Domnilor, lăsaţi justiţia să fie „televizată“!

„Ah, ce nenorociţi! Uite cum i-au cocoşat pe bieţii foşti miniştri, sub presiunea întrebărilor! Uite cum se leagă vulturii cu reportofoane de sărmanii bănuiţi că şi-au înglodat buzunarele cu sute de mii de euro! Îmi dau lacrimile când îi văd încolonaţi la DNA, ce atrocitate! Ei, care vor numai binele ţării, să fie hăituiţi aşa cu microfoanele! Faceţi ceva, domnilor politicieni, nu suportăm să vă vedem anchetaţi, dezonoraţi, stresaţi!“

Aţi auzit vreodată, printre cunoştinţe, asemenea reacţii? Aţi văzut proteste, cu excepţia celui-convocat-de-Antena-3-pentru-patron faţă de tratamentele umilitoare la care sunt supuşi politicienii de către presă? Aţi văzut cumva scrisori deschise, altele decât cele de la studenţi care se chinuie cu un leu pe zi, pentru bunăstarea bravilor noştri lideri? Aţi văzut mesaje de susţinere pentru şpăgari dovediţi, altele decât cele publicate de postacii de partide sau de colegii lor? Nici eu.

Şi atunci? De ce e inuman să urmăreşti un politician dus la DNA, să îi introduci un microfon sub nasul croit să amuşine  şpăgi şi să îl întrebi de ce a păcătuit? De ce e inuman să comentezi că, iată, cel care mai ieri cerea şpagă în pui sau ficăţei, astăzi este mai palid, ceva mai slab, şi pare că a început dieta pe ştevie? Unde e problema?

Victor Ponta îi dă dreptate lui Klaus Iohannis – justiţia e televizată, un circ, domnule, din vina presei! Ca un ecou la preşdintele Klaus Iohannis, spune el, care a vorbit, de asemenea, despre justiţie televizată. Cu aceleaşi cuvinte. Domnul premier vine să completeze, cu declaraţii pe care le puteţ citi aici, din care eu, cel puţin, înţeleg că, dacă nu s-ar face evaziune fiscală de către presă şi de către bătrânele care vând usturoi, politicienii nu ar avea nici măcar cum să plimbe bani negri pe sub mână! Da, domnilor, dar îi supraestimaţi. Nefiind destui bani negri  în ţară, unii se mulţumesc cu pipote nedeclarate, cu rochii nedeclarate, cu lăzi de vin şi aşa mai departe.

Ei bine, ne place al naibii justiţia televizată. Ne place să-i vedem un pic încercănaţi, şi nu din cauza petrecerilor din Mamaia (sau Dubai?), pe domnii care se fac stăpâni peste oraşe, peste judeţe, sug bani şi scuipă, aroganţi, jigniri. Noi, Griveii, vorba reformatorului de la TVR, domnul Stelian Tănase, avem reflexul Pavlov când îi vedem cum transpiră şi se schimbă la faţă, dăm din coadă bucuroşi când ne gândim că, iată, nu poţi să furi, cel puţin nu la infinit.

Nu puteţi schimba asta, din păcate. Dacă voi nu ne vreţi, noi vă vrem. E scris în genele noastre, de mase bune doar pentru pomeni electorale şi aplauze în faţa discursurilor bine croite, pe hârtie, de alţii, să adorăm leul care iese din arenă şi sfâşie carnea de sclav, să jubilăm în faţa circului. Voi, liderii, şi noi, masele, am avut mereu o relaţie specială. V-am văzut cu sceptrul Puterii în braţe, cum vă îmbătaţi de glorie, şi v-am văzut apoi când eraţi daţi jos. Ne place circul, când el ne permite să le arătăm copiilor noştri că, iată, dacă fură Costică, el va fi prins, pedepsit şi bătut cu microfonul, şi nu că îi îndemnăm să meargă la şcoală ca să asculte de un Costică îndopat cu bani publici, de banii noştri publici, care pe deasupra îi şi râde-n faţă. Asta este, de fapt, România bunului simţ, nu? Cea în care vezi consecinţele nesimţirii şi, da, una dintre ele poate fi o filmare la stâlpul infamiei.

Cât despre prezumţia de nevinovăţie, preşedintele însuşi, în campanie, a beneficiat de ea. A supravieţuit, iar asta nu pentru că a transformat campania într-un proces, ci pentru că avea o atitudine firească.  Poate că, dacă respectivii anchetaţi nu ar da, la interogatoriu, replici precum: „Am bani de nu ştiu ce să fac cu ei!“, poate lumea le-ar plânge de milă şi convoiul hrăpăreţ de ziarişti s-ar transforma într-o hoardă de majorete  cu ochii înlăcrimaţi. Poate.

E bună şi liniştea. Da, ne place liniştea. Dar ne place liniştea când nu vine cu miros de frică. De linişte se bucură şi cei care, înotând în ape adânci, mai au câteva clipe până să fie înşfăcaţi de rechini. Iar apele noastre sunt populate cu rechini, domnilor.

Altminteri, intuim că mai avem până să dezbatem culoarea panseluţelor din oraş, ca în ţările civilizate, şi, până la acel glorios moment, ne va plăcea întotdeauna să îi vedem pe cei care ne-au înşelat cum dansează pe cărbuni încinşi. E legea talionului, un pic mai veche decât Constituţia, dar despre care, nu ne îndoim, marii demnitari vor fi aflat la liturghiile pe care le frecventează. Şi, spre deosebire de Constituţie, legea asta nu o mai puteţi revizui, domnilor.