Mischie. Portretul baronului la bătrâneţe

După ce a făcut un an de puşcărie pentru trafic de influenţă şi luare de mită, Nicolae Mischie, cel mai cunoscut baron local din „Epoca Năstase“, îşi radiografiază viaţa în faţa reporterilor „Adevărul“. E o lectură obligatorie pentru cei care vor să afle ce înţeleg corupţii din lupta anticorupţie.

„Adevărul“ demarează de luni o amplă campanie despre cel mai important fenomen petrecut în România postcomunistă: lupta împotriva corupţiei. În preambulul acestei incursiuni, vă prezentăm portretele unor oameni care au purtat stindardul corupţiei româneşti: baronii locali. Cei care au condus judeţele ţării cu mâna de fier a secretarilor de partid şi care au dirijat, prin forţa banilor adunaţi ilegal, parlamentari, miniştri şi judecători. Puterile separate ale statului s-au strâns laolaltă în faţa grătarelor încinse de baronii locali. Aceasta este corupţia în dimensiunea ei vizuală. Iar baronul de azi este Nicolae Mischie, deputat al României vreme de 6 ani, preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj – 8 ani, puşcăriaş la Penitenciarul Târgu-Jiu – un an. Azi, Mischie e un pensionar liber şi îşi face raportul propriei vieţi. A înţeles ceva din toate câte i s-au întâmplat? Înţeleg corupţii ceva din lupta anticorupţie?

Privind la Nicolae Mischie vezi toate părţile rele ale postcomunismului românesc. Revoluţia l-a prins în condiţia lui firească: dascăl de provincie, locatar într-un apartament de bloc din Târgu-Jiu. După ’90, însă, Mischie a galopat prin viaţă, devenind parlamentar, şef de consiliu judeţean, doctor în istorie, scriitor, locatar al unei vile cu valoare istorică, om de afaceri. Vreme de 14 ani, din 1990 şi până în 2004, Mischie şi-a clădit din pix un imperiu personal, ajutat de pixurile unor primari şi afacerişti locali.

Mischie crede că greşim dacă gândim aşa şi, ca să exemplifice, se mândreşte cu o caracterizare pe care i-a făcut-o un primar de la el din judeţ: „Primarul de la Schela a spus şi în proces: «Mischie n-a luat nicio ţigară de la mine, că nu fumeaz㻓. Cam ăsta e Mischie. Nu ia ţigări, că nu fumează. Ia ce-i trebuie. A luat şi el o vilă mare, a luat un serviciu bun pentru nevastă, fonduri PHARE cât să le asigure un viitor urmaşilor. A luat ce i-a trebuit.

Nicolae Mischie - pe după gât cu Gheorghe Caralicea Mărculescu, în vremurile bune când primul era preşedinte de Consiliu Judeţean iar al doilea - prefect. Amândoi au avut în ultimii ani mari probleme cu legea. FOTO: Mediafax

Prânzul cu Mischie

Ne aflăm în restaurantul Hotelului Brâncuşi, din Târgu-Jiu. E prânzul şi mesele se populează cu funcţionari publici şi afacerişti gorjeni care mănâncă în oraş. Din când în când, Nicolae Mischie se opreşte din povestit pentru a se saluta cu câte un mesean: „Cu stimă, dom’ profesor!“. Aflăm că baronul poate fi apelat cu „nea Nicu“ sau cu şi mai familiarul „Nae“.

Mischie nu se sfieşte să vorbească tare, de parcă ar cuvânta pentru tot restaurantul. Cei din jurul mesei noastre mănâncă în tăcere şi ascultă la poveştile acestui pensionar ieşit din puşcărie, cândva stăpânul absolut al judeţului. E un interviu cu public, în toată regula. Oamenii ne ascultă întrebările, apoi întorc capul, ca la tenis, pentru răspunsul lui Mischie. Unul dintre ei chiar se ridică de la masă, se şterge la gură şi-apoi vine să ne încurajeze: „Domne, stoarceţi-l bine, că ştie multe. Aveţi ce vorbi cu domnia sa. E un izvor de… datini“. „Cu stimă dom’ profesor“, îl goneşte Mischie. Apoi, baronul lansează o întrebare în aer: „Dar noi nu gustăm ceva?“

Dascălul Mischie

Nicolae Mischie s-a născut în urmă cu 70 de ani în comuna Godineşti (judeţul Gorj). A fost mezinul unei familii sărace, cu 15 copii. Nicolae s-a ţinut de carte şi a ajuns să-i înveţe şi pe alţii. A făcut şcoala de învăţători şi apoi s-a specializat în istorie, la Institutul Pedagogic Craiova. Ca tânăr dascăl, Mischie a profesat la şcoala din satul său natal, apoi la Liceul de fete din Târgu-Jiu. „Acolo, la Liceul de fete, a fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele“, spune Mischie. Acolo l-a prins şi Revoluţia. Avea 45 de ani.

Omul care şi-a văzut de treabă

La 22 decembrie 1989, Nicolae Mischie şi-a urmat motto-ul său în viaţă: „Mi-am văzut de treabă“.

În acea zi a ieşit din clădirea Liceului de fete, a privit la zarva din faţa Comitetului Judeţean Gorj, a cotit pe după colţul bisericii şi s-a dus acasă. Şi-a mai văzut de treabă câteva săptămâni, până când s-a dumirit: „Apoi a apărut Iliescu la televizor şi a zis că «trebuie ca Frontul Salvării Naţionale să fie transformat în partid!». Atunci mi-am zis în sinea mea: «Da, e deja altă situaţie». Am început să mă mişc, să fac o filială FSN la Târgu-Jiu. Cineva mi-a spus că la Centrul de Statistică sunt camere libere.

M-am dus acolo şi am găsit uşile deschise. Alături de nişte prieteni am adus câteva dulapuri vechi de la UTC. După ce am cărat dulapurile, am spus: «bă, hai să punem bazele partidului. Gata!». Am mai adus şi eu un covor de la Liceul de fete, am spălat pe jos, am dat cu var. Pe 20 mai am ieşit deputat de Gorj din partea FSN“.

Mischie, din banca a doua de pe mijloc

Ajuns în Parlamentul României, o nouă vorbă de duh a pus stăpânire pe viaţa şi pe cariera lui Mischie. O spune chiar el: „Despre viaţa parlamentară… ce să vă spun, e şi o zicală: fie omul cât de prost, se formează după post“. Mischie vrea să spună că atunci când stai în bancă lângă Raţiu, Quintus sau Dan Marţian, te mai deştepţi şi tu, oricât de prost ai fi: „Marţian avea o memorie de mamut. Noi făceam propuneri de modificări la articole de lege. Şi până se vota articolul treceau două-trei zile, iar noi uitam propunerea pe care am făcut-o... Ei bine, Dan Marţian ţi le repeta pe toate parcă puneai banda. Fantastic!“.

Din amintirile lui Mischie, Parlamentul României seamănă cu o şcoală de elevi poznaşi. Nae stătea în banca a doua, pe mijloc. Îşi aduce aminte că atunci când coborau vorbitorii de la pupitru, el era primul care îi confirma: “Bravo cutare, ai spus bine…“.  

Se porecleau: „Lui Ioan Gavra îi spuneam Ioan Javra“. Se înhăitau în tot felul de şarade, care, în definitiv, hotărau soarta României: „Eram în comisia de învăţământ şi, ca să prindem şi noi un buget mai mare pentru educaţie, am făcut un plan. Zic: «Bă, Javra, fii atent: ies eu şi propun 4%, vii tu şi propui 5% şi vine şi Creţu şi propune 7%. Poate-poate ne-o creşte şi nouă bugetul de la 3 la 4 la sut㻓.

