Fişa p(r)ostului

Legenda spune că, ajuns arhiepiscop de Canterbury, Thomas Becket, om de încredere al regelui Henric al II-lea, a cârmit-o. Şi-a luat un alt stăpân, mai puţin capricios. Deşi îi datora regelui cariera, onorurile, poziţia socială, arhiepiscopul nu a şovăit în a-l înfrunta pe suveran. A sfârşit prin a fi ucis.

Nu şi-a renegat credinţa, nu şi-a înşelat enoriaşii. Nimeni nu ştie dacă ăsta a fost adevărul, însă legenda dăinuie de aproape 1000 de ani. E exemplul tipic al „omului cetăţii“, care pune mai presus de sine interesul public. Legendă sau nu, modernitatea presupune ca funcţionarul public să acţioneze în beneficiul comunităţii.

Exact la asta m-am gândit zilele astea, constatând placiditatea Avocatului Poporului, dl Victor Ciorbea, fost prim ministru, fost lider al unui partid istoric, în faţa a două iniţiative legislative (să le spun „ordonanţe de urgenţă“ nu pot, pentru că nu era nicio urgenţă). Domnia sa a tăcut ca mortu-n păpuşoi. Legea cartelelor nu i-a dat insomnii şi nici aura de şef de promoţie nu i s-a-ntunecat la auzul modificatei Legi a Educaţiei. Organizaţii neguvernamentale, ziarişti, persoane particulare au priceput din prima despre ce era vorba. Domnia sa, scufundat până dincolo de frunte în jurisprudenţă, nu. Mai mult, i s-a părut că, dacă grupuri interesate direct în promovarea noilor măsuri se joacă de-a arbitrul şi partea, e şi mai bine, poate dormi liniştit.

De fapt, dl Ciorbea nu doarme liniştit deloc. El are un cui al lui Pepelea în zidul biografiei, pe care nu l-a putut smulge nici până azi. Marinerul care l-a dat jos din fruntea guvernului îi e astăzi preşdinte. Toată insomnia Avocatului Poporului îl are ca sursă pe acest aventurier ce refuză să moară. Distinsul apărător al poporului (da, nu râdeţi, că asta ar trebui să fie un astfel de om, aşa sună fişa postului) nu mai are demult treabă cu poporul. Scopul în viaţă şi orgasm multilateral dezvoltat se vor împleti numai în clipa în care taurul comunal va fi răpus. Până atunci, orice lege care l-ar contrazice pe preşedinte, orice iniţiativă care i-ar ştirbi construcţiile sunt bune. Dacă Legea cartelelor, agreată, totuşi, la Cotoceni, vine de la partidul duşman, e bine. Noroc cu Uniunea Europeană, care a reacţionat prompt, iar CCR s-a prins la timp: Curtea Europeană de Justiţie tocmai hotărâse că Directiva Europeană în baza căreia România a creat această lege este ilegală. QED. Nu mai spun cât de mici, meschini şi fricoşi îmi par politicienii români care semnează cu mânuţe tremurânde orice imbecilitate. Şi cât de laş, dl avocat.

În România, marea, decisiva belea e numirea politică la toate nivelurile. Dacă dl Ciorbea şi-ar fi obţinut dulcele post în virtutea capacităţilor intelectuale, poate l-am fi văzut deschizând, măcar o dată, petiţiile, reclamaţiile. Dar, cum numirea a fost politică şi e rodul unei susţinute activităţi propagandistice, omul ştie că politicul îi poate lua jucăriile şi mâine. Repararea găurilor şi a pagubelor guvernamentale cade, în continuare, în sarcina poporului (repet: „Nu rîdeţi!“). Poate n-ar fi rău să-i spunem dlui Ciorbea adevărul până la capăt: a fost un prim ministru slab, şovăielnic şi iute nepopular. Lumea s-a bucurat când ministrul Transporturilor l-a şuntat. Acum, şeful de promoţie ar fi putut să îşi ia revanşa în faţa „poporului“. A ratat şi ocazia asta. Să-l lăsăm să viseze, viaţa e în altă parte.