Elena Udrea, la Adevărul Live: PNL şi PDL să se gândească serios să-l susţină pe Cristian Diaconescu la prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PMP Elena Udrea a discutat, luni,  la Adevărul Live, despre şansele candidatului PMP de a intra în turul II al alegerilor prezidenţiale, despre cât de fragilă este jucarea cărţii anti-Băsescu în campania electorală, precum şi despre vulnerabilităţile prezidenţiabilului Klaus Iohannis.

Principalele declaraţii:

Despre coagularea dreptei

O certitudine pe partea de opoziţie este că lipseşte chiar opoziţia. Poate se odihnesc oamenii, că este concediu. Dar aceste mişcări, fuziuni, desprinderi.. Unitatea dreptei este departe de a se produce efectiv. Pe de o parte, pentru că vorbim doar de două partide, PDL şi PNL, pe de altă parte, unii primari se desprind din această construcţie şi merg spre partidul domnului Tăriceanu.  Avem PMP, un partid care are un electorat, nu doar pe cel confirmat, de 6,2%, ci unul de care este apropiat: electoratul lui Traian Băsescu. Nu putem vorbi de o reală consolidare a dreptei.

Este vorba de cine pe cine sună, de cine pe cine invită la discuţii?

Cred că este greşit să aşteptăm ca toate partide, altele decât PSD, să-şi dorească să se topească în PNL. PMP a pornit ca un partid de sine stătător. PMP spune clar ce urmăreşte: să continue toată politica de reforme începută de Traian Băsescu, politica externă. Şi îşi propune să înceapă reformele din sănătate, administrativ-teritorială. PMP nu s-a înfiinţat în ciuda cuiva ori din răzbunare. Nu am fost noi capabili să luăm tot electoratul lui Traian Băsescu, dar nu înseamnă că nu suntem partidul cu mesajul cel mai onest. PMP este un partid care tinde către un electorat care există. Un partid care nu are nicio legătură cu Partidul Comunist şi care nu a trecut prin anii de compromisuri politice.  De ce ar vrea PMP să se topească în PNL? Suntem de centru-dreapta, nu vrem să ne certăm cu celelalte partide, nu suntem în opoziţie cu dânsele. Înainte să vin la PMP, a fost o discuţie între Forţa Civică şi PMP, dar care nu s-a terminat într-o fuziune. Dacă ne dorim să dăm în toamnă un contracandidat puternic, atunci cred că e nevoie de un dialog, măcar pentru turul doi al prezidenţialelor.

Văd că este o competiţie între Victor Ponta şi ACL pentru a se distanţa de Traian Băsescu. Pare o temă de campanie distanţarea de Traian Băsescu. Credeţi că este o carte câştigătoare? Pe dumneavostră vă ajută lipirea de Traian Băsescu?

Dacă toată lumea ar avea fler în politică, ar fi foarte greu unora care chiar se pricep. Aşa şi cu cei care vor să se delimiteze de Traian Băsescu. Există un electorat al preşedintelui, electoratul băsist, şi care pentru un contracandidat al lui Ponta este decisiv. Cred că va face diferenţa în turul I. A te detaşa de preşedinte după ce ai fost alături de el zece ani este o lipsă de logică politică. De ce să te aşezi în corul celor care au ca strategie conflictul cu Traian Băsescu şi să sfidezi un electorat al preşedintelui? Nu înţeleg de ce această construcţie nouă îşi propune să se confrunte cu preşedintele. Calculul politic arată că cineva trebuie să ia electoratul băsist.

Dacă în turul I vom avea candidatul stângii, Ponta, pe partea de opoziţie avem Tăriceanu, candidatul de la noua construcţie, Diaconescu, candidatul de la PNŢCD...  Cel care va lua voturile electoratului preşedintelui va putea intra în turul II. Este greşit să te poziţionezi împotriva lui Traian Băsescu. PMP este pentru acest electorat. Eu cred că cei care şi-au făcut calculul din sondaje s-ar putea să stea acasă.

