Chiar şi numai într-o paranteză, ţin să atrag atenţia că topica frazei de mai sus este neîntâmplătoare. În primul rând pentru motivul că Fidesz este înainte de orice creaţia politică a actualului prim-ministru al Ungariei.

Iată în acest sens câteva fapte. În 1988, la data de 30 martie, Orbán şi alţi 36 de studenţi au înfiinţat Alianţa tinerilor democraţi, o organizaţie independentă resimţită ca o acută provocare la adresa partidului-stat  care intrase deja în stare de dezintegrare. Interesant de observat că la numai patru săptămâni de la înfiinţare noul Fidesz avea deja o mie de membri. Iar la data de 16 iunie Orban deja făcea senzaţie printr-un discurs agitatoric. În faţa a şase sicrie, dintre care cinci conţineau trupurile martirilor din 1956, condamnaţi într-un proces secret, iar un al şaselea era gol, un tânăr de numai 26 de ani, adică nimeni altul decât Viktor Orbán, vorbea despre necesitatea abolirii dictaturii comuniste şi despre atenţia ce se cuvine acordată felului în care se va pune în practică acest proces. Văzând în el chezăşia reuşitei viitoare a Ungariei.

Multe dintre articolele apărute în presa acestor zile au insistat asupra importanţei acestei a treia victorii a lui Orban şi a Fidesz. Au plasat-o în contextul ei internaţional firesc. Au fost şi analişti care au ţinut să sublinieze cât de justificată sau nu se arată  compararea lui Orbán cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Prima diferenţă importantă fiind aceea că Dragnea nu face decât să împrumute artificial, prost, calp retorica lui Orbán, nu şi substanţa ori faptele acestuia.

Mai departe. Precum Dragnea, Viktor Orbán s-a născut într-o familie modestă. Aşa după cum arată Paul Lendvai (cf. Ungaria lui Orbán, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017), politica nu era o temă în familia lui. Deşi tatăl lui Orbán era, formal, înscris în partidul comunist, în casă nu se citea ziarul, nu se ascultau ştirile politice. Dragnea este fiul unui miliţian, al unui şef de post, iar Dragnea face caz nevoie mare că ar fi avut strămoşi haiduci. Fără a şti ce se ascunde în spatele legendei şi că haiducii erau, în realitate, cu totul altfel decât personajele din filmele lui Dinu Cocea.

Orbán a jucat în tinereţe fotbal, Dragnea a cântat în studenţie într-o formaţie. Mai toţi cei care cunosc bine psihologia lui Orbán insistă asupra repercusiunilor serioase ale practicării fotbalului, sport de echipă în formarea viitorului politician. Constant, viitorul şi actualul prim-ministru al Ungariei a comparat politica cu un joc ofensiv. Dragnea este doar un cameleon de proastă calitate, fără doctrină ori convingeri ferme, lipsit de capacitatea acordului fin. Un muzicant fără ureche muzicală. Un lăutar de Alexandria. Unicul lui scop este să manipuleze astfel faptele încât să îşi sporească bogăţiile şi să scape de repercusiunile nedorite din justiţie.  

Orbán a început să facă politică în vremea în care o astfel de decizie putea să îl coste libertatea fiindcă s-a situat de la început pe poziţii ferme anticomuniste, Dragnea s-a înscris în PD cu gândul de a face carieră şi de a avea profituri materiale consistente. Orbán a rămas fidel aceluiaşi partid în vreme ce Dragnea a recurs la traseism politic, transferându-se în vremea lui Adrian Năstase din PD în PSD. Asemenea lui Dragnea, Orbán ştie să îşi arunce peste bord, fără remuşcări şi cu maximă duritate,  foştii prieteni politici atunci când aceştia devin primejdioşi pentru propria lui ascensiune. Cel mai bun exemplu este acela al felului în care Viktor Orbán s-a debarasat de fostul lui prieten Gábor Fodor.

Toate echipele guvernamentale conduse de Viktor Orbán au în componenţă oameni cu o foarte bună pregătire profesională ceea ce nu s-ar putea spune defel despre cele trei guverne puse şi schimbate de Liviu Dragnea. Cel de-al treilea înseamnă, cum lesne se poate constata, culmea incompetenţei. Orbán şi-a respectat promisiunile electorale, a îmbunătăţit constant nivelul de trai din Ungaria, ţara are astăzi un nedezminţit aspect european, cu o infrastructură de invidiat. Ceea ce nu s-ar putea spune despre România guvernată din 1990 încoace majoritar de PSD-ul domnului Dragnea. În Ungaria se produce, există mulţi investitori străini, creşterea economică este bazată pe producţie şi nu eminamente pe consum ca în România.

Orbán practică o conducere autoritară în vreme ce Liviu Dragnea pozează. Este asemenea acelui personaj din Caragiale care visa o tiranie ca în Rusia. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că marşul nestingherit al iliberalismului de tip Orbán s-ar cuveni privit cu indiferenţă.  

Text apărut concomitent pe sit-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro