Eternele victime ale televizorului au votat cum trebuie

Degeaba le spui că nu binele ţării e grija politicienilor noştri, că fiecare e interesat doar să se căpătuiască sau e mânat de setea de putere...

În primăvara lui 1990, aveam discuţii interminabile cu părinţii mei, în care încercam să-i conving că oamenii care se adunau în Piaţa Universităţii nu erau nişte trădători de ţară şi că nici Corneliu Coposu nu împărţea dolari şi droguri printre manifestanţi. Ei locuiau în provincie, nu veniseră niciodată la manifestaţie să vadă cu ochii lor cum stăteau lucrurile, iar eu eram student la Bucureşti, la Universitate, şi treceam tot timpul prin Piaţă. Cu toate acestea, parcă vorbeam cu pereţii. Nu conta că fiul lor fusese acolo şi că putea să le spună ce se întâmpla de fapt, mult mai puternice erau lucrurile care le fuseseră inoculate de propaganda de la TVR. Ceea ce li se spunea la televizor ţinea loc de orice realitate. Desigur, când au venit minerii să le înmoaie oasele manifestanţilor au fost foarte fericiţi, chiar dacă fiul lor era s-o păţească rău de tot.

Apoi am renunţat să încerc să-i mai conving, pentru că mi-am dat seama că nu am nicio şansă, dacă e să concurez cu televizorul. Iar ai mei, ca mulţi alţii din ţara asta, au continuat să creadă orbeşte în el. Asta, deşi s-au păcălit de nu ştiu câte ori: de la dezamăgirea că grăsimea nu se ia fâşii-fâşii de pe tigaie cu detergentul de vase miraculos, aşa cum arăta în reclamă, până la pierderea economiilor făcute cu greu, din salariile modeste de profesor, deşi li se spusese să doarmă liniştiţi, că FNI veghează.

Acum sunt mari fani ai Antenei 3 şi s-au transformat în adevăraţi promotori ai lucrurilor spuse acolo. Desigur, fără să aibă niciun câştig din asta. Dacă le-ar zice Mihai Gâdea că toată ţara e acoperită cu o zăpadă roz-bonbon, ar înghiţi marea informaţie fără să clipească şi ar încerca să-i convingă şi pe ceilalţi că asta e realitatea. Cum spuneam, eu am încetat de mult să le schimb convingerile, dar acum e rândul lor să ducă muncă de lămurire cu mine. M-au bătut la cap şi la referendumul din vară, şi cu ocazia alegerilor ăstora, convinşi că militează pentru binele ţării. I-am lăsat să pună placa şi doar am parat slab. Degeaba le spui că nu binele ţării e grija politicienilor noştri, că fiecare e interesat doar să se căpătuiască sau e mânat de setea de putere... Nu ai cum să-i scoţi din ale lor!

Cu siguranţă, vor afla şi de data aceasta că grăsimea nu se ia fâşii-fâşii de pe tigaie, aşa cum li s-a promis, şi că alţii nu fac decât să profite de ei. Cred că vor afla destul de repede.