Dacă electoratul preşedintelui vede un partid cu mesajul anti-Băsescu, nu cred că vor veni să voteze candidatul alianţei doar pentru că votează împotriva lui Ponta. Pe noi ne avantajează pentru că suntem singurii care suntem interesaţi să câştigăm încrederea acestui electorat.

Dumneavostră vă este indiferent dacă preşedintele României este Victor Ponta sau candidatul ACL?

Cred că nu va fi aşa. Văd ce se este acum în ACL. Întâi au vrut să ascundă dezastrul de la europarlamentare,  au anunţat crearea marelui partid de dreapat, apoi a fost alianţa. Nici nu se înţeleg asupra candidatului. Contează şi un procent în turul I. În condiţiile astea, în turul II va intra candidatul susţinut de Traian Băsescu. Electoratul nostru este cel mai anti-PSD. Am spus că vom susţine candidatul dreptei. Singurul lucru pe care îl cerem este să spună ce vrea să facă mai departe. Până acum am auzit doar discuţii, negocieri: cine dă numele, sediul, etc., dar ceva pentru electorat?

Vă gândiţi dvs. personal să daţi vreun mesaj către electorat, dacă nu o să fie candidatul PMP în turul II, sau veţi lăsa la latitudinea electoratului?

Cu ce ofertă vine pentru electorat acest candidat? Vrem şi noi să ştim. Nu trebuie să facă alte gesturi faţă de PMP. Ce face cu independenţa justiţiei, cu baronii locali, cu reforma în sănătate, în administraţie?

Unul dintre liderii importanţi care s-a delimitat cu Traian Băsescu este Mihai Răzvan Ungureanu. De ce credeţi că face asta MRU?

Despre domnul Ungureanu este irelevant să mai vorbim. Cine mai este domnul Ungureanu? Performanţele politice le-am văzut. A ales varianta să se răfuiască cu preşedintele. Cred că cineva i-a spus că pentru a ieşi în evidenţă trebuie să te răfuieşti cu cineva care are vizibilitate: Băsescu sau Udrea. A spus ceva despre Ponta? Oamenii care nu au consistenţă în politică apar şi dispar. Pentru mine este un om care încă mai face politică. Restul nu contează.

Dânsul, întrebat dacă a renunţat la gândul prezidenţial, a spus că nu renunţă, dar că este decizia partidelor. Îi daţi şanse în lupta pentru prezidenţiale? Dacă va ajunge în turul II cu Ponta?

Gândiţi-vă la electoratul lui Băsesc în ce situaţia ar fi. Dacă te iei după sondaje, toţi cei propuşi sunt până într-un 15%. La PSD se măsoară unul singur. Nu i-am dat şanse nici la început pentru că ştiam persoana.

Să vorbim de candidatul dumneavoastră, Cristian Diaconescu. Nu pare convins că este candidat. Este candidat? Vă pregătiţi de o schimbare pe ultima sută de metri?

Mi se pare că e tot mai prezent în spaţiul public. Este cel mai bine pregătit dintre candidaţi. Dacă luăm competiţia ca una de popularitate, e nevoie de mai multă vizibilitate, indiferent cât de bine esti pregătit. Domnul Diaconescu a fost anunţat acum o lună ca şi candidat. Va fi important să se dea şi acest mesaj, că are importanţă şi cât de pregătit este un candidat. Poţi să alegi un candidat care să fie cel mai haios sau mai taciturn, dar să nu fie pregătit pentru Cotroceni.

Îmi dau seama că nu ar fi rău pentru celelalte partide, PNL şi PDL, să se gândească serios să-l susţină pe Cristi Diaconescu. Cel mai bine ar fi să susţină candidatul PMP, pentru că ar fi inclusiv cu un electorat al lui Traian Băsescu.

Dacă domnia sa va sta la fel de modest în sondaje. Vă gândiţi să impuneţi un alt candidat?

Cel care stă cel mai modest în sondaje este candidatul PDL. Cred că domnul Diaconescu are şi potenţial să crească foarte mult. Dacă susţinerea ar veni şi din partea celorlate partide de dreapta are mari şanse să intre în turul II. Mă aştept ca electoratul PDL, PNL, să vină alături de contracandidatului PSD.

Victor Ponta şi-a fixat principalul contracandidat: Iohannis, pe care a început să-l înţepe. Acum am văzut atacuri şi din partea partidului domnului Tăriceanu. Va fi o temă decisivă în campanie religia şi etnia?

Dacă rămâne domnul Iohannis, va fi o temă de campanie. Religia contează. Mitul germanului e doar în teorie. Asta chiar te poate complexa. Dar nu e cazul domnului Iohannis. Au fost nişte sondaje care spuneau că pentru electorat e important acest aspect. Este cea mai importantă competiţie care se va duce cu toate armele posibile. Aceasta va fi o slăbiciune, iar în discursul de lansare al lui Victor Ponta s-a referit chiar la acest lucru.

Domnul Ponta se gândeşte să mai adune nişte milioane de voturi. A încercat cu CAS-ul, dar nu a reuşit. Deci nu estesigur deloc de victorie. De asta intrarea în competiţie s-a făcut târziu. L-a atacat pe Iohannis moderat pentru că nu e sigur că va fi Iohannis şi pentru că strategii i-au şi spus să nu vorbească foarte mult despre Iohannis.

Cum vedeţi scena înainte de campania electorală?

Agitaţie mare. E posibil să nu fie Iohannis. Sunt tot felul de argumente pentru a nu fi desemnat candidat. Dincolo de aspectul candidatului ACL, avem un alt candidat care joacă partitura lui Ponta, domnul Tăriceanu. Soluţia Tăriceanu va funcţiona pentru că sunt mulţi nostalgici USL. Ponta a reuşit să convingă electoratul uselist că de vină pentru ruptură este Antonescu.  Domnul Tăriceanu este acel cal troian aruncat în electoratul dreptei cu care Ponta speră să obţină un procent din electoratul de centru-dreapta. Categoric că Tăriceanu va lua nişte voturi. Şi va lua din voturile liberalilor.

Credeţi că va lua din voturile liberalilor?

Da, din voturile liberalilor, doar nu din cele ale preşedintelui Traian Băsescu. Tăriceanu nu poate lua atât de mult din voturile PNL în aşa fel încât Victor Ponta să câştige Preşedinţia. Scena arată cu un candidat al stângii şi cu mulţi candidaţi de centru-dreapta, din care unul va intra în turul II şi care îl va bate pe Ponta. În turul II va intra candidatul care îl va bate pe Victor Ponta. În turul II va conta ce spune preşedintele Traian Băsescu.

La Turism pui pe cineva politic pentru că toţi mai cunoaştem câte ceva. La Buget trebuie să te pricepi. Acum punem un om a cărui singură legătură cu domeniul este că a fost contabil.

Victor Ponta i-a promis postul de premier lui Tăriceanu?

Ne vor spune ei. Oricum este o păcăleală. Care este avantajul dacă este Tăriceanu prim-ministru? A mai fost odată şi ne-a lăsat cu deficit de 8%.

Ce urmează la dumneavoastră la PMP? Ce va face Traian Băsescu după ce nu va mai fi preşedinte?

PMP continuă să se construiască. Va trebui o înţelegere măcar de tur II. Avem un candidat care, odată intrat în turul II, are şanse să câştige. Suntem în plin proces de consolidare în teritoriu. Sunt lideri locali care vin în PMP ca urmare a ceea ce se întâmplă pe scena politică.  Vrem să construim a treia forţă politică din România. Ţinta este să fim primul partid de centru-dreapta din România.

Traian Băsescu vine la Mişcarea Populară?

Sperăm să vină măcar ca mentor. Sperăm să vină. PMP ţinteşte electoratul care doreşte continuarea reformelor începute de Traian Băsescu. Avem cel mai tânăr şi mai instruit electorat. Plecând de la moştenirea lăsată de Băsescu, noi o revendicăm. Deocamdată suntem singurii. Această fundaţie solidă pe care vrem să o preluăm trebui ca cineva să construiască pe ea.

Dumneavoastră aţi renunţat total la gândul de a candida la Preşedinţie?

Avem un candidat şi este Cristi Diaconescu. Şi îl susţin.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite