Cum ar trebui să cheltuie România cele 100 de milioane de euro promise Republicii Moldova

„O alocare a fondurilor către autorităţile centrale nu ar fi una eficientă, deoarece ele se vor pierde cu siguranţă.“

România a promis în timpul guvernării PDL, că va aloca 100 de milioane de euro pentru proiecte investiţionale în Republica Moldova. Promisiunea a fost lansată în plină campanie, dar acum trebuie să avem cuvântul de a pune acest lucru în aplicare. Se pune însă problema de cum se vor cheltui aceşti bani astfel încât să existe beneficii directe pentru România şi pentru românii de dincolo de Prut.

România a investit constant în Republica Moldova, atât cât i-a fost permis de către regimurile aflate la putere.

Efectul acestor investiţii nu s-a simţit însă în îmbunătăţirea percepţiei cetăţenilor Republicii Moldova asupra României, pentru simplul fapt că acestea nu au ajuns să aibă efecte sociale, ba tocmai invers, au devenit o sursă a corupţiei, manifestată pe ambele maluri ale Prutului. Mulţi s-au obişnuit să stea cu mâna întinsă, dar fără a gândi a aduce şi beneficii statului român. 

Interesul geopolitic al României, nu doar în Republica Moldova, dar mai ales acolo, este de a avea în afara graniţelor comunităţi cât mai favorabile. Orice om favorabil poate deveni la un moment dat un ambasador al ţării noastre şi de aceea trebuie investiţii care să mulţumească oamenii şi nu instituţiile.

Cred că experienţa modului în care sunt alocate fondurile europene pentru România ar trebui să ne fie lecţie şi să urmăm acest exemplu.

În primul rând, haideţi să vedem cui ar trebui să dăm aceşti bani.

O alocare a fondurilor către autorităţile centrale nu ar fi una eficientă deoarece ele se vor pierde cu siguranţă. Este important pentru România ca banii să nu fie daţi pe criterii politice şi de aceea trebuie evitate autorităţile centrale. Alocările către centru trebuie să se facă doar pentru proiecte de interes naţional, cum ar fi conectarea infrastructurilor celor două state româneşti, o condiţie europeană esenţială. Dacă banii s-ar da la guvern atunci am vedea doar o împărţire politică pe grupuri de interes, dezvoltată pe diverse paliere şi cu pierderea respectului faţă de  cel care i-a alocat.

În consecinţă, cel mai bine este să se reducă traseul până la utilizatorul final şi atunci aş marja pe autorităţile locale, cele care cunosc mai bine nevoile comunităţilor locale, şi asociaţiile neguvernamentale. Din cele două mai sus, aş aloca cele mai multe fonduri pentru prima, ea fiind cea care are nevoi mai mari. În acest fel aş mulţumi şi primarii, care vor deveni ambasadori ai României. În general, comunicarea dintre aleşii locali şi cetăţeni ajunge să fie una directă şi chiar personală, drept dovadă că primarii sunt pilonii oricărei campanii electorale naţionale.

Alocarea aş face-o pe structurile administrative existente proporţional cu populaţia, poate aplicând anumiţi coeficienţi de ponderare, mai ales deoarece capitala are un număr semnificativ de cetăţeni, dar şi venituri mai mari. 

Trebuie evitat ca banii să ajungă doar la administraţiile pro-europene, trebuie alocate fonduri nediscriminatoriu şi către primăriile conduse de stânga comunistă, în general pro-rusă. E nevoie să le arătăm un alt fel de abordare.

Ce tipuri de proiecte aş face eu?  În primul rând, aş urmări ca acestea să fie cât mai vizibile şi cu un efect cât mai mare raportat la banii investiţi. Nu aş face proiecte de infrastructură care ar consuma foarte mulţi bani, mulţi din ei se vor pierde, iar durata este mare de realizare şi beneficiile imediate pentru percepţia asupra României Mici.

Aş investi în lucruri utile pentru comunitate, dar utile imediat.

Vă voi da un exemplu: cu aproximativ 250 000 de euro, poţi face cam 1 km de stradă. Cu aceeaşi bani poţi construi însă 10 locuri de joacă, 10 monumente ce au legătură cu istoria şi cultura comună, poţi dota cu 30 de calculatoare două licee. Toate cele de mai sus luate cumulat, ceea ce ar face să existe o acoperire cu mult mai mare decât 1 km de stradă, care se adresează oricum unei zone restrânse.

Pe lângă acestea aş mai face vreo 50 de grădiniţe cu program prelungit răspândite uniform pe teritoriul Republicii Moldova şi aş mai sprijini biserica ortodoxă să facă evenimente caritabile, care să determine o creştere a puterii Mitropoliei Basarabiei, adică cea românească.

Ar mai fi multe şi mulţi bani rămaşi de gestionat, dar am dat câteva exemple. Gândiţi-vă că cele de mai sus s-ar face, ce impresia va crea România dincolo de Prut? 100 de milioane nu este o sumă mare pentru România, dar poate aduce un avantaj geopolitic major. Important este să se dorească, iar dacă nu se doreşte atunci e rolul societăţii civile să intervină, deoarece de multe ori ajung la cârmă oameni care nu vizează neapărat interesul naţional, ba mai mult, pot fi puşi acolo de structuri externe tocmai să îl submineze.

Pentru a face toate aceste proiecte e nevoie de coordonare şi mai ales de control unitar, iar aceasta se poate face printr-un oficiu dedicat acestui lucru. Suma de bani este una importantă raportată la consumurile clasice ale Republicii Moldova şi e nevoie de supervizare unitară. Dacă se vor lăsa banii în mâna diverselor ministerele ale României, care nu au informaţia necesară de a acţiona în interesul statului român în afara graniţelor naţionale (plus corupţia), aceste investiţii se vor pierde printre multe altele. E nevoie de un centru care să le gestioneze. Degeaba dai un proiect Ministerului Dezvoltării, deoarece el va fi tratat la fel ca şi celelalte, adică cu indiferenţă sau ca pe o sursă de venit. E nevoie de un oficiu care să gândească pe bază de politică naţională şi în interes naţional.

Banii trebuie de asemenea daţi prin intermediul unor programe transparente din toate punctele de vedere, iar informaţia să fie una publică. Va fi nevoie, de asemenea, de indici de control ai preţurilor şi să fie impuse sume maximale, adică indicatori de costuri care să fie respectaţi. Dacă nu se va face acest lucru atunci abuzurile vor veni de la sine. Şi aşa e greu, dar cel puţin indiferent cu cine lucrează nu se va veni cu preţuri de mii de euro pentru o statuie, sau zeci de mii pentru un loc de joacă.

România a făcut o promisiune şi trebuie să şi-o asume deoarece vorbim de demnitatea noastră ca naţiune. Banii nu trebuie însă aruncaţi, deoarece ţinta statului român o reprezintă cetăţenii Republicii Moldova şi nu statul Republica Moldova, care este o unitate administrativă coruptă, aşa cum e orice stat. Controlul trebuie să fie unul total asupra banilor cheltuiţi. Să sperăm că în viitorul apropiat aceste pârghii se vor crea şi cine ştie, poate că de la anul din toamnă primăriile vor punea depune proiecte spre finanţare iar în doi - trei ani să vorbim de o imagine mult mai bună a României.

P.S. Şi ca să nu uit, ar mai trebui vreo 20 de poduri peste Prut, că prea trebuie să ocolim.