La fel s-a întâmplat şi cu Messi, Ronaldo sau Neymar. În Germania, Uli Hoeness, fostul (şi actualul, reales cu 97%, după ce a stat închis doi ani!) preşedinte al lui Bayern, celebru atacant al anilor 70, a fost condamnat penal şi a restituit fiscului german (recuperarea prejudiciului!) o sumă uriaşă de bani, pentru că a încălcat legea. Ce să vezi?! Deşi aceşti mari sportivi sunt foarte iubiţi de popor, au milioane de fani, între care mă număr şi eu, nu şi-a pus nimeni problema să schimbe coduri, să mutileze legi şi să îndulcească politicile penale ale statelor. Nu vezi parlamentari smiorcăiţi şi şpăgari care se victimizează penibil ca să scape de cazare forţată. Cum spunea dl. Iordache, cu vorbele lui Kim Ir Sen, „una-i una, alta-i alta”, dar la noi, PSD e gata să facă praf sistemul judiciar, sub pretextul celor 40 de articole care trebuie acordate cu deciziile (unele discutabile din punct de vedere juridic) CCR. 

Deşi aceşti mari sportivi sunt foarte iubiţi de popor, au milioane de fani, între care mă număr şi eu, nu şi-a pus nimeni problema să schimbe coduri, să mutileze legi şi să îndulcească politicile penale ale statelor. 

Marea problemă a politicienilor ieşiţi de sub pulpana Tranziţiei de la comunism la democraţie, este că nu au înţeles în ce Ligă intră odată ce am aderat la NATO şi intrat în UE. În Justiţie, fără abuzuri, dar şi fără favoruri!

Pe de altă parte, e limpede că, la nivelul mentalului colectiv, nu avem încă tăria de a merge exigent şi până la capăt cu politici curajoase. Frica îi stăpâneşte înca pe mulţi în faţa unor abordări tranşante, dacă efectele dau cele mai mici bătăi de cap. Renunţăm prea uşor... În 1990 ne-a fost frică să reîntregim ţara printr-o (re)Unire cu Basarabia, deşi era posibil, ruşii erau pe nicăieri.

Nu avem tăria de a merge exigent şi până la capăt. În anii 90 ne-a fost frică să reîntregim ţara printr-o (re)Unire cu Basarabia, ne-a fost frică sa privatizăm rapid, ne-a fost frică să reîntronăm Monarhia.

Tot în anii 1990 ne-a fost frică sa privatizăm rapid, “să tăiem coada câinelui dintr-o dată”, să facem “terapia de şoc” în economie, polonezii au făcut-o, iată unde sunt ei din punct de vedere economic! Frica să reîntronăm Monarhia, frica de a merge rapid către NATO şi UE şi lista poate continua. Am pierdut 17 ani cruciali pentru dezvoltarea ţării. Recent, frica de a merge cu justiţia până la capăt a pus stăpânire chiar şi pe politicienii de vârf care au promovat-o... Cred că anul 2018 ar putea fi simbolic, anul în care putem să ne lăsăm toate fricile în urmă şi să abordăm problemele noastre cu încredere şi curaj, mă refer chiar şi la cele pe care, deocamdată, le trecem sub tăcere.