Despre rasismul din „vorba românului“. Sau despre cum poţi scoate pe gură prostii cu iz rasist

Ieri, doamna Alina Gorghiu a scos una din prostiile ce pot fi catalogate, cu uşurinţă, ca fiind super-rasiste. Întrebată de reprezentanţii presei ce le-a transmis domnul Timmermans după vizita acestuia din Parlament, fosta preşedintă a Partidului Naţional Liberal a spus că “ne-a recomandat să nu ne înecăm ca ţiganul la mal, vorba românului”.

Că domnul Timmermans nu a făcut nicio referire la ţigani, e de la sine înţeles. Că doamna Gorghiu a confundat îndemnul prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene de a „continua“ demersurile de luptă împotriva corupţiei şi de întărire a sistemului judiciar cu una dintre sintagmele care simbolizează, în cel mai dur mod, rasismul, este pe cât de neînţeles pe atât de puţin scuzabil.

Originea proverbului/vorbei româneşti la care doamna Gorghiu face referire o găsim în perioada în care romii erau robi. Din cauza tratamentelor foarte dure la care erau supuşi, dar şi din dorinţa de a trăi cu demnitate, au existat foarte multe cazuri de robi romi care au fugit de la stăpânii lor, sperând că vor avea parte de libertatea mult dorită. Visul lor, în multe cazuri, se sfârşea destul de repede, potera care pleca în căutarea lor găsindu-i şi aducându-i în lanţuri înapoi, „la mila“ celui ce îi deţinea. Un astfel de episod a fost zugrăvit şi de regizorul Radu Jude în mult premiatul film „Aferim“.

Pentru a-i descuraja pe ceilalţi din şatră să încerce să facă ceea ce fugarul făcuse, adică să-şi caute libertatea, deţinătorul „avea dreptul“ să aplice diverse pedepse. Documentele istorice ne arată că una dintre cele mai simple pedepse era biciuirea în condiţiile în care deţinătorul avea la dispoziţie multe alte posibilităţi: atârnarea cu capul în jos şi aplicarea unor lovituri de bâtă la tălpi, afumarea în timp ce victima era atârnată cu capul în jos, privarea de mâncare prin aplicarea unor botniţe sau punerea în zgardă.

Konrad Bercovici scrie în „The story of the Gypsies“, publicată la Londra în 1928, că „boierii aveau propriul lor cod penal pentru ţigani: bătăi la tălpi până când carnea atârna sfâşiată […] atunci când un sclav fugar era prins, gâtul îi era pus într-o zgardă de fier cu ţepi, care nu îl lăsa să pună capul jos sau să se odihnească. Boierii nu aveau dreptul legal de a-şi ucide sclavii, dar legea nu prevedea nimic despre torturarea lor până la moarte“.

Ian Hancock, de asemenea, citează o sursă din 1856, conform căreia „vizitii robi sunt adeseori împuşcaţi în cap sau biciuiţi până la moarte fără motiv; nimeni nu observa crima, pentru că victima este «doar un ţigan»“.

Una dintre pedepsele aplicate fugarilor de unii deţinători era şi aceea de a lega fugarul de picioare cu o funie şi de a-l arunca într-un râu. Acolo, victima se zbătea şi încerca să scape înotând, oferind amuzament boierului dar şi teroare celor din şatră. Când cel ce era pedepsit ajungea aproape de mal, vătaful îl trăgea înapoi spre apă de unde ţiganul trebuia să o ia de la capăt în încercarea lui de a se salva. Chinul nefericitului era văzut de familie şi de întreaga şatră care asista neputincioasă, până când, epuizat, „ţiganul se îneca la mal“, servind exemplu de ceea ce poate păţi cel ce va face ca el.

Sintagma folosită ieri de doamna Gorghiu exprimă rasismul în stare pură. Că ea a fost preluată în „vorba românului“ sub un înţeles care culpabilizează victima (sensul în limba română al proverbului este de a „nu reuşi să duci la bun sfârşit un lucru început“ ca şi cum săracul ţigan ar fi avut vreo şansă să facă acest lucru) este o altă poveste care ţine de etichetare şi învăţare socială.

Nu ofer doamnei Gorghiu scuza de a nu fi ştiut originea unui astfel de proverb chiar dacă sunt sigur de acest lucru. „Vorba românului“ are o mulţime de proverbe şi zicători care mustesc de rasism, sexism, homofobie şi intoleranţă. Ca politician de nivel înalt, doamna senator trebuie să înveţe că nu ai dreptul să foloseşti sintagme care sunt pline de prejudecăţi şi care aduc atingere demnităţii vreunei minorităţi, indiferent care este aceea. Mai ales atunci când astfel de mod de gândire nu te caracterizează în vreun fel.

Acum câteva zile, o altă doamnă politician, actualmente Prim-Ministră, folosea termenul de „autist“ referindu-se la opoziţia domniei sale. Declaraţia doamnei Dăncilă a stârnit reacţii dure din partea politicienilor PNL, unii dintre ei cerând chiar demisia de onoare. Nu mă aştept ca doamna senator Gorghiu să-şi dea demisia din funcţiile politice pe care le deţine (ştiu că nu se va întâmpla), însă mă aştept să ofere scuze publice pentru gafa comisă şi să susţină, prin acţiunea politică pe care o va întreprinde, acţiunile necesare cunoaşterii realităţilor din perioada celor 500 de ani de robie.

Nu mai am speranţe că CNCD se va pronunţa pe această speţă. În cazul Dăncilă, această instituţie mi-a reamintit ce se poate întâmpla când politicul nu mai serveşte interesele şi drepturile cetăţeanului.