Ce a făcut Mischie în şase ani de deputăţie

Vreme de şase ani, Mischie a purtat în piept insigna de deputat. Arhiva Camerei păstrează contribuţia acestuia la dezbaterile legislative din plen.  Totul a început cu cererea lui Mischie de a se ţine un moment de reculegere pentru gorjeanul său, Constantin Brâncuşi. Apoi, ca dascăl, Mischie s-a implicat într-o aprinsă dezbatere despre când ar trebui să fie fixată „Ziua Adolescentului“. Alte luări de cuvânt sunt, de fapt, nişte strigăte ale lui Mischie către cei care vorbeau la microfon. Odată a strigat din sală „Nesemnificativ!“,  iar altă dată a strigat „Să fie justiţie!“. Mischie a ieşit din viaţa parlamentară, în 1996, tot cu un strigăt. I-a aruncat unui vorbitor această replică insinuantă şi totodată implacabilă: „Ce vorbeşti?!“.

Mischie, doctor în istorie

Cum timp liber avea destul, Mischie s-a apucat în acei ani să-şi facă un doctorat. Recunoaşte că s-a înscris mai mult de ruşine: toată lumea avea câte un doctorat pe undeva, iar el nu avea niciunul.

„Şi-atunci mi-am zis, «hai să fac şi chestia asta!». Am intrat o dată cu Crin Antonescu. Am avut-o profesoară pe Zoe Petre, liberală înfocată. Mi-era frică, zic: «Asta mă arde!». Dar, nu, femeia a fost corectă. De fiecare dată când susţineam câte un referat, Zoe Petre îl chema pe Crin şi îi spunea: «Crinule, vezi, Mischie şi-a susţinut toate examenele. Tu ce ai de gând?!». Prin anul doi, Crin nu s-a mai ţinut de şcoală. I-am spus: «Bă, Crinule, tu ai tâmpit la cap? Bă, de ce renunţi tu la doctorat? Nu vezi că toţi ăştia tinerii şi-au dat doctoratul şi noi ne apropiem de pensie şi riscăm o situaţie în care pot să râdă de noi?»“.

Burţile baronilor locali

„Eu, Consiliul…“

La câteva luni după ce a strigat în plenul Camerei Deputaţilor acel „Ce vorbeşti?!“, Mischie a urcat o nouă treaptă în carieră. Şi-a dat demisia din Parlament pentru a se aşeza cu hotărâre pe scaunul de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj. De aici înainte, când vorbeşte despre această instituţie, Mischie obişnuieşte să spună: „Eu, Consiliul…“.

„Eu, consiliul“ nu sunt vorbe în vânt. Nimic nu trecea prin CJ Gorj fără să ajungă sub pixul lui Mischie: „Asta e o notă bună pentru mine. Păi, ce, eu eram glugă de coceni acolo?“.

Pixul lui Mischie a devenit un simbol al judeţului Gorj. Toată presa a relatat pe larg despre o declaraţie care ilustrează o epocă. Nicolae Mischie: „Banii voştri sunt în pixul meu!“.

Râde acum când îşi aduce aminte de chestia asta. N-a fost chiar aşa, dar, în mare, aşa a fost: „Totul s-a petrecut în comuna Scoarţa. Am făcut o vizită acolo, la nivel de comună, şi am găsit multe nereguli, n-aveau nici gard la şcoală. Aveam pe lângă mine un director la o firmă de construcţie şi am dat dispoziţie: «Dom’ director, dacă nu găsim o modalitate corectă, vă plătesc eu banii cât costă doi metri cubi de ştacheţi de gard. Vă fac rost şi de motorină, să aduceţi aici… Treaba mea de unde fac rost». S-a făcut gardul şi, în concluzie, când era toată lumea mulţumită, am spus-o sub formă de glumă: «Aţi văzut că atunci când se vrea să se acţioneze se poate? Acuma… vin alegerile, da? E timpul să gândiţi bine pe cine veţi alege. Că s-ar putea, totuşi, ca situaţia multora de aici să depindă de pixul ăsta». A fost o chestie de glumă şi presa a preluat-o“

Cazul „Tanti“: „Putea să fie şi mama, şi tot îi dădeam“

 Dintre toate hârtiile care au ajuns sub pixul lui Mischie, cea mai grea a fost aceea prin care i-a retrocedat unei mătuşi o vilă în care s-a mutat şi el cu familia. Mătuşa va fi numită în cele ce urmează „TANTI“.

„Tanti a cerut să i se retrocedeze casa. Casă mare, veche, frumoasă, înainte fusese muzeu şi policlinică cu plată. Voiau şi alţii să pună mâna pe ea. Şi nu era corect, ce să mai. O rudă a lui Valeriu Stoica ne-a făcut o mulţime de probleme până am reuşit să i-o retrocedez lu’ Tanti. Vreo două luni s-a târât săraca Tanti prin instanţe. În final, i-am dat avizul de a-şi primi dreptul ei. Putea să fie şi mama, şi tot îi dădeam! S-a ajuns până acolo încât au încercat să îi pună piedică şi la Înalta Curte de la Bucureşti. Şi atunci, ea mi-a zis: «Bine, bă, tu chiar nu vrei să m-ajuţi şi pe mine?». Zic: «Bă, tanti, eu vreau să te ajut. Uite care e treaba: dacă vreţi să vă luaţi casa, faceţi un memoriu. Vi-l fac eu?». Ea a acceptat. Zic: «îl adresăm aşa, ca de la suflet la suflet, lu’ preşedintele Iliescu. Şi dumnealui o să pună problema în Senat că o rudă a lui Valeriu Stoica vrea să vă fure casa». Ei bine, ideea se pare că a fost extraordinară. Iliescu, care era receptiv la chestiile astea, l-a torpilat pe Stoica în plină şedinţă de Senat. L-a făcut zob. L-a interpelat: «Domnule ministru Stoica, de ce nu daţi casa bătrânei ăsteia? De ce? Când dumneata eşti ministrul Justiţiei?»“.

Casa în cauză

Mischie a mai mers cu Tanti şi la judecătorul care a dat sentinţa de retrocedare. „Zic, «bă, Tanti, hai că merg şi eu cu matale, să nu zici că nu merg». Când am ajuns acolo, zic: «Ia să intru eu să vedem când şi cum se poate judeca»“. Mischie îl cunoştea de ani mulţi pe judecător. Nici nu a apucat să ceară ceva, că judecătorul şi-a dat seama. Povesteşte baronul: „Judecătorul mi-a zis: «Domnule Mischie, păi dumneata vii cu probleme din astea la mine? Păi crezi că eu am uitat când tremuram ca varga şi dumneavoastră mi-aţi spus să stau liniştit că sigur voi fi numit judecător?!»“.

Apoi, de pe un colţ de birou, judecătorul a dat sentinţa: „Zice către Tanti: «Mamaie, vino vineri când sunt eu la judecată şi o să ai casa retrocedată». Şi aşa a fost. A' bătrână şi-a primit dreptul“. La scrută vreme, Tanti a trecut casa pe numele soţilor Mischie. Locuiesc şi astăzi în ea.

Sanda şi Nicolae Mischie. FOTO: Mediafax

Corupţia pe limba baronilor

Mischie vântură lingura prin farfurie şi termină povestea cu Tanti exact când ciorba s-a mai răcit şi e numai bună. Mâncăm cu toţii în linişte şi ne gândim. Ascultându-l pe Mischie, poţi înţelege cum toate faptele incriminate acum de Direcţia Naţională Anticorupţie păreau, pe la începutul anilor 2000, o calmă normalitate: traficul de influenţă, abuzul în serviciu, primirea de foloase necuvenite, toate aceste fapte care
creează corupţia au un aer benign atunci când ies din gura lui Mischie şi trec prin aburul de ciorbă de văcuţă: „am pus o vorbă bună“, „am rugat pe un prieten să-mi facă“, „n-am cerut eu, mi s-a dat“, „oameni suntem, nu ne cunoaştem de ieri-de azi“.

Cum a aflat Mischie că e anchetat de PNA
Eram într-o seară la masă cu soţia şi priveam la televizor. Ca dintr-o dată să apară purtătoarea de cuvânt a PNA-ului care spunea: „Baronul de Gorj, Nicolae Mischie, este pus sub urmărire penală pentru mai multe fapte de corupţie“. Soţia se uita la mine, eu mă uitam la dânsa. Zic, „ce chestie mai e şi asta? Ce fapte de corupţie?“. Şi continuă ştirea: „A cheltuit din fonduri europene o sumă de 800.000 de euro, cu două firme din Novaci“. La prima auzire a acestor lucruri am rămas perplex. Soţia se uita la mine ca la altcineva. Încremenise. Şi continuă ştirea: „Nicolae Mischie a luat de la un întreprinzător particular 100 de milioane de lei pentru introducerea apei în comuna Câlnic“. A treia problemă: „A concesionat în comuna Schela 7 bazine pentru creşterea păstrăvilor“. Alta: „Împreună cu un întreprinzător particular a amenajat şi a construit trei case: una în Târgu Jiu, una la Godineşti şi un apartament în Bucureşti“. Încă una: „La Rânca şi-a construit o vilă care este conectată la internet“. Nevastă-mea se uita la mine, eu mă uitam la ea. Ea s-a apucat să schimbe felurile de mâncare. Rămăsese fără glas. Mie mi-era ruşine de ea. Mă gândeam: „Bă, aude acuma de nişte chestii pe care poate să mi le reproşeze…: «păi, bine, bă, tu n-ai spus nimic de toate chestiile astea?».

Procuratura şi Tribunalul să-şi vadă de treaba lor. Nu fac ei ce vor! Nicolae Mischie în 2002

Poftă de peşte

Dintre toate acuzaţiile PNA-ului, amenajarea casei primite de la Tanti a cântărit cel mai greu. Din cauza ei a ajuns la puşcărie.

Timpul nu mai ţinea cu Nae. Era începutul lui 2004, iar România încerca să se facă acceptată în Uniunea Europeană. Presat de Bruxelles, premierul Adrian Năstase creează Parchetul Naţional Anticorupţie. Dar nu e de ajuns. Bruxelles-ul vrea „peşti mari“, iar Năstase se gândeşte să pescuiască de prin ţară câţiva baroni, să-i sperie prin anchete, să-i pozeze şi să impresioneze Comisia Europeană.

Totul părea sub control în acest scenariu. Dar se întâmplă un accident. La începutul lui 2005, Traian Băsescu se instalează la Cotroceni, Monica Macovei este numită ministru al Justiţiei, iar Daniel Morar – şef al PNA. Vremuri grele pentru baroni. Pe Mischie îl găsesc cu un dosar în care un individ i-a renovat casa de la Tanti şi alte case în schimbul facilitării unor contracte cu unităţi din minerit şi energie.

Dosarul început de PNA a fost finalizat de DNA, iar la 18 martie 2013, Mischie a fost condamnat la patru ani de închisoare. Pentru că e om bătrân, pentru că a fost cuminte şi a scris două cărţi, Mischie a fost eliberat după un an şi două luni de puşcărie. Pentru acest calvar, Mischie vede un singur vinovat: Adrian Năstase.

„La un moment dat am făcut eu o afirmaţie cu «baronii centrali», când ne tot pistonau cu «baronii locali». Am zis: «Care baroni locali, bă, fir-aţi ai dracului?». «Păi –ziceau ei – a spus şi Emma Nicholson…». « Şi de unde ştie Emma Nicholson de noi? – am replicat eu. Ce, a venit ea să stea de vorbă cu noi? Vedeţi-vă, bă, de baronii centrali!»“.

Această poveste îşi are geneza într-o dimineaţă în care Nae Mischie avea poftă să mănânce peşte. Având verişori în Delta Dunării, a sunat să-i ia la rost: „Bă, dar voi nu mai trimiteţi nişte peşte?“. Unul dintre veri i-a răspuns: „Păi, unchiule, mata’ nu ştii că ne-au luat ăştia Delta? Trag cu puşca pe toate canalele şi nu mai prindem nimic?“. Auzind acestea, fără să mai stea pe gânduri, Mischie a făcut o conferinţă de presă în care a spus că Delta Dunării nu mai e a noastră, că a fost luată de unii care trag cu puştile prin ea. „Eu n-am ştiut că în treaba asta cu Delta e băgat şi Năstase. Am zis şi eu ce au zis verii mei. Şi aşa a pus Năstase PNA-ul pe mine. Am greşit şi eu“, recunoaşte, tardiv, Mischie.

Cu o acurateţe temporală incredibilă, Mischie continuă povestea: „Pe la ora 11.00 a aflat şi Iliescu de afirmaţiile mele şi l-a chemat pe Năstase să-l certe. După-aia m-a sunat Cozmâncă speriat: «Măi, nea Nicule, mă, ai făcut o declaraţie senzaţională!»“. Dându-şi seama că a greşit, Mischie a început să îndulcească tonul: „M-am dus la Bucureşti şi i-am spus lui Năstase: «Nu mai folosiţi noţiunea aceasta: baroni locali! Ne dezavantajează. Aţi lovit în omul care a ţinut cel mai mult la dumneavoastră. Cu oamenii care vă toarnă venin cu pipeta în ureche n-o să ajungeţi niciodată preşedintele României». «Zău, domne!?», zice Năstase. «Zău. Uite, vă spune Mischie ăsta de la poalele Parângului»“.  

Razboiul intern din PSD-ul lui Adrian Năstase

Din poveştile lui Mischie, sediul central al PSD pare un cuib de mahalagii: „Când plecam de la Năstase, l-am găsit şi pe Bebe Ivanovici, care era în aceeaşi situaţie ca mine, şi se certa cu Cozmâncă. Bebe înjura la el şi-l ameninţa pe Cozmâncă că-l aruncă pe geam. I-am zis: «Bă, Bebe, lasă-i, bă că tot ei au nevoie de noi»“.

Mischie a calculat greşit. Partidul n-a mai avut nevoie de ei. Năstase a crezut că poate ajunge preşedinte şi fără ajutorul baronilor locali. Mischie „şi-a făcut ambâţul“ şi a ieşit din PSD, rămânând, astfel, descoperit în faţa justiţiei. De la „Mischie, Mischie, te iubeşte-o Românie“, numele lui a ajuns să rimeze cu „hoţie“ şi apoi cu „puşcărie“.

A rămas totuşi cu satisfacţia că primarii din judeţul său l-au apărat până la capăt: „Pe primarul de la Schela l-au luat la PNA în stil stalinist: «Spune, futu-ţi Dumnezeu' mamii tale, ce i-ai dat lui Mischie, că dacă nu spui, nu mai vezi lumina soarelui». Ăla le-a răspuns: «Domne, dumneata n-auzi că omul ăsta n-a luat nici o ţigară de la mine, că nu fumează?». Ăştia îi dădeau zor. Primarul s-a ţinut tare. Până la urmă le-a zis: «Bă, dacă pentru asta îl învinuiţi pe Mischie, sugeţi p…!»“ .

Mischie la puşcărie: „Am fost primit cu aplauze“

Procurorii l-au dovedit până la urmă pe Nae, cu toată opoziţia primarului de la Schela. La 18 martie 2013, Mischie a intrat pe poarta Penitenciarului Târgu-Jiu. Colegii de celulă l-au primit cu aplauze. Apoi, unii au început să plângă. Erau foşti directori de întreprinderi, oameni cândva importanţi la nivel de judeţ. Mischie i-a încurajat: „Zic: «Ce-aveţi, bă?». Zice unul plângând: «Ia-uite domne, noi ăştia, unde am ajuns!». Zic: «Asta este. Omul e dator să treacă prin toate»“.

Arestarea lui Nae. FOTO: Mediafax

Apoi, Mischie s-a apucat să desfacă bagajele. „Am avut o valiză cu haine şi una cu cărţi. 260 de cărţi am dus cu mine în puşcărie“. Pe marginea acestor cărţi, Mischie a început să scrie alte cărţi, ca să se elibereze mai repede, conform legii. „Nici n-am simţit cum a trecut timpul în puşcărie. În cameră am stat cu nişte băieţi foarte de treabă, care au mai învăţat şi ei de la mine. Îi puneam să citească cărţile mele ca să facă linişte. Seara se uitau la televizor şi eu le spuneam: «Bă, e film. Daţi sonoru’ încet, că voi oricum citiţi subtitrarea şi gata». Şi eu îmi vedeam de cercetare. Scriam acolo în celulă“.

Mischie e încântat de cărţile scrise la închisoare: „una e despre comuna mea natală, se numeşte «Godineşti, file de istorie». Cealaltă se numeşte «Construcţia europeană şi creştinătatea». Aduc acolo multe elemente de noutate pentru istoria universală. Vin cu nişte demonstraţii că marile descoperiri geografice n-au început cu Marco Polo şi cu Magellan, în 1492-1497, ci sunt din timpul Cruciadelor. Faptul că principii europeni şi-au făcut state de sine stătătoare în Ierusalim şi în zona Levantului nu era tot o primă formă de expansiune?“. La aceste lucruri a meditat Nae Mischie în penitenciar. La ieşirea din puşcărie, la fel ca la intrare, Mischie a fost petrecut cu aplauze: „Toată lumea bătea din palme!“.

„Am fost slugă credincioasă la partid“

Azi, Mischie a terminat cu politica şi îi pare rău, căci ar fi vrut să iasă „cu picioarele înainte“. Nu are nimic să-şi reproşeze şi regretă că PSD-ul n-a fost corect cu el. „Eu am ţinut la toţi ai mei. Am fost fidel faţă de ei şi aveam pretenţia să fiu ascultat şi ajutat. Am fost slugă credincioasă la partid şi aş fi vrut ca problema mea să se discute la alt mod: dacă e un partid serios, înainte de a hotărî justiţia, hotărăsc ai tăi. Nu? Dacă e un partid serios, iese în stradă şi te apără cum a făcut cu Bivolaru sau cu Nicolescu de la Piteşti. Ar fi trebuit să-mi văd eu de treabă!“.  Cam aşa e înţeleasă lupta anti-corupţie în rândul corupţilor. 

Năstase a pierdut alegerile din 2004 din cauza măsurilor luate cu mine, cu Savu de la Ialomiţa şi cu Bebe Ivanovici de la Ilfov. Pierderea celor trei judeţe i-a adus pierderea celor 169.000 de voturi. Lumea zice că dacă mai eram eu, Năstase ar fi câştigat. Dar, aşa se fac greşelile, aşa se scrie istoria. Asta e. Nicolae Mischie

Nota de plată a articolului

Toate astea îi lasă lui Nae Mischie un gust amar. Dar, după ciorba de văcuţă şi fasolea cu cârnaţi, baronul mormăie în barbă: „Da, domne!“, semn că i-a priit mâncarea.

Cerem nota şi începe cearta: cine să plătească. „Plătesc eu că sunteţi la mine, la poalele Parângului“. „Ba noi, că noi v-am scos din casă“. „Nu, că mai facem o masă data viitoare şi o daţi voi“. „Nu, că cine ştie…“. Tragem de notă în toate părţile. Mischie tranşează lupta şi-i bagă chelneriţei 50 de lei în buzunar. Dăm şi noi 10 lei, bacşişul, şi toată lumea pare mulţumită. Mischie ne asigură că nu ne corupe, doar îşi face datoria de gazdă. La despărţire, ca şi cum nu ne-am fi ridicat de la masă, Mischie ne cheamă pe la casa lui de la ţară să mâncăm: „veniţi diseară pe la Godineşti, că vine şi nevastă-mea de la serviciu şi facem ceva de mâncare“. Ne luăm la revedere. Mischie ne salută din uşa unui Ford Focus ros de timp: „Hai, seriozitate!“.