PSD-istul elitist. Deputatul AKM, atac la Paul Stănescu: Nu toţi suntem tractorişti care am ajuns vicepremieri. Unii suntem şi din familii semi-burgheze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut ca deputatul-mitralieră, l-a atacat dur pe vicepremierul Paul Stănescu, pe care l-a numit tractorist. Cătălin Rădulescu este alături de Liviu Dragnea în războiul pe care aceasta îl poartă cu Paul Stănescu, fostul său tovarăş.

„Disputa asta e publică, e urâtă, ne bagă pe toţi în aceeaşi oală. Totuşi, dintre oamenii ăştia nu suntem chiar... eu sunt medic chirurg, nu toţi suntem tractorişti care am ajuns vicepremieri sau eu ştiu, electricieni care am ajuns miniştri. Facem unii parte şi din familii burgheze sau semi-burgheze de pe vremuri, suntem intelectuali, nu poţi să bagi chiar pe toată lumea într-o oală şi toate mizeriile astea să se răsfrângă asupra noastră, a tuturor, din cauza unora care au nişte interese personale. Eu nu mai înţeleg ce interese au colegii mei, ca să-l dăm jos pe Dragnea? Aşa şi, dacă-l dăm jos pe Dragnea, ce se va întâmpla?”, a spus Cătălin Rădulescu la RFI. 

Liviu Dragnea pune presiune pe Viorica Dăncilă ca să-şi salveze funcţia. Dragnea ar vrea ca Dăncilă să ameninţe cu demisia în Comitetul Executiv de vineri, astfel încât grupul răzvrătiţilor din PSD să facă un pas înapoi, de frică să nu piardă guvernarea, susţin surse din partid pentru Adevărul. Dragnea va exploata în CEX tema ieşirii de la guvernare: le va reaminti baronilor că demisia lui Ponta din urmă cu trei ani i-a scos de la Putere.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite