Cam aşa se vede în ochii susţinătorilor un inginer sub-mediocru, fotbalist de liga a V-a, cântăreţ la chefuri studenţeşti şi paranghelii de afoni. Dragnea reuşeşte să inspire pentru că reprezintă un idol de succes pentru sute de mii de oameni care visează că, în ciuda mediocrităţii lor, vor ajunge cândva tartori de nivelul magnatului de Teleorman.

Pe acelaşi model, Firea şi Olguţa, poetesele râului şi ramului, cuvioasele lui Pandele şi ale vicepreşedintelui ASF, goarnele lui Manole, Vadim, Dragnea şi ale Varanului, vedetele jurnalismului de hazna românesc, zeiţele iepuroilor, ale mamelor eroine şi ale kitschului administrativ reprezintă speranţa de parvenire a oricărei mediocrităţi ambiţioase cât de cât frumuşele şi cu pretenţii intelectuale.

Împreună cu ei, Băsescu, Tăriceanu, Udrea, Oprişan, Pinalti, Vanghelie, Mazăre, Orban, Rovana Plumb, Verestoy Attila, Nicu Păun gâdilă imaginaţia milioanelor de români care speră că şmechereala şi norocul îi vor aduce la un moment sau altul într-o poziţie de putere.

Bianca Drăguşanu, Mutu, Mitică Dragomir, Gigi Becali, Borcea, Pelinel sunt vedete veritabile, fiecare cu o popularitate cu mult peste popularitatea elitelor noastre intelectuale sau profesionale. Oricare va putea strânge la orice moment mult mai multe voturi decât un manager senzaţional, dar incapabil de vrăjeală ieftină de tip cântat imnul naţional sau dat cu mopul la televizor. Sociopaţii mitomani şi ageamiii mânaţi de visuri de îmbogăţire rapidă şi imunitate sunt mult mai interesanţi şi mai „votabili“ decât oamenii care şi-au bătut capul, zeci de ani, cu sisteme complexe şi sunt incapabili să vândă aberaţii sforăitoare drept soluţii magice la Antena 3 sau la RTV.

Celebrii profesionişti la noi sunt crăcănători pe scaune de tipul Badea, nesimţiţi guralivi de tip Ciuvică, curve mediatice de tip Roşca Stănescu, Ciutacu sau Chirieac. Ei şi alţi semidocţi similari sunt cei care formează opinia publică în România şi au reuşit să ne impună standardele actuale ale politicianului român care se potrivesc mai degrabă unor organizaţii mafiote decât unei elite politice.

Descurajarea oricărei implicări a experţilor şi a profesioniştilor senzaţionali pe care îi avem în viaţa politică este vitală pentru supravieţuirea mediocrităţilor care domină nu numai viaţa politică, ci şi grupul formatorilor de opinie. Din păcate, este o tactică sinucigaşă pentru noi, ceilalţi.

Pentru a reuşi o schimbare în primul rând ar trebui să schimbăm visurile despre mărire şi putere ale majorităţii votanţilor. Cu standardele pe care le avem acum, este puţin probabil ca profesionişti cinstiţi şi cu bun-simţ să poată avea popularitatea necesară pentru a câştiga alegerile.