiţie complet independentă şi depolitizată reprezintă cheia de boltă a statului de drept. Plecând de la Declaraţia de la Praga privind Guvernanţa şi Lupta împotriva Corupţiei din 2012, statele post-comuniste din centrul şi estul Europei trebuie să dezvolte un set de bune practici în domeniu, un adevarat standard de excelenţă al transparenţei şi bunei guvernări. Deşi specifice, experienţele noastre sunt similare, iar nivelul de corupţie este inacceptabil. EuroMaidanul a fost mai mult decât expresia opţiunii occidentale a unei părţi a populaţiei ucrainiene - a fost, mai ales, un strigăt de revoltă împotriva corupţiei, proastei guvernării şi oligarhiei care sufocă dezvolatarea ţării, de la Est la Vest” a declarat Mircea Geoană la World Governance Forum 2014, conferiţă organizată anual la Praga de prestigioasa instituţie Brookings Institute.

„România este o ţară de graniţă a UE şi NATO, iar consolidarea statului de drept este vitală pentru securitatea naţionala a României şi pentru securitatea Uniunii Europene. Corupţia este o vulnerabilitate care afectează nu doar securitatea naţională, ci bunăstarea întregii societăţi prin întreţinerea sărăciei, a dependenţei, a unor servicii publice precare pentru ca resursele publice sunt risipite şi tranzacţionate politic în folosul personal al unui grup restrâns“, a mai subliniat senatorul român.

Citeşte şi:

Antonescu: Unde se retrage Ponta? La Cotroceni, ca preşedinte, nu ca portar

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat duminică seara, la România TV, că ruperea USL a fost cauzată de comportamentul social-democraţilor, care "au început să fure". Totodată, el a spus că nu dă crezare zvonurilor privind retragerea premierului Victor Ponta din politică şi a afirmat, în schimb, că acesta s-ar pregăti pentru a candida la alegerile prezidenţiale.

Nimeni nu crede în „retragerea” din politică a lui Ponta

Mesajul transmis vineri pe Facebook de către premierul Ponta, prin care acesta îşi anunţa o posibilă retragere din viaţa politică, nu este crezut de nimeni ca atare, ci e văzut doar ca o stratagemă în lupta sa internă, de partid, cu baronii PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite